Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Interstar, campioni la U9 la Cupa Gobe

Interstar, campioni la U9 la Cupa Gobe

Cupa Gobe a fost ultima competiție din 2019 la care au participat grupe importante din cadrul A.S.F.C. Interstar. Competiția a avut loc la Odorheiu Secuiesc, iar A.S.F.C Interstar Sibiu a avut reprezentanți la categoriile 2010, 2011, 2012 și 2013. La juniori U9 echipa pregătită de Dorel Birbic și Mircea Soare a obținut titlul de campioana după victoria cu 3-2 din finala mare a turneului, contra celor de la FK Csikszereda. Cel mai bun jucător a fost decarul echipei sibiene, Cristian Luca, el a cucerit titlul de golgheter la aceasta categorie de vârstă. La juniori U9 și U7, băieții pregătiți de Horațiu Bara Graeff, respectiv Andrei Feurdeanu, au câștigat medaliile de bronz, după ce au învins în finalele mici ale competiției cu 2-0 pe FC Odorhei și cu 4-2 pe Sepsi OSK Sf Gheorghe. Eduard Ursu, născut în anul 2012, a cucerit titlul de golgheter al turneului la categoria sa de vârstă. De asemenea, Teodor Roman, născut în anul 2013, a primit din partea organizatorilor titlul de cel mai bun jucător al turneului la vârsta sa. La categoria 2010, Interstar Sibiu a încheiat pe poziția a cincea, bilanțul junioriilor pregătiți de Daniel Murasan fiind de trei victorii și trei infrangeri. "Am avut parte de meciuri bune la toate categoriile de vârstă în care am demonstrat ca Interstar Sibiu este un club care dispune de copii talentați și care se lupta de la egal la egal cu orice adversar. Suntem mulțumiți de ceea ce am realizat la ultima apariție oficială din 2019", a declarat Horațiu Bara Graeff, antrenor A.S.F.C. Interstar Sibiu.

Interstar felicită toți copiii clubului care au participat la Cupa Gobe și le mulțumește pe această cale tuturor susținătorilor care le-au fost alături. Prezența A.S.F.C. Interstar la Cupa Gobe a fost cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Sportivă 2019.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus