Joi,
24.09.2020
Partial Noros
Acum
21°C

Efectele sociale ale zâmbetului. De ce este important să avem grijă de sănătatea dinților în fiecare zi

09 Decembrie 2019 10:44

Efectele sociale ale zâmbetului. De ce este important să avem grijă de sănătatea dinților în fiecare zi

NU durerea ar trebui să ne aducă la cabinetul stomatologic

Cariile netratate nu sunt doar inestetice, ci afectează sănătatea dinților

Rezoluția zâmbetului din fiecare zi – cadouri de la clinica DENT ESTET Sibiu

Ne place să zâmbim și facem asta nestingheriți în contextele care ne fac fericiți. Totuși, înainte de a ne afișa zâmbetul în fotografii suntem foarte atenți la felul în care aratăm, la cât de albi sunt dinții noștri și întotdeauna avem grijă să le prezentăm celor din jur o imagine impecabilă. Aceeași grijă față de sănătatea noastră orală ar trebui să o avem zilnic și să le oferim dinților noștri cea mai bună îngrijire atât prin periajul zilnic realizat acasă, cât și prin controalele și ședințele de profilaxie realizate de două ori pe an la medicul stomatolog. Pentru că problemele care pot fi eliminate dintr-o imagine pe computer, netratate în viața de zi cu zi vor duce la deteriorarea dinților, la tratamente îndelungate și costisitoare și chiar la pierderea dinților. Iar atunci când avem un zâmbet incomplet tindem să limităm interacțiunea socială.

NU durerea ar trebui să ne aducă la cabinetul stomatologic

Există de multă vreme mitul că dacă nu mă dor dinții înseamnă că sunt sănătoși. Însă, nu durerea ar trebui să ne aducă la medicul dentist, ci grija față de sănătatea noastră dentară. Așa cum studiile din ultimii ani o arată, există o legătură strânsă între sănătatea orală și sănătatea întregului organism. Numeroase afecțiuni care se instalează la nivelul cavității bucale și care NU DOR, precum gingivita sau parodontoza, având drept cauză principală o igienă orală precară, pot afecta buna funcționare a sistemului digestiv, a sistemului nervos etc. De aceea, pentru a ne asigura că zâmbetul nostru este sănătos, medicii dentiști recomandă realizarea ședințelor de profilaxie (detartraj, periaj profesional și air-flow), cât și controlul periodic la stomatolog o dată la fiecare șase luni.

Cariile netratate nu sunt doar inestetice, ci afectează sănătatea dinților

Cariile dentare ar trebui să fie un semnal de alarmă în ceea ce privește sănătatea noastră dentară pe termen lung. Amânarea tratamentului poate duce la afectarea pulpei dentare și a nervilor. În plus, caria dentară poate evolua rapid și poate afecta și dinții vecini sănătoși.

Simptomele apariției cariilor dentare variază în funcție de suprafața pe care s-a dezvoltat și de poziția dintelui pe arcadă. Debutul cariei, totuși, este asimptomatic. Pe măsură ce caria evoluează poate fi identificată prin următoarele simptome:

  • Dureri de dinți spontane
  • Sensibilitate dentară crescută
  • Sensibilitate la alimente și băuturi calde sau reci
  • Apariția unor colorații pe suprafața dintelui
  • Durere înțepătoare la mușcătură
Cariile pot fi tratate cu ușurință de către medicul dentist prin obturații dentare, sau în cazuri de infiltrare avansată a cariei în smalț prin obturații de canal realizate la microscop. Important este să avem o atitudine preventivă și să ne prezentăm la medic înainte de instalarea unei afecțiuni dentare.

Rezoluția zâmbetului din fiecare zi

Pentru că ne apropiem de finalul anului, recomandarea medicilor dentiști din clinica DENT ESTET Sibiu este aceea de a trece și responsabilitatea pentru zâmbetul nostru în fiecare zi. Fiecare alegere pe care o facem ar trebui să ne ajute să facem bine, binele care ne menține sănătoși, binele care ne face fericiți și care ne ajută să le oferim și celorlalți motive de a zâmbi.

Iar pentru că luna aceasta oferim și primim cadouri, DENT ESTET Sibiu vă așteaptă pe www.dentestet.ro/christmas-advent/  cu numeroase cadouri constând în reduceri și pachete speciale la tratamentele stomatologice din clinica noastră. Campania Advent este valabilă în perioada 6 – 17 decembrie 2019. Haideți să începem noul an cu zâmbete largi și calde!

 

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus