Crama Național se închide după 27 de ani. Don Titi și Elena cheamă toți prietenii la ”o ultimă pită cu fasole”

Crama Național din Piața Mică, locul în care mii de tineri și-au desăvârșit vremea studenției la Sibiu, se închide pe 1 decembrie. Don Titi - colonelul devenit figura emblematică a localului - și Elena, soția sa, invită toți prietenii și cunoscuții Cramei la „o ultimă pită cu fasole servită cu plăcere” în „scunda tavernă mohorâtă cu bănci”.  Întâlnirea a fost programată duminică după-amiaza.

Don Titi și Elena au servit mii de studenți în cei 27 de ani de existență a Cramei Național. Cei care au fost odată studenții de la Teologie, Academia Militară sau Teatru, astăzi sunt adulți în toată firea și încă mai vizitează cu drag Crama Național. „Îmi pare bine că oamenii vin să ne vadă când mai trec prin Sibiu. Cei de la Academia Militară vin acum, la 42 de ani, să ne povestească întâmplări militărești de prin Afganistan. Dacă Crama este închisă, vin și sună la ușă să le deschidem”, povestește Don Titi cu zâmbetul pe buze.

Povestea Cramei din Piața Mică, a „tavernei mohorâte” după cum o descrie Elena cu drag, începe cu o poveste de dragoste dintre doi tineri, un militar și o profesoară de limba română. Elena avea 28 ani când un unchi, „domnul colonel” subliniază Don Titi, care lucra la Casa Armatei i-a povestit despre „un tânăr deștept”. Într-o seară, Elena a fost invitată la Casa Armatei și a văzut „un bărbat frumos”. „În seara aceea m-a dus la Zaharia, unde este acum Casa Frieda, a comandat mâncarea mea preferată, deși nu știa care este – mămăligă cu smântână și brânză”, povestește Elena. „Am zis că dacă nu merge, măcar să ies ieftin”, spune râzând militarul familiei. Elena a fost cucerită de veselia și exuberanța militarului acordeonist, „m-a cucerit, deși bărbații care mă atrăgeau erau înalți”.

Prima dată când Elena l-a văzut pe Don Titi în uniformă a fost la film. „Am mai tot ieșit, dar nu îl văzusem cu hainele de militar, iar mama mă tot întreba dacă este cu adevărat de la Academie. M-a invitat la film la Arta, care atunci era pe Tribunei. Stătea cu spatele, dar după statură părea el, l-am atins pe umăr și el era. I-am zis mamei că este militar, în ziua aceea fusese la o ședință și apoi pe teren și de aceea avea uniforma pe el”, detaliază ea.

Căsătoria a intervenit repede. S-au cunoscut în lunile iunie – iulie 1978, iar în 27 decembrie s-au căsătorit civil. Două săptămâni mai târziu au avut căsătoria religioasă, acasă, „cum se făcea atunci”. Au trecut 40 de ani. „O viață tumultoasă, dar frumoasă. Mi-a plăcut faptul că mi-a dat impresia că sunt independentă. (râde) Opiniile noastre sunt diferite, dar ne-am completat prin glume”, spune Elena în timp ce îl privește cu drag pe Don Titi.

Inițial, Crama trebuia să fie un mic hotel

După Revoluție, având o casă mare, tânărul cuplu și-a propus „să încercăm și noi ceva”, iar prima idee a fost a unui „mini hotel”. Cei doi s-au apucat de muncă, dar în timp ce încercau să obțină toate avizele, au descoperit că fiecare cameră trebuia să aibă un grup sanitar. „Eu nu îmi distrug pachetul și oricum nu aveam pe unde să tragem toate țevile. I-am spus arhitectului-șef de atunci, Szabolcs Guttmann, să vină să vadă ce putem face. Am coborât în Cramă și el ne-a spus «De ce nu faceți o Cramă?»”, explică cei doi.

În aprilie 1992, cu o săptămână înainte de Paști, s-a deschis primul local sub numele „Poarta Dragonilor”. „Trei zile, atât a rezistat” și s-a închis din cauza unor neînțelegeri între asociați. Cu un împrumut făcut, cei doi au mai încercat o dată, cu un anunț simplu – „Local pentru studenți” – pentru că „nu ne doream să fim confundați cu o crâșmă”. ”Cei care au descoperit Crama au fost studenții de la Teologie. În primul an și jumătate a fost un pic mai greu”, spune Elena.

Pe parcursul anilor mulți oameni au trecut pragul Cramei și au fost „omeniți și respectați” de către cei doi proprietari. La început, Crama Național se deschidea la ora 14:00, iar la 14:30 era deja plină. „Ei erau studenți militari, așa le ziceam eu. Până la ora 19 se golea, iar la ora 19:30 începeau să vină toți studenții civili. Am încercat să adunăm o comunitate, seara ne strângeam la o masă și începeam dezbaterile. Ne pierdeam în discuții până pe la ora două noaptea. Don Titi stătea în bucătărie la geam și «ne păzea» pentru că, fiind militar, nu avea voie să intre”, povestește Elena.

De la ouă cu mujdei la pita cu fasole

Elena, profesoara de română, a avut mereu grijă să își respecte clienții și să le servească câte ceva de mâncare. „Am servit multe în Cramă, de la ouă cu mujdei până la pizza. Dar mama mi-a sugerat pâinea cu fasole”, își amintește Elena. În Cluj-Napoca, la un restaurant a văzut pentru prima dată pita cu unsoare, iar câțiva studenți din Sibiu sugeraseră această opțiune, astfel Elena a introdus pita cu unsoare. Într-o încercare de a diversifica meniul, au adus zacuscă și ocazionala pită cu jumări. „Oamenii au început să ceară suc de roși, așa că am decis să îl facem noi și să îl servim. De aici a pornit și ideea cu socata. La început aveam vin fiert alb și roșu, apoi pentru că nu am mai găsit un vin de calitate alb ne-am limitat la cel roșu”, detaliază ea modul de construcție al meniului.

Mușterii

Cei doi au avut parte de întâlniri memorabile în spațiul mic de la subsol. Elena a ținut că amintească câteva nume apropiate cu care are multe amintiri prinse între aceste ziduri: actorii de la TNRS, Ovidiu Moț și Viorel Rață, Cătălin Neghină care „mereu cerea un pahar de apă și votcă”, Iustin Panța – „cu care la început nu mă înțelegeam, dar am devenit prieteni”, George Stanca, Sergiu și Janet, Mircea Ignat sau „primul care a promovat Crama” – Dăncuș. „Domnu’ Titi tot atât de tânăr și de gașcă ați rămas. Aici, la Cramă, ne simțim ca acasă. Am revenit după 10 ani ... e super”, au scris Cătă și George Rebeanu în caietul de amintiri al Cramei în 2010. Printre oamenii care au trecut prin Cramă și au fost impresionați de ospitalitatea celor două gazde se numără ambasadori ai Franței în România și din 2008 au început să vină și calfele. „Am rezistat pentru că ne-am respectat mereu clienții”, subliniază Don Titi. „Câștigul cel mai mare a fost că nu am pus manele, de câte ori cerea cineva puneam muzică clasică”, adaugă Elena.

După atât de mulți ani în care a binedispus turiștii și sibienii și în care a strigat constant în Cramă – „Români vi se pregătește o surpriză”, Don Titi „va regreta cel mai mult închiderea cramei”. Omul infanteriei „cu trei steluțe pe umăr”, după cum îl descrie soția lui, s-a născut în Alexandria, Teleorman și a ajuns în Sibiu datorită meseriei. „Acum este mai ardelean ca mine, l-am educat”, spune amuzată Elena.

Ultima întâlnire din Cramă

Duminică, 1 decembrie 2019, de la ora 18:00, Crama Național vrea să strângă la un loc toate generațiile care au amintiri plăcute între zidurile curbe ale „tavernei mohorâte”. Pita, vinul și berea vor fi din partea casei pentru „oamenii de calitate care au format aici un grup întins pe mai multe generații”. „Lăzile de bere vor fi în mijlocul barului, sper să avem loc cu toții, dar mai aducem și lăzi pe care să se poată sta”, explică Elena timid.

„Sunt emoționat pentru duminică, dar știu că nu are cum să nu iasă bine, pentru că suntem noi. O să îmi lipsească activitatea, am văzut tineri care au crescut și au devenit «oameni mari» în Cramă. Mă mai întâlnesc cu foști studenți, care acum sunt cu soție și copii și realizez cât a trecut timpul. Dar să nu uităm de generația tânără, cei care vin aici îmi par a fi tineri cu perspective, foarte deschiși”, povestește Don Titi, cu o tristețe vizibilă în ochi.

Duminică se va închina un ultim pahar în crama „domului colonel”, după cum îi spuneau studenții militari. De fapt, chiar mai multe pahare, astfel încât Don Titi să nu se supere pe cei care sparg gașca și după care, ca în vremurile bune, să se strige „Cine pleacă e un bulangiu”, acompaniat de acordeon.

foto Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362