Salvamontiștii din Sibiu au anunțat un risc foarte ridicat de avalanșă în Munții Făgăraș, de gradul 5. Recomandările specialiștilor de a evita zona rămân valabile și pe parcursul zilei de azi. „Stratul de zăpadă măsoară în acest moment 163 de centimetri, în ultimele 24 de ore ningând aproximativ 70 de centimetri”, spune Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.
„Ninsoare căzută în ultimele zile a determinat creșterea riscului de avalanșă la 5 din 5. Acest risc este echivalent cu gradul roșu meteorologic. În aceste condiții nu recomandăm turiștilor să iasă afară din cabană, să facă deplasări în jurul cabanelor și exclus să facă drumeții mai sus de cabanele din Munții Făgărașului. De asemenea, se înregistrează un risc de gradul 4 la altitudini mai mici de 1.800 de metri, acest risc implică aceleași măsuri de precauție. Cei care își doresc să schieze în zona Bâlea, le recomandăm să nu facă acest lucru, ar trebui să ia legătura cu patrula salvamont din Bâlea Lac și să respecte recomandările colegilor mei”, spune Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.
Avertizare Meteo
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o informare de ninsori şi viscol, valabilă la nivelul întregii ţări de vineri până duminică. 17 judeţe ale ţării, printre care și Sibiul, au intrat sub avertizare cod galben de ninsori puternice şi viscol.
Potrivit informării valabile de vineri de la ora 22.00 până duminică la ora 22.00, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 45-50 km/h şi de peste 60-70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) şi în sud-est. Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei şi din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) şi în Muntenia şi vestul Dobrogei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, în intervalul vineri ora 22.00 – duminică ora 20.00, judeţele Suceava, Neamţ, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Buzău se vor afla sub avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol.
Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50-55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Administraţia Naţională , avertizare meteorologică , Munții Făgăraș , Adrian David , Munţii Făgăraşului , risc de avalanșă , Florin Muntean , Bâlea Lac , Centru Meteorologic Local , Salvamont Sibiu , zapada
Vizualizari: 2147
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Il ie
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Eori
Acum 4 ore
Nelutu O