Deputatul liberal Constantin Șovăială a întrebat-o încă din luna aprilie pe Viorica Dăncilă, fostul premier, detalii legate de plățile făcute pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului și modul în care s-au cheltuit acești bani. La opt luni de la momentul înregistrării, nimeni nu a răspuns, deși legal trebuia să primească răspunsul în 30 de zile. ”Patriarhia a cheltuit până acum peste 150 de milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului, care poate găzdui 5000 de persoane, un număr destul de mic pentru banii care s-au alocat acestei construcții. Mulți cetățeni m-au întrebat care au fost sursele de finanțare, cu câți bani au contribuit firmele provate și cetățenii, respectiv alte donații și sponsorizări din străinătate. Nu am avtu acces la astfel de informații până acum, nici nu au fost făcute publice rapoartele cu privire la acest aspect, astfel încât nu am putut să le răspund”, s-a plâns Șovăială.
Concret, liberalul a cerut să i se pună la dispoziție lista cu toate sursele de finanțare, cu indicarea sumelor pentru construirea edificiului și lista plăților efectuate pentru Catedrală, cu indicarea sumei și a destinației exacte pentru fiecare plată în parte. ”Am rugămintea să colaborați cu Secretariatul de Stat pentru Culte care este în subordinea dumneavoastră pentru a-mi oferi cât mai multe detalii și mai corect cu putință”, a cerut Șovăială. Niciun răspuns.
Estimare: 121 de milioane de euro doar de la stat
Biserica Ortodoxă susţine, într-un răspuns pentru Mediafax, că s-au cheltuit la Catedrala Neamului, până în noiembrie 2018, 110 milioane de euro cu TVA şi că 75% sunt bani publici. Asta înseamnă că, după numărătoarea Bisericii, banii publici sunt vreo 83 de milioane de euro. Calculele realizate de site-ul Să fie lumină, realizate pe filiera banilor publici daţi de Guvern, Primăria Capitalei şi primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 5 şi 6, arată că suma totală acordată de statul român în ultimul deceniu depăşeşte pragul de 121 de milioane de euro. Guvernul a contribuit cu peste 82 de milioane de euro. Primăria Capitalei cu mai bine de 18 milioane, tot euro. Sectoarele 1, 2 şi 5 cu peste 6 milioane de euro fiecare.
Foto: Basilica.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Constantin Șovăială , Primaria Capitalei , Biserica Ortodoxă , PNL , Mircea Baniciu , donatii , Viorica Dancilă , Catedrala Mântuirii Neamului , Catedralei Mântuirii Neamului , Finanțarea Învățământului Supe , Catedrala Neamului
Vizualizari: 4905
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ciupercutza
Acum 6 ore
Bogdan
Acum 6 ore
Hermannstädter
Acum 7 ore
Cetateanul turmentat
Acum 8 ore
Till Eulenspiegel