Pentru prevenirea răspândirii COVID-19, autoritățile continuă acțiunile de identificare a celor care nu respectă măsurile impuse la nivel național. Potrivit celui mai recent raport, la Sibiu, în ultimele 24 de ore a fost înregistrat cele mai mic număr de sancțiuni acordate celor care nu respectă măsurile privind restricționarea circulației, respectiv 83. De asemenea, zece persoane au primit sancțiuni de la jandarmi.
În cursul zilei de 13 aprilie, 186 de polițiști sibieni, 52 de polițiști locali și 13 efective MApN au desfășurat 112 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, transmite Prefectura Sibiu. În acest interval de timp au fost aplicate 83 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare de peste 159.000 lei.
În perioada de referință, 3 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 450 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare, nefiind identificate persoane care să nu respecte măsura izolării.
De asemenea, 4 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
În cursul zilei de 13 aprilie a.c., aproximativ 115 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În urma desfășurării misiunilor independente, jandarmii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 8400 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2120
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Horațiu
Acum 1 oră
Doamne ferește!
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Adina
Acum 3 ore
Rob