Luni,
13.07.2020
Innorat
Acum
13°C

Primăria Sibiu crește bursele pentru 14.000 de elevi: ”nu o să fie vremuri ușoare”

26 Martie 2020 19:18

Primăria Sibiu crește bursele pentru 14.000 de elevi: ”nu o să fie vremuri ușoare”

De la 9.352, la peste 14.000 a fost crescut, din acest an, numărul de burse acordate elevilor sibieni. Totodată a fost majorat și cuantumul burselor, pentru a mai contracara din criza economică generată de pandemia noului coronavirus.

Numărul burselor de performanță acordate elevilor sibieni crește la 143 (față de 60 anul trecut), cel al burselor de merit la 9.600 (față de 7.500 anul trecut), iar cel al burselor de studiu – la 164 (față de 92 anul trecut). Însă cea mai mare creștere se înregistrează la numărul burselor sociale acordate elevilor sibieni, număr care ajunge la 4.100, de la 1.700 plătite în cursul anului trecut.

În afară de creșterea numărului de elevi sibieni recompensați cu burse, administrația locală a decis să crească și cuantumul acestora: 120 de lei (față de 100) bursa de performanță, 80 de lei (față de 70), cea de merit și 60 de lei (creștere de la 50 de lei) pentru bursele de studiu și cele de ajutor social. ”Am crescut bursele, comparativ cu anii trecuți, cu aproximativ 20%. Având în vedre că nu o să fie vremuri ușoare în viitor, am făcut această propunere care sper să fie binevenită”, a declarat primarul Astrid Fodor, în cadrul ședinței Consiliului local din luna martie, în cadrul căreia au fost aprobate creșterile.

Cea mai recentă creștere a cuantumului burselor a fost cea de la începutul anului 2018.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Jan

Acum 3 luni

Cresc bursele de tot felul dar de ce nu se institue burse ptr participarea elevilor merituosi la olimpiade si ajung in fayele superioare aducand faima orasului si a scolilor din care provin Bursa stimuleaza copii la invatatura si performante
Raspunde

Un sibian

Acum 3 luni

Deoarece mandra noastra dna primar trimite statului excedentul bugetar deoarece totul in Sibiu e roz cu floricele si miros de zâne.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus