Unirea Principatelor Române va fi celebrată vineri, la Iaşi, printr-o serie de manifestări la care sunt aşteptaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ambasadori, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale.
La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Evenimentele vor avea loc în Piaţa Unirii şi vor cuprinde un Te Deum şi un cuvânt de binecuvântare rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţia Sa Teofan, alături de Preasfinţia Sa Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi. Vor urma discursuri ale oficialităţilor centrale şi locale şi depunerea de coroane la Ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
La final, alături de militarii, pompierii şi jandarmii ieşeni, vor defila militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", ai Batalionului 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă" din Vatra Dornei, cei ai Batalionului 53 Comando "Smaranda Brăescu" din Bacău, elevi ai Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, precum şi un detaşament al Asociaţiei Tradiţii Militare.
Manifestările oficiale vor fi precedate de un concert de muzică populară, "Noi suntem români", care va continua de la ora 14,15, fiind susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Margareta Clipa, Laura Lavric, Ştefan Pintilii şi Ansamblul de dansuri "Mugurelul" al USAMV Iaşi, scrie Agerpres.
Participanţii sunt invitaţi apoi de Primăria Iaşi la o masă populară, cu ceai, vin fiert şi plăcinte moldoveneşti.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Vatra Dornei , Mihai Viteazul , Ţara Românească , Ludovic Orban , Camerei Deputaților , klaus iohannis , Primăria Iași , Ministerul Apărării Naționale , Câmpulung Moldovenesc , Dragoș Vodă , Te Deum , Unirea Principatelor Române Mu , Alexandru Ioan Cuza , Mitropolitul Moldovei , Nicolae Ciucă , Colegiului Național Militar , Marcel Ciolacu , Piaţa Unirii , Unirea Transilvaniei , Nicolae Furdui Iancu , Laura Lavric , Asociaţiei Tradiţii Militare , Episcop Romano , Margareta Clipa , Preasfinţia Sa Iosif Păuleţ , Smaranda Brăescu , Înaltpreasfinţia Sa Teofan , Ştefan Pintilii , Veta Biriş
Vizualizari: 1849
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Maria
Acum 14 ore
Valjan
Acum 14 ore
Pisi
Acum 15 ore
Nonick
Acum 15 ore
Domnul mima