În calitate de președinte al Asociației Administratorilor de piețe din România, Teodor Birț anunță că piețele agro-alimentare din Sibiu, dar și din alte părți ale țării, vor rămâne deschise. Anunțul vine la o zi după cel al autorităților centrale, care au decis închiderea mall-urilor pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Directorul Piețe Sibiu SA, Teodor Birț, spune că administratorii celor 32 de piețe reunite în asociația pe care o conduce au decis să țină deschise aceste spații agro-alimentare și din grijă pentru producția care, altfel, nu ar mai putea fi vândută. ”Hotărârea a fost luată pentru ca producătorii agricoli români să aibă unde să-și vândă fructele și legumele, iar populația de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete și sănătoase, produse în România. Reprezentanții AAPR consideră că este important ca piețele agroalimentare să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-și vândă fructele și legumele și vor fi nevoiți să le arunce”, se arată în comunicatul remis redacției Turnul Sfatului de către Asociația administratorilor de piețe din România.
„Dispozițiile Ordonanței Militare nr. 2 trebuie înțelese și interpretate și în spiritul lor, rațiunea emiterii acestei ordonanțe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulației persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază. Piețe agroalimentare funcționează în mai multe zone ale marilor orașe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanțe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, Ioan Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.
În afara tarabelor pentru producători și comercianți, deschise vor rămâne și spațiile comerciale anexate acestor piețe (inclusiv spații destinate activităților veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie). „În continuare spațiile vor fi dezinfectate și vom lua toate măsurile de prevenție dispuse de autorități, am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugați să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birț.
Alți administratori de piețe – precum Consiliul județean Sibiu, care administrează piața săptămânală de la Sala Transilvania – au decis să oprească activitatea comercială încă de la jumătatea acestei luni.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Sala Transilvania , Turnul Sfatului , Pieței Cibin , agroalimentare , piețele , Directorul Piețe Sibiu , Dispozițiile Ordonanței Milita , Pentru Sibiu , Ioan Teodor Birț , Teodor Birț , Asociației Administratorilor
Vizualizari: 3276
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Zfggzf
Acum 1 oră
Poplaca 2 roti
Acum 1 oră
Sandokan
Acum 1 oră
Marius
Acum 3 ore
Jiji Berbecali