Sibiul va deveni Capitala Europeană a Drumeției în 2021 prin Eurorando, cel mai mare eveniment turistic de drumeție, cultură și natură continental. Câștigul a revenit României prin Asociația SKV, în calitate de membru al Asociației Europene de Drumeție. Acest eveniment va aduce în România trei milioane de pasionați, de la 60 de organizații montane din 30 de țări, care vor parcurge aproximativ 30 de trasee în județul Sibiu.
În 2021, timp de o săptămână vor sunt așteptați milioane de drumeți, care vor „lua” județul la pas timp de patru – cinci ore pe zi. Evenimentul se va desfășura pe două etape, componenta europeană, în cadrul căreia se vor desfășura mai multe drumeții prin toate țările partenere și se va promova evenimentul din 2021. Etapa românească va începe în septembrie 2021 și are ca epicentru orașul Sibiu, dar și împrejurimile. „În 2016, Brașovul a fost invitat să participe, dar autoritățile locale nu s-au arătat interesate. Iar Eurorando a fost mutat în Suedia. Anul acesta a fost invitat Sibiul, unde am primit sprijinul autorităților și evenimentul va avea loc conform programului”, a declarat Marcel Șofariu, președintele Asociației Carpatine Ardelene a Turiștilor SKV.
Reprezentații SKV au făcut două studii în teren – „Sibiul, drumeția și marcajele turistice din România în context European” și „Elaborarea unei baze de date, analize și evaluare asupra infrastructurii de drumeție, cu puncte de interes, cultura, natura și facilitățile turistice din Sibiu și Păltiniș” – în urma cărora au fost identificate mai multe probleme. Acestea vor trebui rezolvate prin mai multe metode până în 2021.
Măsurile adoptate în 2014 la nivel European în ceea ce privește drumețiile, pe scurt, punctează asigurarea păstrării zonelor încă neaccesate, prevenirea răzlețirii zonelor locuite, renaturarea locurilor deteriorate și refacerea peisajelor, terminarea accesării tehnice (oprirea construcțiilor de tip telescaun), limitarea turismului motorizat și cabanele (simple cu mâncare locală). Pe lângă acestea toate cele 30 – 40 de trasee care vor intra în turul Eurorando vor avea nevoie de marcaje noi sau înlocuiri. „Sistemul Românesc de marcare este foarte bun și o să îl păstrăm pe acesta, dar va trebui să introducem mai multe semne pentru toate zonele de drumeție, noi le avem doar în zonele montane momentan”, explică Marcel Șofariu.
Se va încerca introducerea traseelor Premium pe teritoriul județului Sibiu, precum drumeția de vis – parcurgerea a 4 -25 de kilometri prin natură cu puncte turistice, drumeția culinară, drumeția culturală, activ în natură – o potecă strâmtă prin locuri liniștite, drumeția de familie, drumeția de confort, drumeția de iarnă, drumeția urbană. „Am văzut ce poate să facă o drumeție premium de familie. Am fost cu o familie pe un traseu de acest gen, copii nu au vrut să iasă din mașină, au coborât într-un final și după ce s-au plimbat puțin, nu au mai vrut casă”, detaliază președintele SKV.
Se vor organiza, în mod ideal, două ture în fiecare localitate din Sibiu pentru cele trei milioane de membrii. În Sibiu, unul dintre trasee începe din centrul istoric și merge până la Muzeul ASTRA, cu o vizită acolo și înapoi – un traseu circular urban. S-a planificat și un traseu al scărilor și tunelelor, care va străbate orașul de jos din Sibiu. În Sadu sunt două trasee deja disponibile, unul care trece pe deasupra localității și unul mai ușor pe lângă râu. De asemenea, asociația are în vederea omologarea mai multor trasee din diferite localități, precum Păltiniș, Râul Sadului și Rășinari, unde unul dintre trasee aparține Asociației „Tură în Natură”.
Eurorando are două opțiuni de dezvoltate, fie bazându-se doar pe evenimentul european, fie o dezvoltare durabilă. Prin cea de-a doua opțiune se dorește antrenarea ghizilor locali și amenajarea traseelor permanente. „Cei care vin la Eurorando nu vin pentru trasee grele. Vor veni pentru trasee medii sau ușoare. Acestea ar trebui identificate și omologate. Am încercat să găsim vechile trasee făcute de SKV și să le refacem pe acestea pentru că au toate caracteristicile unei drumeții plăcute”, spune Adrian David, șeful Salvamontului Sibiu.
foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Râul Sadului , Salvamontului Sibiu , Asociaţiei Europene Spa , Adrian David , Silvana Armat , În Sibiu , Capitală Europeană , Asociației Carpatine Ardelene , organizarea alegerilor , Pentru Sibiu , sistemul romanesc , În Sadu , Capitala Culturală Europeană , eurorando , european. Europa , Iar Eurorando , Marcel Șofariu
Vizualizari: 3774
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ovidiu Oanta
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Obiectiv
Acum 2 ore
Emil