Joi,
17.06.2021
Cer Senin
Acum
16°C

Starea italianului preluat de ISU de pe aeroport se îmbunătățește

Starea italianului preluat de ISU de pe aeroport se îmbunătățește

Starea bărbatului de aproximativ 30 de ani, cetățean italian, care prezenta aseară simptome virale la coborârea dintr-un avion pe Aeroportul Internațional Sibiu, are o evoluție favorabilă față de starea în care a fost dus în cadrul secției Boli Infecțioase, potrivit ultimelor informații primite de la reprezentanții Spitalului Județean Sibiu. „Bărbatul este în momentul de față asimptomatic, stabil, cu o evoluție favorabilă față de starea din momentul în care a fost adus în cadrul Secției Boli Infecțioase. Bărbatului i se efectuează testele uzuale de gripă și este atent monitorizat în cadrul secției, unde se află sub izolare. Probele pentru efectuarea analizelor specifice au fost transmise la Spitalul Clinic din Timișoara și se așteaptă transmiterea rezultatelor”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al spitalului. Vă reamintim că un italian, de aproximativ 30 de ani, a prezentat simptome virale în momentul în care a coborât dintr-un avion pe Aeroportul Internațional Sibiu. Acesta a venit pe ruta Veneția – Viena – Sibiu, după cum au precizat reprezentanții ISU Sibiu. De pe aeroport a fost preluat de autorități și izolat preventiv în condiții de siguranță la Secția Boli Infecțioase. Găsiți mai multe informații AICI.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

om bun

Acum 1 an

Cam in cate saptamani ajung rezultatele de la spitalul din Timisoara?
Raspunde

Urban12

Acum 1 an

Intre circa si cateva dupa ce e eliberat
Raspunde

Vasile

Acum 1 an

In 52 de saptamani, Omule
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus