Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România, context în care a afirmat că după ce criza creată de coronavirus va fi depăşită, cei responsabili trebuie să regândească sistemul de sănătate românesc.
"Omenirea se confruntă astăzi cu o situaţie fără precedent, în faţa căreia suntem cu toţii vulnerabili şi care ne-a forţat să ne adaptăm rapid întreaga activitate. Marcăm, aşadar, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an prin semnarea, într-un format inedit, virtual, a unui nou Acord de Colaborare Bienală. Continuăm astfel cooperarea noastră şi reafirmăm parteneriatul solid pe care îl avem. Această criză sanitară şi umanitară prin care trecem ne-a dovedit tuturor, nu doar nouă, românilor, că avem nevoie de o capacitate consolidată de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, de planuri şi protocoale de reacţie. Vă invit pe toţi cei responsabili ca, după ce vom depăşi această criză, să valorificăm conţinutul acordului semnat şi să regândim sistemul de sănătate românesc şi din perspectiva acestei nevoi", a declarat Iohannis la această ceremonie, care a avut loc prin videoconferinţă.
Potrivit Agerpres, șeful statului a subliniat că, în contextul actual, autorităţile au datoria de a acorda atenţie prioritar personalului medical, inclusiv prin asigurarea echipamentului individual de protecţie.
"Dragi medici şi personal medical, vă datorăm recunoştinţă şi respect zi de zi pentru efortul consecvent depus în menţinerea sănătăţii noastre, a tuturor, şi cu atât mai mult în aceste zile, când aveţi un rol critic şi purtaţi pe umerii halatelor albe o presiune enormă", a spus Iohannis.
El a reluat apelul la responsabilitate şi la respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi.
"Respectând normele de deplasare, dragi români, de igienă şi de distanţare socială ne protejăm pe noi înşine, pe cei dragi şi ajutăm cadrele medicale să ofere asistenţă celor care au reală nevoie de îngrijire. Sacrificiile pe care le facem astăzi ne aduc mai aproape de ziua în care viaţa noastră revine la normal. Doar împreună putem trece peste această grea perioadă! Doar uniţi vom reuşi!", a mai declarat şeful statului.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, şefa biroului pentru România al OMS, Miljana Grbic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Alexandru Rafila , Organizaţia Mondială , Preşedintele Klaus Iohannis , Palatul Cotroceni , Ziua Mondială , Nelu Tătaru , Societății Române , Ministerul Sănătății , Miljana Grbic , Biroul Regional , Colaborare Bienală
Vizualizari: 3085
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Bike
Acum 3 ore
Cai verzi pe pereti!
Acum 3 ore
Acolo Duța
Acum 3 ore
Gheorghe Ion