Revoluția din 1989 s-a produs datorită oamenilor curajoși care au ieșit în stradă, au cerut libertatea și căderea regimului comunist. Au fost mulți eroi, oameni care au scandat, care au adus mâncare de acasă și oameni care nu au înțeles ce se întâmplă în acel moment. Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu câțiva oameni în încercarea de a descoperi poveștile simple ale martorilor și poveștile eroilor din Sibiu.
„Eram perfect conștient că lucrurile trebuiau să se schimbe"
Evenimentele din Timișoara, pasiunea tinereții și dorința de libertate a scos din case sute de sibieni care au dat startul din fața Magazinului Dumbrava. „Eram perfect conștient că lucrurile trebuiau să se schimbe. Regimul comunist ne încorsetase și anihilase toate legăturile cu lumea civilizată a Europei. Eram student în anul III la Facultatea de Inginerie din Sibiu. În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, fiind la curent cu cele petrecute la Timișoara și mânat de un sentiment febril de a mă alătura oamenilor în lupta împotriva dictaturii comuniste care începea să apună în toată Europa de Est, am ieșit în stradă pentru a cere alături de aceștia dreptul de a fi un cetățean liber al unei țări libere și răsturnarea regimului Ceaușescu, care adusese țara în pragul dezastrului. Am făcut parte din grupul care, în fața magazinului Dumbrava, s-a rotit în jurul ceasului, cântând imnul de acum al țării. Împrăștiați de bastoanele milițienilor, aflați de cealaltă parte a baricadei încă, ne-am repliat în Piața Mare, unde era deja un număr mare de persoane. În acea zi și în următoarele, am participat la manifestările și confruntările (unele chiar sângeroase) din punctele «fierbinți» ale orașului. N-a mai contat nimic atunci: nici frigul, nici gazele lacrimogene, cordoanele de milițieni cărora li se ordonase să „restabilească” ordinea cu orice preț, eram unul pentru toți și toți pentru unul, cu fața către moarte, dar cu ochii larg deschiși. Mă onorează, față de toate acestea, recunoașterea implicării mele prin «Certificatul de Luptător cu rol determinant pentru victoria Revoluției din decembrie 1989», și constituie, de asemenea, și o responsabilitate pentru mine în ceea ce privește atitudinea mea civică. Important e să ne amintim că au existat oameni care s-au sacrificat fără să clipească pentru ca noi, copiii noștri, generațiile care vor urma, să ocupe un loc demn în marea familie a țărilor europene, să avem drepturi și libertăți care să susțină statutul nostru de țară cu adevărat democratică”, povestește Gabriel Tischer, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Sibiu.
„Teama de ceea ce s-ar fi putut întâmpla"
Au fost mulți oameni blocați în case de teamă, frică și toate zvonurile care umblau prin oraș, de la apa otrăvită la „teroriști”. Chiar dacă nu au strigat cu voce tare în Piața Mare, au strigat în tăcere – „clandestin”. „Revoluția din 1989? Un eveniment pe care nu ai cum să-l uiți. Cel puțin pentru mine, rămâne un continuu moment de reflecție, chiar dacă au trecut 30 de ani de atunci. Eram încă în liceu, clasa a XII-a, asistasem la toate frământările familiei mele, trecusem prin toate momentele dificile prin care trecea întreaga societate românească, mă refer la cetățenii de rând, cu atât mai mult cu cât trăiam departe de lumea politică, din care prindeam câte un fir de nisip la TV sau pe ascuns, la Radio România Liberă, pe care îl ascultam clandestin. Într-un strat destul de îndepărtat de mediul politic, ne aflam noi, cei care ne duceam viața în ritmuri pașnice, învățând în fiecare zi să suportăm schimbările fără să avem intenția de a ne revolta. Clar îmi amintesc seara în care Iliescu, Mircea Dinescu, Petre Roman și câți au mai fost pe acolo, au preluat studioul de televiziune și au anunțat victoria împotriva comunismului. Vedeam aievea și, cu răsuflarea tăiată, fierbea în noi tensiunea de a vedea o țară întreagă cum se pune în mișcare și amenință din temelii o construcție aparent indestructibilă, în care totul trebuia să funcționeze ceas. Nicu Ceaușescu, uitasem să vă spun, făcuse mai ușoară viața în Sibiu, de aceea era un personaj privit cu o oarecare simpatie pe aici. Tensiune. Teama de ceea ce s-ar fi putut întâmpla: veștile curgeau pe toate canalele, în Sibiu începuse să se tragă, aveam prieteni care locuiau în cartierul unde se afla sediul Poliției, la Timișoara, la București, am stat ore în șir fără să mâncăm, fără să știm de noi, cu ochii în televizor și vorbind la telefon cu rudele și prietenii din țară. Tata fusese plecat și s-a întors pe neașteptate, semn că erau momente în care simțea nevoia să fie împreună cu noi, semn că lucrurile intraseră pe un făgaș extrem de agitat și, desigur, periculos. Ne-a fost teamă să ieșim în stradă, recunosc, dar am trăit toate clipele acelea cu sufletul la gură. Am uitat de sărbători și ne-am rugat mereu să nu se întâmple vreo catastrofă. Discursul lui Ceaușescu și mișcările din timpul lui le-am urmărit la TV, la fel și plecarea lor precipitată. Cred că acesta era sentimentul, de perpetuă surprindere, de teamă de necunoscut, de groază de atrocități. Numărul morților, în creștere, ne îngrozea, dar, pe de altă parte, am știut că oamenii nu se vor potoli până când nu mai rămâne piatră pe piatră din ceea ce fusese înainte viața lor. Era clar că trebuiau sacrificii, ne rugam la Dumnezeu să fie cât mai puține. Ce sentiment am acum? Că lucrurile trebuiau să se întâmple, că roata istoriei este infailibilă. Că am câștigat mult atunci, dar că puteam face altceva cu destinul țării noastre. Că n-ar fi trebuit să schimbăm doar orânduirea, ci și felul nostru de a fi. Și da, mai avem multe de schimbat, iar pentru asta n-ar trebui să mai lenevim și să-i lăsăm pe alții să ducă greul. Să fim mai credincioși, mai temători de Dumnezeu, mai spirituali, mai buni față de ceilalți. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, explică Alexandra Podia, directorul adjunct al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu.
„Eram condamnat politic și din acest motiv îmi era frică"
Mulți oameni nu știau ce urma să se întâmple cu România, nu știau dacă Revoluția va avea un rezultat pozitiv, iar frica i-a îndepărtat din fața manifestanților. „Îmi amintesc perfect, dimineața în 21 decembrie am trecut pe lângă Magazinul Dumbrava, unde am văzut câțiva oameni la ceas. Am stat de-o parte, nu aveam curajul să mă apropii, nu știam ce anume se întâmplă, dar veneau din ce în ce mai mulți oameni și eu stăteam după colțul magazinului. Nu am avut curajul să mă implic pentru că erau doar 40-50 de oameni. Când s-au adunat mai mulți au pornit, în marș, spre Piața Mare, iar eu îi urmăream din aproape în aproape, încă nu îmi doream să mă implic. Eram condamnat politic și din acest motiv îmi era frică. În aceea dimineață am fost să semnez (că sunt în județ) și ofițerul respectiv mi-a spus să am mare grijă și să stau de-o parte. În situația în care eram mi-ar fi făcut mai bine să nu fiu implicat direct, îmi tot repeta ofițerul. Am urmărit din umbră fiecare mișcare a oamenilor. În Piața Mare toți au început să scandeze. Părea că cineva știe ce să spună mereu, iar toți ceilalți preluau acele idei imediat. Eu cred că din acest moment a început revoluția, aici a venit miliția și oameni au dat foc mașini. În acel moment m-am apropiat și eu pentru că mi-am dat seama că nu mai e cale de întoarcere. În sfârșit se întâmpla ceva. Aveam un aparat de fotografiat, iar a doua zi am început să fac poze, dar nu am putut să developez nici un film. Am participat peste tot, am ajuns în toate punctele «fierbinți». Nu mai aveam stare acasă, dormeam puțin, îmi doream să fiu acolo și să ajut. De multe ori, ajungeam acasă doar ca să fac un duș și să mă schimb. Din momentul acela nu am mai stat în casă în nici una dintre zile. Am aflat că Revoluția s-a încheiat din oraș, de la alți oameni. Am trăit toate momentele intens. Unul dintre momentele frumoase din toată nebunia aceea a fost comunitatea care s-a format în Sibiu, când veneau oamenii de la fabrici ne bucuram, îmi este greu să descriu sentimentul”, povestește Titi, un artist plastic care avea 20 de ani în 1989.
„Încercam să îmi sun frații, dar nu puteam”
În satele din împrejurime informația a ajuns puțin mai încet, iar în Sibiu agitația era mare. „Nu am amintiri foarte clare. În Sibiu era o agitație foarte mare, iar în Rășinari, unde locuiam eu, nu prea știau oamenii ce se întâmplă. Am ajuns în Valea Aurie, unde erau cabinele telefonice, încercam să îmi sun frații, dar nu puteam”, povestește Marinela, care era adolescentă în 1989, iar frații ei locuiau în Sibiu.
„Ne pregăteam să avem același Crăciun sărăcăcios"
Pe cei mai mici Revoluția 1989 i-a prins în așteptarea lui „Moș Gerilă”. „Avem 10 ani și 10 luni, eram în clasa a-V-a și ne pregăteam să avem același Crăciun sărăcăcios în care venea Moș Gerilă și ne aducea două portocale aproape verzi, un stilou, și câteva creioane. În dimineața zilei de 21 decembrie zvonurile despre Revoluție erau pretutindeni, dar în același timp și frică. Țin minte că stăpânit de o emoție pe care nu o putem explica și curiozitatea specifică copilărie voiam să ies afară, nu neapărat la joacă, ci pentru a afla mai multe despre ce se întâmplă în jurul nostru dar nu am avut voie până în 26 decembrie, lucru datorat zvonurilor despre răpiri și execuții care circulau. A existat o disputa intre părinții mei în jurul prânzului datorita faptului că tatăl meu a vrut să meargă la București împreună cu un văr al său care îmi aduc aminte că s-a încheiat cu replica plânsă a mamei «... mă lași singură cu trei copii ...» . Astfel că Revoluția română a cam trecut pe lângă mine iar schimbările esențiale (cele care nu depind direct de mine și pentru care sunt prea mic să pot face ceva) le mai aștept încă”, povestește Iulius.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Magazinului Dumbrava , Octavian Goga , Valea Aurie , Piata Mare , Aeroportului Sibiu , Colegiului Naţional , După Revoluție , În Sibiu , marturie , În Piața Mare , Nicu Ceauşescu , Povestea Chitarei , Petre Roman , Reporterul Turnul Sfatului , Moş Gerilă , Magazinul Dumbrava , Vicepreşedintele Consiliului J , Pentru Sibiu , Mircea Dinescu , Gabriel Tischer , Alexandra Podia , Radio România Liberă
Vizualizari: 6346
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Nike
Acum 5 ore
Continuatorii nazistilor asta stiu sa faca - sa confiste bunurile amaratilor
Acum 5 ore
Viva Las Vegas!
Acum 6 ore
Cristian
Acum 6 ore
Hiroshi wanande isimi