Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii care trebuie să facă naveta dintr-o localitate în alta pentru a merge la școală vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, anunță reprezentanții Ministerului Educației. În acest sens, ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ. La ora actuală, la nivelul județului Sibiu, sunt peste 2.300 de elevi navetiști care au cerut decontarea navetei.
Ministerului Educației a făcut publică ieri, 20 ianuarie, intenția ministrului Monica Anisie, de a asigura gratuitatea transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. La sediul ministerului au avut loc mai multe întâlniri care au vizat deblocarea, pe termen scurt, a situației decontării transportului elevilor. Pentru ca aceasta să se întâmple este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. „Modificarea este necesară pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educației. Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale. Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire de lucru cu elevii ce va avea ca temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016. Propunerea ministrului educației Monica Anisie vine în contextul în care o analiză a Băncii Mondiale arată că, la nivel național, un număr de peste 429 de mii de elevi navetiști în cele 6.713 școli analizate, școli aflate în circa 2.600 de localități din cele 3.186 câte sunt în România. La nivelul județului Sibiu sunt 2.311 elevi navetiști care au cerut decontarea navetei. potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: an scolar , Băncii Mondiale , ministerul Educatiei , Monica Anisie , Ministerului Educației Naționa , Curtii Constituționale , elevi care fac naveta
Vizualizari: 1952
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Bike
Acum 4 ore
Cai verzi pe pereti!
Acum 4 ore
Acolo Duța
Acum 4 ore
Gheorghe Ion