Donatorilor din cadrul campaniei ”Un spital + o comunitate” li s-au alăturat și reprezentanții, colaboratorii și angajații companiei AUSY Technologies Romania. 30.000 de euro este suma donată de aceștia pentru dotarea Spitalului județean din Sibiu cu materiale necesare în contextul pandemiei generată de noul coronavirus.
Înființată în 1989, în Franța, compania AUSY specializată în consultanță și tehnologii avansate și-a înființat birourile din România la Sibiu și, respectiv, București, în 2008. Decizia de a se alătura campaniei de strângere de fonduri pentru dotarea spitalului județean a fost însoțită și de exemplul angajaților și colaboratorilor companiei, spun reprezentanții AUSY Technologies Romania. “Încă din 2008, AUSY Technologies Romania a încercat să ajute comunitatea sibiană ori de cate ori are nevoie. Este de datoria noastră să ajutăm comunitatea locală să crească sau să treacă peste situațiile mai dificile. Ca de fiecare dată, am avut ajutorul angajaților și colaboratorilor noștri care s-au mobilizat remarcabil pentru sprijinirea acestei cauze. Am venit în sprijinul Spitalului Județean Sibiu cu suma de 30.000 de euro cu care sperăm să înaintăm în lupta care, cel mai probabil, urmează. Mai mult ca niciodată, trebuie să aratăm solidaritate și să ne implicăm cu toții în combaterea acestei pandemii de COVID-19”, spune Zoltan Reti, Chief Operating Officer al AUSY Technologies Romania.
În cadrul campaniei ”Un spital + o comunitate”, până acum s-au strâns aproape 280.000 de lei de la peste 1.600 de donatori persoane fizice și alți aproape 850.000 de la persoane juridice. Din banii strânși ar urma achiziționate testele necesare liniei de biologie moleculară donată Spitalului județean de către Con-A, dar și echipamente de terapie intensivă (aparate de ventilație mecanică, echipamente de monitorizare a funcțiilor vitale, paturi ATI etc).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: În România , donatie , Zoltan Reti , Chief Operating Officer , coronavirus , Technologies Romania , Pentru Sibiu , Spitalului Județean Sibiu , Ausy Technologies
Vizualizari: 2600
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
Muresan
Acum 2 ore
Gutza Transilvanu'
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 2 ore
Aci Duțu