Fundația Comunitară și-a propus achiziția a o mie de teste pentru noul tip de coronavirus, iar din banii strânși în primele zile de campanie, acestea se pot deja cumpăra. Mai sunt de îndeplinit două obiective. E vorba despre echipamentele medicale strict obligatorii pentru un pacient critic: aparat de ventilație mecanică de înaltă performanță, monitor funcții vitale cu modul ATI și pat de terapie intensivă cu saltea antidecubit. De asemenea, se dorește achiziționarea unui aparat de oxigenare extracorporeală pulmonară ECMO. Acesta este un sistem complex ce permite asistarea pulmonară prin oxigenare transmembrană extracorporeală și/sau circulatorie.
S-au strâns până acum, de la 646 donatori, 86.966 lei. Compania SmartBill a donat încă 35 de mii de euro, iar compania IT Perspective a sponsorizat achiziția de consumabile și echipament medical în valoare de 132.923lei. ” Am profitat de campania Fundației Comunitare Sibiu să strângem o sumă consistentă pentru achiziția de kituri de testare și aparatură pentru ATI. Am decis sa donăm 10k euro din companie și să propunem colegilor din Sibiu să ne donăm un procent din salariul brut pe luna asta. Eu și Ioana am decis să donăm 100%. Rezultatul a fost peste așteptări și sunt al naibii de mândru de echipa pe care o avem. Absolut toți au decis să doneze procente semnificative, deși decizia și suma erau private, era ușor să refuzi. În total am strâns și vom dona 35.000 euro! Am încredere în Ciprian că se vor cheltui eficient”, a anunțat managerul SmartBill, Radu Hasan pe pagina sa de Facebook.
Fundația Comunitară Sibiu a anunțat că este în contact direct cu Spitalul Județean Sibiu și primește actualizări constante legate de necesitățile urgente ale acestuia. ”Banii strânși sunt folosiți în ordinea priorităților. Sumele sunt colectate de fundație, care face achizițiile necesare la recomandarea spitalului, apoi donează consumabilele sau echipamentele spitalului. Toate sumele vor fi postate transparent pe acest site și la cerere pot fi oferite toate documentele financiare corespunzătoare tranzacțiilor”, a anunțat Fundația Comunitară.
Fundația Comunitară Sibiu este o organizație cu peste 7 ani de experiență în comunitatea sibiană. Ca organizatoare principală a Maratonului Internațional Sibiu, a construit cea mai mare platformă de strângere de fonduri pentru comunitatea sibiană, sprijinind peste 200 de proiecte în cele 8 ediții. Companiile și indivizii pot dona în mod transparent, iar fundația se asigură că fondurile sunt folosite corect și cu impact în comunitate.
Campania de donații continuă:
Donații prin transfer bancar
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Județean Sibiu , Fundației Comunitare Sibiu , Fundaţia Comunitară Sibiu , donatii , Radu Hasan , coronavirus , Compania Smart , Fundația Comunitară Sibiu Cont , Bulevardul Spitalelor
Vizualizari: 8058
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 3 ore
Z
Acum 3 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 5 ore
Gen
Acum 5 ore
Eu