Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că nu va demisiona din funcție, în ciuda atacurilor din ultima perioadă, după apariția filmului privind prima intervenție la Colectiv, relatează Digifm.
Raed Arafat a declarat aseară că nu va demisiona din funcția pe care o ocupă în prezent și că atacurile despre care s-a relatat recent în presă au existat și înainte de apariția video-ului cu prima intervenție de la Colectiv. Șeful DSU spune că dacă se va impune demiterea sa, va pleca, însă el nu va face primul pas în acest sens.
„Nu sunt lipit de scaun, dar nu demisionez. Dacă sunt demis, e dreptul oricui să facă asta, să mă demită dacă vor. Ce consider după tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă este că atacurile sunt intensificate, pentru că atacurile sunt de foarte mult, cu mesaje prestabilite. Mesaje coordonate sau au fost mesaje prin social media. Apoi s-au intensificat după apariția faimosului film înainte de comemorarea de la Colectiv, pe care cineva l-a avut și l-a dat abia atunci. Eu trebuie să clarific ceva: nu conduc IGSU. Eu coordonez DSU. IGSU este condus de un general, care îl comandă”, a spus Raed Arafat.
Întrebat ce va face dacă va fi atacat în continuare, Arafat a spus că „o să ies să răspund. Dacă voi fi dat afară, tot o să ies să răspund. Am spus că plec, dar nu plec peste o zi. Și dacă plec, o să răspund la ce se face.”
Arafat admite că în cazul în care va fi dat afară va pleca în altă țară. „Probabil că asta o voi face după ce se decide, plecarea din țară. Nu există altă alternativă. Eu nu accept poziții date, la nivel statal. Nu negociez poziții. Dacă este să mă duc afară, mă duc pe efort propriu. Mă duc în primă fază la Târgu Mureș și știu cum să rezolv o treabă și să fac ceva util”, a răspuns Arafat.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1021
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 37 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 37 minute
Asdfasdf
Acum 42 minute
Asdfasdf
Acum 45 minute
Un român