Un cuplu care locuiește pe strada Mirăslău spune că s-a trezit zilele trecute cu o amendă de 500 de lei, după ce în urmă cu câteva săptămâni a sunat la 112 să anunțe că o femeie este bătută în stradă, în fața blocului. Întâmplarea face ca violențele reclamate să fie deja cunoscute în întreaga țară, cazul fiind intens mediatizat, inclusiv în presa națională.
Ioana Maria O. spune că era în casă, în bucătărie, când a auzit țipete dinspre strada Dorului. Când s-a uitat, împreună cu prietenul ei, a văzut o femeie supusă unor acte de agresiune. Înregistrarea, care poate fi văzută aici, ar reda – spune prietenul Ioanei, chiar și momentul în care el strigă de la geam către agresor să înceteze. În același timp, femeia a sunat la 112 să reclame scandalul.
”În data de 14.09.2019, la ora 15:50, am sunat la serviciul de urgența 112 pentru a le aduce la cunoștiință faptul ca o femeie a fost batută de un barbat pe strada Dorului.
Înainte de a telefona la 112, prietenul meu pe nume C. George Bogdan a urlat pe fereastra de la bucatarie să o lase, în sensul să nu o mai bată. Noi în tot acest timp ne aflam în apartamentul unde locuiesc. Pentru a nu fi văzuți trebuia să urmărim tot acest scandal după perdea, deoarece acel bărbat este cunoscut în cartier ca fiind un om scandalagiu.În același timp, o altă persoană filma tot acest scandal. Acesta se afla în sala de sport "Star Sport Fitness" de pe strada Dorului, nr. 20, et III. Filmulețul a apărut a doua zi pe rețelele de socializare, unde în sec 25 se și aude când prietenul meu strigă la el sa o lase în pace. Acesta se oprește și intenționează să vină spre bloc, neștiind de fapt cine a urlat. Un alt bărbat care îl însoțea încearcă și de data aceasta să-l oprească, dar acesta se smucește și merge înspre magazinul "Profi" de lângă str. Dorului.
Imediat după ce a urlat la el am și sunat la 112, pentru ca-i auzeam pe vecinii de la bloc ca va trebui sa sune cineva la poliție. Am sunat, m-am prezentat așa cum mi s-a cerut și le-am spus cele întâmplate. Am fost întrebată daca mai este necesară intervenția lor. Răspunsul meu a fost că este decizia lor, dar totuși o femeie a fost bătută. Le-am explicat că este vorba despre niște persoane care locuiesc pe strada Dorului. În acea casă locuiesc mai multe persoane și că aproape zilnic văd la poarta lor mașini de poliție, din cauza scandalurilor pe care le provoacă aceștia.
După ce am încheiat apelul cu cei de la 112, după nici 20 minute am fost nevoită să plec cu familia în afara județului, călătoria fiind planificată în urmă cu mult timp. La momentul plecării nu era venită în zona nici o mașină a poliției.
În procesul-verbal este menționat faptul că nu am mai vrut să fiu deranjată, lucru total neadevărat. Tot in procesul-verbal observ că numărul meu de telefon este scris greșit. De aici am și dedus de ce n-am mai putut fi contactată la sosirea lor.
A doua zi, după ce filmulețul a apărut pe rețelele de socializare, au apărut si primele știri în mediul online despre faptul ca un tânăr a bătut-o fără milă pe o tânără”, a scris Ioana în contestația amenzii.
În plus, prietenul ei mai spune că după apel au mai stat vreo 20 de minute acasă, după care au plecat unde aveau treabă. Până au dus bagajele și au ieșit din cartier au mai trecut încă 20 de minute, estimează bărbatul, timp în care nu a văzut niciun polițist. Cei doi sibieni spun că au vrut să facă o faptă bună, puși în fața unor violențe de stradă, și acum se văd nevoiți să plătească o amendă de 500 de lei pe nedrept.
Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu spun că sistemul 112 a înregistrat toate apelurile, orele și declarațiile, astfel încât tot ceea ce se susține în amendă poate fi verificat. Polițiștii spun că cineva s-a deplasat la fața locului în trei minute și că a fost inclusiv în fața ușii femeii care a sunat la 112, însă aceasta a refuzat să dea explicații.
”La data de 14.09.2019, la ora 15:51, prin apel 112, o femeie domiciliată pe str. Mirăslău a sesizat că observă din apartament o persoană de sex masculin care provoacă un scandal într-un magazin situat pe str. Dorului.
Apelul a fost preluat spre competentă soluționare de către un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică al Secției nr.1 Poliție Urbană Sibiu, care a ajuns la fața locului în 3 minute.
Pe numărul de telefon înregistrat în urma apelului 112, polițiștii care au răspuns la sesizare, au sunat înapoi. Apelanta a cerut sa nu fie deranjata, menționând ca nu a apelat ea 112. Totodată, polițiștii au încercat să contacteze și personal apelanta, prezentând-se la ușa imobilului, însă nu a răspuns nimeni. În paralel, polițiștii au verificat aspectele sesizate cu personalul aflat în magazinul indicat de apelantă, cu persoanele aflate în acel moment în stradă, precum și cu vecinii de apartament ai femeii. Aspectele sesizate nu au putut fi confirmate de nicio persoană. Având în vedere aceste aspecte, apelanta a fost sancționată cu amendă în valoare de 500 de lei pentru apelare falsă conform art. 2 pct. 11 din Legea 61/1991. Sancțiunea s-a aplicat în lipsă, procesul verbal de constatare a contravenției fiind comunicat prin Poșta Română, conform prevederilor legale în vigoare”, a declarat pentru Turnul Sfatului Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.Amenda a fost contestată, urmând ca instanța să decidă cine are dreptate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Star Sport Fitness Center , Județului Sibiu , Turnul Sfatului , Ioana Maria Vlas , Poliție Urbană Sibiu , femeie , Poşta Română , bataie , Turnul Sfatului Luciana Lazăr , sibieni amendati pentru deszăp , Pentru Sibiu , George Bogdan , stiri sibiu , Topul Femeia Anului 2015 , Poliția Comunitară
Vizualizari: 6393
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Trancau
Acum 4 ore
Adi
Acum 4 ore
Chiorul
Acum 4 ore
Barosanu