Marţi,
17.09.2024
Innorat
Acum
16°C

Junii Sibiului, Muzeul, Filarmonica, Biblioteca: de la intrarea în șomaj tehnic, la ”noi vom fi cei din linia întâi”

Junii Sibiului, Muzeul, Filarmonica, Biblioteca: de la intrarea în șomaj tehnic, la ”noi vom fi cei din linia întâi”

Alături de mediul privat din zona HoReCa, instituțiile de cultură au fost primele afectate de restricțiile impuse în starea de urgență. Trei săptămâni de la instituirea acesteia, după o serie acțiuni care au vizat ”trecerea în on-line”, managerii instituțiilor culturale din județul Sibiu analizează diferite scenarii, inclusiv referitoare la trimiterea unei părți din angajați în șomaj tehnic. Cu toții, însă, sunt convinși că după eliminarea restricțiilor, instituțiile pe care le conduc vor avea responsabilitatea ridicării moralului sibienilor.

Toți managerii instituțiilor culturale au avut o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, instituția în subordinea căreia funcționează, pentru a discuta despre măsurile legale care reglementează atât gestionarea personalului, cât și a activității în perioada stării de urgență. ”Organizarea activității instituțiilor de cultură aflate în subordinea CJ Sibiu, inclusiv decizia privind suspendarea temporară a contractului individual de muncă, este atributul fiecărui angajator în parte, CJ neavând atribuții în acest sens. Între conducerea CJ Sibiu și managerii instituțiilor de cultură a avut loc o întâlnire cu privire la măsurile care sunt reglementate la acest moment. Ulterior întâlnirii, aceste posibilități le-au fost comunicate și în scris, astfel încât fiecare instituție s-a organizat funcție de specificul ei: fie au rămas în activitate la sediu sau la domiciliu, fie efectuează concediul de odihnă restant sau pe anul în curs. De asemenea, o parte din personal a optat pentru efectuarea unor zile libere pentru supravegherea copiilor, în baza Legii 19/2020. Doar în cazul în care managerii decid, angajații vor avea suspendate temporar contractele individuale de muncă până cel mult la expirarea perioadei pentru care a fost instituită situația de urgență pe întreg teritoriul României”, arată reprezentanții autorității județene, pentru Turnul Sfatului.

Contactați fiecare în parte, managerii Junilor Sibiului, Muzeului Astra, Filarmonicii și Bibliotecii Astra arată că lucrează la diferite scenarii, dar toți arată că – deocamdată – autoritățile centrale nu au reglementat din punct de vedere legal chestiunea bugetarilor în perioada stării de urgență.

Junii Sibiului: ”primul spectacol va trebui să fie pentru cei care sunt acum în linia întâi”

”La noi, întotdeauna înainte de Paști colegii își luau concediu, deoarece niciodată nu am jucat și am cântat în Săptămâna Mare. Ține de religie. Vom vedea ce decizie luăm după această perioadă. Eu m-am gândit la articolul 52 din Codul Muncii și anume suspendarea temporară a contractului de muncă și plata a 75% din salariu. Nu am luat decizia încă, vrem să vedem dacă nu apare ceva. Noi, personal, am putea continua prin tele-muncă, dar nu știu dacă este chiar etic pentru cei care luptă în linia întâi în această perioadă. La noi nu sunt salarii mari, nu se mai acordă nici sporuri, avem salarii și sub mediul brut. Eu sper că se va lua o decizie la nivel național referitor la situația instituțiilor de cultură. Unii din colegii mei au avut concedii de recuperat de anul trecut, cei care nu aveau de recuperat, și-au luat concediul de anul acesta. Dar orice instrumentist, orice dansator, în momentul în care își oprește activitatea fizică sau artistică, când întrerupe repetițiile, nu o să mai dea randament. Vă dați seama ce poate însemna o lună de pauză?”, spune Silvia Macrea, cea care conduce Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu.

Silvia Macrea Silvia Macrea

După instituirea restricțiilor care obligă la distanțare socială, membrii echipei Junii Sibiului au încercat să țină legătura cu publicul prin intermediul canalelor de comunicare on-line. ”Starea colectivului este foarte bună. Mi-au spus așa: «noi trebuie să continuăm, să repetăm, să dansăm». Am inițiat un proiect on-line în această perioadă. Luni și marți cu acțiuni pentru copii, desenăm costume populare, confecționăm diferite obiecte tradiționale de Paști. Miercuri, joi și vineri seara intrăm în direct, prin canalele de YouTube și Facebook cu spectacolele noastre. Încercăm să fim cât mai mult alături de oamenii de acasă, artiștii au intrat live pe Facebook, iar inclusiv din străinătate am primit semnale. Iar sâmbăta și duminica mergem pe promovarea materialelor de cercetare. Căci avem foarte multe materiale din cercetări, pe care se lucrează enorm în această perioadă. Personalul administrativ, tehnic și artistic-auxiliar, adică cei din birouri, referenți și cercetători lucrează mult în acest proiect. Toți colegii noștri sunt foarte mobilizați, pentru că toți încercăm să facem ceva pentru cei care ne sunt dragi și ne-au fost alături”.

”După această perioadă, noi, toate instituțiile de cultură va trebui să muncim dublu, să ajutăm oamenii să uite această perioadă grea, să ajutăm psihicul oamenilor, să îi readucem la spectacolele de folclor, să îi readucem în sala Filarmonicii, în Muzeu, să le oferim acțiuni gratis, pentru a trece peste această perioadă. Cine va trebui după această perioadă să lucreze la psihicul oamenilor? Instituțiile de cultură! Când se termină perioada aceasta, primul spectacol va trebui să fie pentru cei care sunt acum în linia întâi”, Silvia Macrea

”În prima linie va trebui să trecem noi”

Cel care a propus managerilor culturali din județul Sibiu să se pregătească astfel încât după ridicarea restricțiilor ”cultura să fie în prima linie” este Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra. ”După ce trece toată această situație, în prima linie va trebui să venim noi, instituțiile de cultură, pentru resuscitarea psihică a societății. De aceea mă doare sufletul că trebuie, acum, să trimit oameni acasă”, spune Ciprian Ștefan. Înainte de a face planurile pentru măsurile de prevenire și protecție care ar pute fi luate când vor mai fi ridicate din restricții, el lucrează acum și la diferite scenarii în ceea ce privește angajații complexului muzeal pe care îl conduce.

Ciprian Ștefan Ciprian Ștefan

”Trebuie să iau decizii ca manager, în primul rând. Încerc cât pot de mult nu să tergiversez. Cât a fost de lucru, am avut oamenii la serviciu. Alții și-au luat concediile restante din 2019. Pentru anumite categorii de personal nu se mai justifică activitatea lor, pentru că noi trebuie să ne adaptăm toată activitatea la situația imediat următoare. Care este incertă. Și atunci, pe perioada stării de urgență, cred că o parte din angajați vor intra în șomaj tehnic. Eu nu pot să aduc un pedagog muzeal de la când noi nici nu știm când va începe școala. Eu mă uit și la ce se întâmplă mediul privat”, declară Ciprian Ștefan.

”Căutăm acum prin lege metodele prin care să supraviețuim”

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, are în vedere un scenariu în care vara care urmează să fie una plină. Până atunci, însă, buchisește prin legi. ”Guvernul a avut grijă, cumva, să reglementeze situația salariaților, dar mai ales în sectorul privat, unde, după cum toată lumea știe, sunt multe societăți care și-au redus ori întrerupt activitatea. Deocamdată, noi încercăm să ne descurcăm în zona bugetară foarte sensibilă, care numai la o primă vedere nu este afectată de ceea ce se întâmplă. Dar încercăm acest lucru respectând legea. Ordonanțele date până acum și care se referă la șomajul tehnic nu se aplică sectorului bugetar, ci mediului privat. Deci noi căutăm acum prin lege metodele prin care să supraviețuim. Pe mine mă preocupă și scenariul în care vom trece peste această perioadă, iar importanța noastră în societate crește. De aceea, noi încercăm, dar există o portiță pentru a da acum concedii de odihnă, astfel încât să ne reluăm activitatea în vară, când toată lumea speră că se va mai relaxa situația. Măcar să oferim noi, cei din cultură – muzee, teatre, filarmonici, muzică, opere – să oferim un cadru în care nu va mai conta cât costă biletul, ci faptul că activitatea culturală continuă, iar valorile naționale, internaționale - mai ales cele europene, la care ne raportăm noi, ca Filarmonică, reușesc să ne mobilizeze și să ne țină la un loc. Evident că ne gândim și la cum să facem economii, sunt foarte multe cheltuieli pe care noi le-am redus încă de dinainte de a fi instituită starea de urgență. Avem o asociație a tuturor filarmonicilor din țară și toți managerii sunt în situația în care așteaptă o minimă reglementare să fim siguri că ceea ce facem este corect pentru colegii noștri”, spune Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii.

Cristian Lupes. Foto Miluta Flueras Cristian Lupes. Foto Miluta Flueras

La fel ca și alte instituții de cultură, și Filarmonica sibiană ține legătura cu publicul său prin mijloacele on-line. ”În primă instanță, am încercat să ne adaptăm activitatea, cum s-a întâmplat prin toată lumea. Am intrat pe on-line, toată lumea de acasă a înțeles situația prin care trece societatea, iar colegii noștri au început să înregistreze o serie de activități muzicale de acasă. Am văzut că au prins la public foarte bine și am transformat aceste lucruri într-o stagiune cu adevărat virtuală, on-line: luni avem Educativ, marți concurs, joi și vineri - arii simfonice mai vechi. Am intrat și pe televiziunile locale prin transmiterea de concerte mai vechi”, descrie Cristian Lupeș.

On-line

”Am trecut cât de mult din activitatea noastră în on-line, a crescut foarte mult traficul. De la programe pentru cei mici, prin care se citește câte o povestioară pe zi, până la biblioteca virtuală, căci suntem singurii din țară care avem o bibliotecă electronică în adevăratul sens al cuvântului, nu cărți scanate. A crescut cererea și pe această parte. La cerere, putem scana – în limita legii – părți din anumite cărți care ni se solicită. Avem și acel depozit digital care este foarte căutat”, descrie Silviu Borș, managerul Bibliotecii județene, activitatea instituției pe care o conduce.

Silviu Borș Silviu Borș

În ceea ce privește situația angajaților, acesta face referire la același vid legislativ. ”Noi am pus colegilor în vedere care sunt posibilitățile din punct de vedere legal: adică telemuncă, ordonanța de îngrijire a copiilor până la 12 ani sau le-am recomandat să își ia concedii de odihnă. Avem colegii în toate aceste situații. Până nu avem o metodologie clară, nu prea putem lua alte măsuri”, mai spune Silviu Borș.

În cursul nopții de miercuri spre joi, premierul Ludovic Orban a anunțat că se lucrează la o ordonanță de urgență care vizează angajații din sectorul bugetar. Una din variantele la care Orban a făcut referire ca fiind luată în calcul este aceea potrivit căreia, angajații din sistemul de stat unde s-a redus volumul de lucru să fie împărțiți în două și să lucreze câte 15 zile pe lună. Iar pentru jumătatea de lună în care nu lucrează să beneficieze de șomaj tehnic.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Sile

Acum 4 ani

Eu zic sa mai taie salariile si la actori,actrițe oricum iau mult prea mult.
Raspunde

Erlkonig

Acum 4 ani

Ia da niste exemple, cum sunt prea mari, ca sa nu zicem ca-i fake news
Raspunde

Toma

Acum 4 ani

Vai,saracii de voi!Cand va aud lamentarile,imi vine sa ma caut de maruntis!Voua chiar nu va e rusine?Sunt atatia care au fost trimisi in somaj iar altii s-au trezit in strada!Ei n-au nevoie de mancare?Cu ce sa-si creasca copii?De ce sunt ei vinovati?Cu ce sunteti voi mai buni?Incercati in mod pueril sa justificati prezenta voastra la locul de munca!Nu mai mimati munca si incercati,macar pentru o clipa,sa fiti realisti!Credeti ca este normal ca toti ceilalti sa o duca mai rau pentru ca voua sa va fie bine?
Raspunde

Erlkonig

Acum 4 ani

asa mosule, înfierează cu mândrie proletara, ca asta ai învățat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus