Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut sâmbătă o estimare legată de data la care, în România, numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 ar putea ajunge la circa 12.000 - 13.000 de cazuri. Acesta a mai adăugat că "odată cu a doua jumătate a lunii mai o să vedem o scădere progresivă a numărului de cazuri noi".
”Noi trebuie să ne gândim la un vârf care merge până la 10.000 de cazuri adunate de la începutul pandemiei până la 1 iunie, urmând ca, odată cu a doua jumătate a lunii mai să vedem o scădere progresivă a numărului de cazuri noi, iar cazurile vindecate să crească. În acest context, ne gândim ca după 1 iunie să mergem pănă în 12.000- 13.000 de cazuri, dar este un număr care poate fi modificat agresiv de nerespectarea anumitor condiţii”, a declarat Nelu Tătaru, sâmbătă seară, la Antena 3, citat de digi24.ro
Un număr de 3.864 de persoane au fost confirmate până în prezent, în România, cu noul coronavirus, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Dintre persoanele infectate, 374 au fost declarate vindecate şi externate. La ATI sunt internaţi 141 de pacienţi. Potrivit GCS, 148 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1732
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul