„Micul Prinț”, scrisă de Antoine de Saint-Exupery se află pe primul loc în topul vânzărilor de la două dintre marile librării din Sibiu. Cu toate acestea, multe alte titluri par să fie preferate de copii din ziua de azi, atunci când vine vorba de citit. „Jurnalul unui Puști”, „Matilda”, Aventurile lui Habarnam sau „Harry Potter” sunt și ele cărți de top în preferințele literare ale micuților noștri.
Din păcate, România are cea mai mică piață de carte. În 2019, potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu au cumpărat nici măcar o carte pe an, iar în țara noastră avem cele mai puține librării pe cap de locuitor. Cu toate acestea, industria de carte supraviețuiește și asta datorită faptului că, undeva în conștiința românilor, a rămas importanța cititului pe care vor să o transmită copiilor. Librarii spun acesta este motivul principal pentru care se mai vinde carte în România. Dar nici copiii nu citesc orice. Lecturile aflate în programa școlară nu se află pe lista lor de preferințe. Descoperim în industria cărților o nouă tendință a editurilor de a se plia pe lumea în care trăiesc copiii de astăzi. Cărți cu ilustrații, dinamice, incredibil de simpla abordarea a unor subiecte complexe și crearea unei lumi în care copiii se regăsesc îi face pe aceștia să se apuce de citit.
„La Medeleni”, „Cireșarii”, „Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn” sau „Povești” de Petre Ispirescu sunt doar câteva dintre cărțile copilăriei noastre, dar nu mai sunt și cărțile copilăriei copiilor noștri. Ei nu mai citesc astfel de texte, iar lecturile din programa școlară dau bătăi de cap și nu sunt parcurse cu bucuria și relaxarea cu care ar trebui citită o carte. Un mare aport în dificultatea cu care un copil deschide o carte îl are și tehnologia la care mulți dintre ei au acces. Stimulii de culoare, joc, lumină și muzică, grafica de pe gadgeturi creează o lume de care copiii se despart greu și face ca orice altceva să pară plictisitor. Cu toate acestea, în ultimii ani, piața editorială din România s-a diversificat, iar în ceea ce privește cartea pentru copii, oferta s-a dovedit a fi pe placul lor.
Cu ajutorul librarului Bogdan Federeac, a scriitorului Radu Vancu, a învățătoarei Viora Rozorea, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu și a consilierului școlar Adela Crețu am reușit să identificăm ce citesc copiii noștri și cât de benefic este să înceapă cu astfel de cărți.
Bogdan Federeac lucrează de cinci ani la librăria Humanitas. El spune că din 2014, momentul angajării lui, piața de carte s-a schimbat mult. Copii și tinerii preferă să citească cărți scrise din perspectiva lor, iar acțiunea să se petreacă în timpuri care îi caracterizează.
„Sunt personaje care folosesc gadgeturi, care merg la mall, sau care prezintă viața de la școală a copiilor cu toate aventurile și provocările din ea. Astfel de cărți sunt Jurnalul uni puști, Însemnările unei puștoaice, Pisicile Războinice, cărți care prind foarte bine în rândul copiilor. Mai este căutată seria Harry Potter, Cronicile din Narnia și am sesizat și o reîntoarcere la cărțile copilăriei noastre. Sunt căutate titluri precum Doctorul Aumădoare sau cele care îl au ca personaj pe Habarnam, iar cei mai mici copii și părinții lor îl caută pe Motanul Mog. Partea bună este că părinții cumpără multe cărți pentru copii și adolescenți, iar oferta pe piața editorială este tot mai variată. În contextul alarmant în care suntem, că se citește și se cumpără din ce în ce mai puțină carte, literatura pentru copii ține în viață această industrie. Ceea ce mă bucură cel mai mult este atunci când vin bunici cu copii și sunt reticenți atunci când cumpără o carte, apoi se reîntorc și întreabă dacă nu mai avem cărți din acea serie”, spune Bogdan.
Totodată, tânărul librar a observat că și cadrele didactice au început să recomande astfel de cărți.
„Deși aceste cărți nu se află în programa școlară am observat că multe cadre didactice le recomandă ca lecturi suplimentare. Roald Dahl, care este un fel de Creangă al nostru, este printre cei mai recomandați. Și autorii români sunt recomandați. Se cumpără bine cărțile lui Florin Bican, Laviniei Braniște sau cele ale Ioanei Nicolae. Gusturile lor se schimbă, dar sunt ani și ani. Ce pot spune cu certitudine este că piața editorială se află într-o continuă mișcare”, mai spune Bogdan Federeac.
E preferabil să fie opțiunea lui, sugerată discret de un adult responsabil
Consilierul școlar Adela Crețu vorbește despre cât de important este puterea exemplului și implicarea părintelui, alături de copil, în magica lume creată de o carte.
„Când se discută despre „Cât citesc copiii azi?”, auzim de cele mai multe ori răspunsuri de genul: Azi nu mai citesc atât cât citeam noi! Sunt toată ziua pe telefoane!. Probabil că așa și este, trăim într-o societatea în care, trebuie să admitem realitatea că internetul a câștigat detașat cursa cu lectura. De multe ori și cei care dau astfel de răspunsuri uită să menționeze că nici ei nu mai citesc la fel de mult. Generația de azi a crescut și se dezvoltă având acces facil la o cantitate uriașă de informație cu multă culoare, prezentată într-un ritm foarte alert, ce influențează motivația unui copil de a lectura o carte. Cum le putem totuși, deschide apetitul pentru lectură? Un rol important este alegerea cărții. E preferabil să fie opțiunea lui, sugerată discret de un adult responsabil. Cromatica este foarte importantă, copiii dezvoltă atracție față de romane cu imagini atractive și bogate în dialoguri cu fraze scurte, cu un vocabular contemporan. Copiii sunt atrași de subiecte actuale, de aspecte autentice și problematici specifice vârstei, care să-l transpună în situații palpitante, întâlnite în viața de zi cu zi. Să nu uităm de puterea exemplului personal! Să nu ne imaginăm că un copil va citi cu plăcere o carte în timp ce noi, adulții, ne delectăm cu alte surse de informație audio-vizuale! Discuțiile pe marginea subiectelor cărților lecturate crează punți între cele două generații și pot valoriza sau explica informații inedite sau situații”, spune Adela Crețu, profesor, consilier școlar.
Mediul de transmitere este diferit, dar setul de valori este același
Scriitorul Radu Vancu este de părere că preferințele copiilor noștri nu sunt departe de cele pe cale le-am avut noi.
„Cărțile copiilor noștri, în fond, nu sunt foarte diferite de cărțile copilăriri noastre. Sunt aceleași narațiuni fantastice, copiii au aceeași atracție pentru magie, același interes pentru lumi fantastice pe care le populează cu monștri pe care îi numesc Orci sau Troli și în care binele trebuie să învingă răul. Diferența este că ei le văd înainte pe ecrane și apoi vine cititul cărții. Mediul de transmitere este diferit, dar setul de valori este același. Cartea este mai greu de accesat decât ecranul”, spune Radu Vancu.
De asemenea, scriitorul spune că editurile trebuie să accepte provocarea de a concura cu tehnologia și că Statul Român are nevoie de o politică de lectură.
„Multe dintre cărțile citite cu plăcere de copii, cum este Jurnalul unui puști aduc foarte mult cu paginile de facebook. Sunt ilustrate, dinamice și ușor de citit. Editurile vor trebui să facă un efort, pentru că în zilele noastre cartea trebuie să concureze cu tehnologia. Eu nu sunt pesimist, dar este nevoie de o mai mare implicare, nu doar a noastră ca părinți, ci și a statului care ar trebui să aibă politici de lectură. În Franța, de exemplu, copiii sunt duși la bibliotecă de mici. Ei merg cu clasa la bibliotecă, în librării și la târguri de carte și asta le dezvoltă apetitul pentru citit. Așa se formează o națiune de cititori”, mai spune Radu Vancu.
Trebuie să știi cum să le cultivi copiilor cartea și să le-o dai ca alternativă
Viora Rozorea este învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu. Ea spune că a descoperit cărțile pe care elevii le iubesc alături de ei și încurajează părinții să-i sprijine pe copii în alegerile lor, pentru că acesta este începutl frumos dintre cei mici și lectură.
„Copiii nu se mai simt atrași, legați de poveștile acelea clasice care apăreau în listele de lectură de-a lungul timpului, Scufița Roșie, Capra cu Trei Iezi, nu, sunt copii care nici măcar nu cunosc firul poveștii la șase, șapte ani. Sunt, cumva, cu alte dorințe și alte preferințe. Cu seria trecută, am descoperit alături de ei cărțile editurii Artur. Copiii au savurat pur și simplu cărțile lui Roald Dahl. Au citit Matilda, Charlie și fabrica de ciocolată, noi așa am început. Copiii își cumpărau cărți cu brațul. Pur și simplu este genul de literatură care prinde și le place foarte mult la vârsta asta. Ce ne-a mai plăcut nouă mult a fost Minunea, scrisă de R. J. Palacio, cartea are și ecranizare. Îmi amintesc că o zi întreagă am discutat pe marginea ei. Copiii de clasa a IV-a au început și cu Harry Potter și chiar să citească Cronicile din Narnia”, spune învățătoarea.
Viora Rozorea este de părere că aceste cărți pot deschide apetitul copiilor pentru citit și face mai ușor trecerea spre cărțile cu conținut științific.
„În ziua de astăzi trebuie să știi cum să le cultivi copiilor cartea și să le-o dai ca alternativă. Aceste cărți sunt benefice în condițiile în care îți pasă de ceea ce citesc, adică să se creeze discuții pe baza cărților, să facă în clasă prezetări de carte, noi am creat lucrări 3 D, benzi desenate și multe altele. Copilul trebuie să simtă că poate crea o poveste în jurul cărților. Să știți că am observat că, odată ce copilul prinde drag de citit, poate fi îndrumat ușor și către cărți cu conținut științific cum sunt cele de istorie sau de geografie”, mai spune Viora Rozorea.
Din recomandările copiilor
Pe un perete al Librăriei Humanitas tronează recomandări ale copiilor scrise de mână cu mult entuziasm.
„Eu recomand cărțile scrise de Roald Dahl în special cartea Matilda. Părearea mea este că Roald Dahl scrie cărți foarte interesante și frumoase”, scrie Adelina, 11 ani.
„Eu vă recomand această carte, pentru că este foarte amuzantă și vă va face să râdeți”, scrie David despre Jurnalul unui Puști.
„Pisicile războinice mi-au ajuns la suflet. Este pur și simplu inimaginabil cum patru clanuri de pisici sălbatice ar putea schimba istoria printr-un singur șoarece mâncat. Această serie de cărți a fost scrisă de șapte autoare care și-au luat numele de Erin Hunter”, scrie și Sarah, de 12 ani.
Mai jos puteți citi un top al celor mai vândute cărți, în 2019, pentru copii, în Sibiu
Cele mai vândute titluri Humanitas Sibiu
1. Seria Aventurile lui Habarnam - de Nikolai Nosov cu titlurile
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi Habarnam în Orașul Soarelui Habarnam pe lună
2. Seria Transformă apa în culori cu titlurile Transformă apa în culori. E petrecere Transformă apa în culori. Gândăceii veseli Transformă apa în culori. Mașini Transformă apa în culori. Prințese Transformă apa în culori. La zoo și Transformă apa în culori. La joacă3. Seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking George și cheia secretă a Universului George în căutare de comori prin Cosmos George și Big Bangul George și codul indescifrabil George și corabia timpului George și luna albastră
4. Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii5. Întoarcerea lui arpagic Ana Blandiana -
6. Întrebări mari de la cei mici ... la care răspund niște oameni foarte importanți
7. Planetarium Chris Wormell, Raman Prinja,
Cele mai vândute titluri Cărturești Sibiu
1. Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupery
2. Harry Potter, J.K Rowling
3. Cartea cu Apolodor, Gellu Naum
4. Minunea, R.J.Palacio
5. Jurnalul unui puști, Jeff Kinney
6. Aventurile lui Habarnam, Nikolai Nosov
7. Prințesă sub acoperire, Connie Glynn
8. Mitologia nordică, Neil Gaiman
Cele mai vândute titluri Diverta Sibiu
1. Micul Prinț, Antoine de Saint- Exupery
2. Experimente amuzante pentru copii, Libsa
3. Povești ilustrate pentru băieți, Brawn Watson
4. Chole, pisicuța (animale fermecate din pădurea înrourată, vol 1), Lily Small
5. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, Nikolai Nosov
6. Atlas Geografic nou, Octavian Mândruț
7. Transformă apa în culori. Gândăceii veseli, fără autor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Harry Potter , Radu Vancu , Librăria Humanitas , Gellu Naum , Statul Român , Librăria Humanitas Sibiu , Școala Gimnazială , Ana Blandiana , Micul Prinț , Editurii Universităţii , Nicolae Iorga , Stephen Hawking , Jeff Kinney , Magazinul Diverta , În Franța , Pentru Sibiu , Librăriei Humanitas , Cărturești Pop , Petre Ispirescu , Scufiță Roșie , Bogdan Federeac , capra cu trei iezi , Diverta Sibiu , Roald Dahl , Florin Bican , Scriitorul Radu Vancu , Nikolai Nosov , Neil Gaiman , Adela Crețu , Andreea Stănescu , Antonia Cristinoi Bursuc , Atlas Geografic , Big Bangul , Brawn Watson , Chris Wormell , Connie Glynn , Doctorul Aumădoare , Erin Hunter , Felicia Misirianțu , Gabriela Russo , Garry Parsons , Huckleberry Finn , Ianina Marinescu , Ioanei Nicolae , Juozas Nekrosius , La Medeleni , Laviniei Braniște , Lily Small , Livia Coloji , Lucy Hawking , Maria Rizoiu , Mihaela Elena Balint , Motanul Mog , Nicoleta Drăghiceanu , Nina Gafița , Octavian Mândruț , Orașul Soarelui , Pisicile Războinice , Raman Prinja , Rareș Ionașcu , Silvia Olteanu , Tom Sawyer , Veronica Sidon , Viora Rozorea , Yoshisuke Kurosaki , cartile copilariei , Florance Sakade , Gemma Elwin Harris , Cărturești Sibiu , Prințese Transformă
Vizualizari: 10913
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Gigel
Acum 37 minute
Emil
Acum 38 minute
Bitt Dannman
Acum 40 minute
Adrian
Acum 47 minute
Emil