Ovidiu Sitterli, Răzvan Pop și Ana Alexandrina Matei au candidat la alegerile locale din 2016 pentru funcția de primar al Sibiului. Au eșuat, însă cu toții afirmă că a fost o experiență extrem de utilă.
Au și câteva sfaturi pentru cei care vor încerca în acest an să o înlocuiască din funcție pe Astrid Fodor: să fie dedicați, să-și înceapă candidatura cu multă vreme înaintea lunii stabilită de lege, să-și respecte programul și să se închine în fața cetățenilor.
Sitterli: Programul e sfânt
Fostul membru al PSD, acum deputat independent, Ovidiu Sitterli susține că elementul central al campaniei electorale este programul propus de candidați. ”Aș recomanda candidaților să se aplece în primul rând cu smerenie în fața cetățeanului și să vină în fața lui cu un program care să-i fie apoi literă de lege, pentru că acest program este un contract încheiat între tine, ca și om politic și cetățean. Dacă acest program nu este real, nu se încadrează cu realitatea sau dacă nu ești în stare să-l urmezi, atunci singura soluție este să-ți dai demisia”, spune Sitterli făcând referire inclusiv la situația politică a social-democraților în perioada în care partidul era condus de Liviu Dragnea. Susține însă că momentul din 2016, atunci când a candidat pentru fotoliul de primar a fost onorant pentru el. ”E o experiență politică extraordinară pentru că am avut contact direct cu cetățeanul. Doar așa poți vedea încrederea de care beneficiezi în rândul populației. A fost o onoare pentru mine să candidez și sper ca elemente din programul meu propus atunci să fie repus pe tapet”, a mai spus Sitterli.
Răzvan Pop. Experiență politică și mult stres
Fostul viceprimar al Sibiului, Răzvan Pop, îi sfătuiește pe cei care vor candida la alegerile locale să-și dedice tot timpul pentru acest obiectiv. ”Cred că orice politician are nevoie de o experiență de acest gen, pentru că este vorba de un vot uninominal, ești tu în fața electoratului. Chiar dacă ești susținut de un partid politic, treci prin toate experiențele pe care le cere o campanie electorală. Ca o paranteză, vă spun că e și mult stres, dovadă stă albirea părului. Ca un sfat, le recomand celor care vor să candideze ca în această perioadă de campanie electorală să se dedice 100% acestui obiectiv, pentru că altfel nu poți emite pretenții, să mergi mai departe. Poți să iei șifonat, poți să ieși bine, însă trebuie să te implici cu adevărat”, a declarat Pop. Legat de prestația lui în alegerile locale din 2016, Răzvan Pop spune că Sibiul este atipic. ”Mi-e greu să mă evaluez. La Sibiu, alegerile locale sunt atipice, nu știu ce aș fi făcut mai bine într-o altă localitate”, a mai spus fostul viceprimar.
Ana Alexandrina Matei: I-am dat în judecată pe cei de la Autoritatea Electorală Permanentă
A candidat independent pentru funcția de primar al Sibiului și a reușit să strângă 1.565 de voturi. Ana Alexandrina Matei spune că acum, dacă ar mai candida o dată, ar face multe lucruri altfel. ”Nu mai candidez încă o dată, dar acum aș ști ce să fac mult mai bine. Faptul că n-am știut să trebuie să-mi încep campania cu două, trei luni înainte m-a costat în momentul votului. Candidații ar trebui să știe că în campania oficială de o lună de zile, de fapt nu se face campanie electorală. Ești restricționat doar la acele panouri, urâte și prost poziționate. Vă dau două exemple. În Zona Turnișor, unde au fost aproximativ 10% din totalul voturilor panourile erau montate într-o zonă pe unde nu trecea nimeni, în loc să fie puse în zona blocurilor, sau la intrarea în cartier. La fel și în Gușterița. Au montat panourile publicitare lângă școală. E undeva sus, pe deal. Nimeni nu ajunge acolo, în afara elevilor, care evident că nu votează.
O altă problemă ține de profesionalismul celor de la Autoritatea Electorală Permanentă. Cei care sunt angajați acolo habar nu au de lege. De exemplu, luni a început campania, iar ei au sunat joi să se vadă cu mandatarii financiari. Sau alta: i-am întrebat înaintea campaniei dacă eu ca și candidat independent am aceleași drepturi cu un candidat susținut de partidele politice. Mi-au spus că am aceleași drepturi. După începerea campaniei am înțeles de fapt că drepturile mele sunt mult limitate. Așa am aflat că eu nu pot primi donații pentru bugetul campaniei decât de la persoane fizice. Oricum i-am și dat în judecată și am câștigat în final, dar nu e în regulă să treci prin așa ceva”, a explicat Alexandrina Matei.
Ea spune că experiența din 2016 a fost utilă și le dă un sfat posibililor candidați: să nu intre în campanie dacă nu au experiență în administrația locală. ”A fost o experiență de viață, pe care nu o regret. Eu am vrut să fac ceva pentru oameni și pentru oraș. Faptul că eram auditor pentru primării am considerat că știu foarte bine despre ce e vorba în administrația locală, aveam experiență. Ca să candidezi trebuie să ai o profesie legată de administrația locală, asta cred eu. Am învățat că într-o campanie, lumea votează în funcție de partid și în funcție de prietenii și amiciții și nu sunt interesați, în marea majoritate, să asculte sau să se intereseze ce are de spus candidatul”, a mai spus Ana Alexandrina Matei.
Alegerile din 2016. Peste 48 de mii de votanți. Mai mult de jumătate au preferat-o pe Astrid Fodor
Pentru Primăria Sibiu au votat în 2016 48.922 sibieni, iar dintre aceștia 27.948 (57,13%) au încredințat votul candidatului FDGR Astrid Fodor. Ovidiu Sitterli, candidatul PSD a obținut aproape dublul voturilor primite de Răzvan Pop, candidatul PNL, 9.202 voturi, față de 5.339, cât a luat candidatul PNL (18,81% față de 10,91%). În urma lor s-a clasat candidatul independent Ana Alexandrina Matei, care a obținut 1565 voturi (3,20%). Candidatul PMP, Ioan Gligor a obținut 1348 voturi, Ioan Zară, candidat independent a obținut 982 voturi, Marius Popescu, reprezentantul ALDE a obținut 719 voturi, candidatul UNPR, Daniel Galan a fost votat de 463 sibieni, candidatul PU, Ovidiu Zeicu a obținut 399 voturi, în timp ce Lucian Gabriel Pițu, reprezentantul PSRO, a fost votat de 328 sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Marius Popescu , Razvan Pop , Astrid Fodor , Liviu Dragnea , alegeri , Ovidiu Sitterli , Asistenţă Socială Sibiu , Ovidiu Zeicu , Pentru Sibiu , Daniel Galan , Ana Alexandrina Matei , Ioan Zară , Lucian Gabriel Pițu , Ioan Gligor , În Zona Turnișor , Pentru Primăria Sibiu
Vizualizari: 3902
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Nelutu O
Acum 14 ore
Noi noi
Acum 16 ore
Eu
Acum 16 ore
Q
Acum 16 ore
Q