Lansat în dezbatere publică în toamna acestui an, proiectul de extindere a parcărilor cu plată în centrul orașului ajunge la votul consilierilor locali. Unul din obiectivele acestui proiect este încurajarea deplasărilor prin oraș cu mijloace alternative.
Cinci parcări din preajma centrului istoric al Sibiului urmează să fie transformate din parcări gratuite în unele cu plată. Este vorba de locurile de parcare amenajate de-a lungul străzilor Ocnei, Faurului, 9 Mai și Turnului, plus parcarea recent amenajată în jurul Centrului cultural ”Ion Besoiu”. În cazul parcărilor de-a lungul celor patru străzi enumerate, locurile de parcare au fost gratuite pe o perioadă de cinci ani, statut impus prin faptul că reabilitarea acestor artere a fost finanțată din fonduri europene nerambursabile. ”Însă, în prezent, pentru a încuraja circulația cu mijloace alternative (bicicleta, mijloacele de transport în comun) și decongestionarea traficului inutil, în special în zona centrului istoric al municipiului, ar fi oportună introducerea unui sistem cu plată pentru acestea, cu perceperea de tarife diferențiate pe zone”, menționează reprezentanții Primăriei Sibiu, în proiectul de hotărâre elaborat pentru extinderea zonei cu plată și în parcările amintite.
Proiectul urmează a fi dezbătut și supus votului consilierilor locali în cursul săptămânii viitoare, parcările urmând a fi împărțite pe zone tarifare diferite. În zona A (unde ora de parcare este taxată cu doi lei iar ziua – cu zece lei) sunt propuse a fi incluse străzile 9 Mai, Ocnei (tronsonul dintre Faurului și Nicolae Teclu – inițial era propus doar tronsonul dintre Faurului și Zidului) și Turnului (tronsonul dintre Faurului și Valea Mare). Celălalt tronson al străzii Turnului (între intersecția cu strada Valea Mare și strada Malului) este propus a fi inclus în zona B de tarifare (tot doi lei pe oră, dar cu o limită de a menține mașina în parcare cel mult două ore). În fine, în zona C de tarifare (un leu pe oră, zece lei pe zi) urmează a fi încadrată parcarea amenajată în spatele și lateralul Centrului cultural ”Ion Besoiu”.
În cazul în care consilierii locali vor aproba proiectul, tarifele din cele cinci parcări vor intra în vigoare din prima zi a anului viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Strada Faurului , Drumul Ocnei , Turnului Sfatului , Ion Besoiu , Nicolae Teclu , Primăriei Sibiu , parcări cu plată , Valea Mare , parcari , Pentru Sibiu , 9 maiâ , plata facturii
Vizualizari: 5007
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Golanule
Acum 13 ore
FLOD
Acum 14 ore
Mita
Acum 14 ore
Fly
Acum 14 ore
ID