În urmă cu mai bine de 20 de ani Gianfranco Colonna deschidea în Piața Mică primul restaurant-cafenea din Sibiu, cu o terasă în stilul celor pe care le vedeam până acum o lună peste tot. Pentru orașul nostru, el a fost și este un vizionar din punct de vedere al antreprenoriatului și turismului. Restaurantul lui, Max, a devenit în ultimii zece ani un etalon și o carte de vizită pentru Sibiu. Am stat de vorbă cu el despre criza prin care trecem, cum își plătește angajații în această perioadă și ce așteptări are de la perioada următoare.
De când ați închis și cum rezistați în perioada aceasta?
Am închis restaurantul de dinainte ca statul român să decidă închiderea tuturor localurilor. Era evident în ce direcție se îndreaptă lucrurile și oricum nu aveam clienți.
Dacă ați închis înainte beneficiați de ajutoarele de la Guvern sau nu?
Asta încă nu știu. La contabilitate încă se fac analize și interpretări să vedem cum se acordă aceste ajutoare. Și în Italia e la fel. Problema, cred eu, este că atât Italia cât și România sunt state care nu au suficienți bani pentru a sprijini în perioada aceasta toată populația. Sunt prea mulți oameni care se uită la stat să le dea bani. O soluție ar fi de la Uniunea Europeană și ați văzut că la ultima întâlnire mare nu s-au putut înțelege. Statele bogate, Germania, Olanda, vor un împrumut, alte state, precum Italia, Spania, care au mai mulți bolnavi, vor soluții mai ample, cum sunt eurobondurile. Aceasta este o soluție mai complexă.
Nu sunteți primul patron de restaurant care spune că, deși măsurile de ajutor au fost anunțate de mai bine de o săptămână, ele nu sunt aplicabile, lipsesc detalii clare.
De ce nu sunt clare? Pentru că statul nu are bani să plătească, la fel se întâmplă și în Italia. Cine are bani anunță măsuri clare din start, cum au făcut Germania, Olanda, sunt sute de miliarde. SUA au făcut la fel. Unii au ce pune pe masă, alții doar spun că au, dar nu pun nimic.
Pare doar o tragere de timp.
Normal și cred că asta se întâmplă. Imaginează-ți că va mai continua o lună...
Sau două...
Exact. Toată lumea speră că pe măsură ce vine vara și se încălzește afară puterea virusului să scadă, la fel cum se întâmplă cu gripa obișnuită. Și până vine iar iarna să se facă cercetări rapide și să se găsească soluții medicale. În rest, cred că toată populația a înțeles cum se combate virusul acum. Cu izolare. Aici, în România, a fost totuși un timp de răgaz și autoritățile s-au mișcat bine. Cei mai periculoși sunt asimptomatcii, ei poartă virusul și îl împrăștie până la cei care suferă din cauza lui. Acesta este cel mai periculos aspect, gândește-te că un om îmbolnăvește alți trei și așa mai departe. În România pare că populația a înțeles asta și stă izolată, din ce văd acum, după ce în urmă cu o săptămână toți erau la soare prin parc sau prin pădure.
Dvs. ați rămas în Sibiu sau v-ați dus în Italia în perioada asta?
Nu, nici gând. Eu sunt la limita populației cu risc, am 65 de ani. M-am autoizolat în casă din prima clipă, este evident că imunitatea mea nu este la fel de bună ca cea unui bărbat de 30 de ani. M-am bucurat astăzi când am văzut la știri că o femeie în vârstă de 85 de ani s-a vindecat de coronavirus. Statisticile ne arată că pe măsură de înaintezi în vârstă ești mai predispus la complicații din cauza virusului, eu m-am blindat în casă.
Cu angajații cum procedați în perioada aceasta? Sunt plătiți, le-ați scăzut salariile, i-ați trimis în șomaj? Sibiul are o industrie întreagă bazată pe angajații din turism.
Așadar, angajații sunt problema cea mai mare în Sibiu. Toată afacerea mea se bazează pe angajați, prin urmare în astfel de momente este normal ca eu să protejez angajații. Căutăm variante pentru șomajul tehnic, dar ținem tot timpul legătura și spunem cum stă situația. Le-am zis clar, toți banii pe care îi am în firmă îi pun la dispoziție. Atât cât vor fi. Eu cred că angajații sunt resursa cea mai prețioasă pentru că eu, când trece perioada aceasta, dacă am angajați pot să repornesc restaurantul și afacerea. Dacă nu am angajați, degeaba mai am eu firma.
Dvs., ca antreprenor cu experiență în domeniu, i-ați sfătui pe ceilalți antreprenori din Sibiu să facă tot posibilul să aibă grijă de angajații lor în această perioadă dificilă.
E foarte important. Dar mai este o problemă la care trebuie să ne gândim. În domeniul acesta, al restaurantelor și cafenelelor, mulți angajați te lasă când ai nevoie mai mare și pleacă la un alt local dacă le promite 100 sau 200 de lei în plus. Eu tot timpul am văzut angajații ca pe membrii unei echipe, din acest motiv și lucrez cu aceiași oameni de ani de zile. Prin urmare, fiecare e liber să facă cum consideră mai bine, dar eu protejez echipa cât de mult pot și angajații fideli. Evident că nu pot să-i recomand unui patron de restaurant să aibă grijă de oamenii lui, dacă aceștia se schimbă din trei în trei luni.
Din experiența mea, italienii sunt oameni optimiști, cu bucurie de viață. Credeți că mai vedem vara aceasta terasele pline prin Sibiu?
Informațiile pe care le am eu din Italia sunt că prin luna mai lucrurile vor începe să revină, pe cât posibil, spre normal. O altă normalitate, în care suntem mult mai atenți la răspândirea bolilor, stăm mai la distanță, ne luăm măsuri de precauție o perioadă de timp. Mai sper ca măsurile luate în România să fie mai rapide și mai eficiente decât cele din Italia, au fost cel puțin două săptămâni timp în plus pentru reacție. Așadar, sper să nu ajungem în România la explozia de cazuri care a avut loc în Italia. Și mai sper ca, dată fiind clima, stilul de viață, românii să aibă anticorpi mai puternici decât italienii. Asta... om vedea. Vedeți că în perioada asta toată lumea face previziuni și fiecare e diferită de cealaltă. La vară eu cred vom vedea terase prin Sibiu și restaurante deschise, dar nu ne mai pupăm când ne întâlnim, nici măcar nu mai dăm mâna, ne salutăm din cap, punem mesele mai distanțate unele față de altele, la cel puțin un metru. Lovitura grea pentru Sibiu va fi că anul acesta nu vom mai vedea deloc turiști străini. O să fie turiști, mai puțini, evident, dar numai români.
Deci sectorul își revine, însă încet și cu mari pierderi.
Problema mare este că domeniul nostru trece printr-o perioadă grea în timpul iernii și acum, când trebuia să deschidem sezonul și să vedem terasele pline este totul închis. Acesta era momentul și acum începeau să intre primii bani în casă pe anul în curs. Eu sunt optimist, dar din câți au închis nu cred că vor mai deschide mai mult de jumătate. E greu. Această jumătate care va rămâne închisă o reprezintă cei care trăiau din banii pe care îi făceau de la o zi la alta. Plus chiriile, care în Sibiu au ajuns foarte mari în ultimii ani. Foarte multe restaurante abia puteau plăti chiriile și salariile. Din afară lumea are altă impresie, dar eu nu am văzut proprietar de restaurant care să se îmbogățească, ci doar să trăiască bine.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: restaurant sibiu , Piața Mică , În România , Uniunea Europeană Guvernului P , Armax Gaz Mediaş , Gianfranco Colonna , cafenele , Pentru Sibiu , terase , stiri sibiu
Vizualizari: 21716
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Unul
Acum 12 ore
Tulnicul de mucava
Acum 12 ore
Unul
Acum 12 ore
Canaris
Acum 12 ore
Olingpia Gafosdea