Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu continuă să îi distreze pe cei mici cu spectacole și ateliere de creație. Pe lângă spectacolele prezentate de două ori pe săptămână, micuții au acum și trei noi ateliere la dispoziție.
GONG prezintă sâmbătă, 2 mai, de la ora 18:00, înregistrarea spectacolului „Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu. Spectacolul va fi difuzat pe pagina de Facebook a teatrului și va fi disponibil timp de 7 zile.
Seria spectacolelor prezentate atât în limba română, cât și în limba germană, continuă și în luna mai, cu unele dintre cele mai îndrăgite producții ale teatrului de animație din Sibiu. Pe lângă spectacolele prezentate în fiecare marți și sâmbătă, cei mici sunt invitați să descopere săptămânal trei noi ateliere de creație, dar și o înregistrare nouă, în fiecare zi, în „Meniul cu povești șoptite” de pe site-ul teatrului.
„Raportările din luna aprilie sunt fantastice, cu difuzări ce au depășit 20.000 de vizualizări, în întreaga lume. Iar pentru că foarte mulți dintre noi nu pot fi disponibili online doar la o anumită ora, toate înregistrările noastre sunt disponibile gratuit pentru cel puțin 7 zile, în funcție de proiect. Cred că în acest moment a luat pauză chiar și Moș Crăciun, care se uită la spectacolele online din România.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului.
Următoarele spectacole difuzate online:
sâmbătă, 2 mai, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
SAREA-N BUCATE
după Petre Ispirescu, adaptare de Florin Grigoraş
REGIA: Mihaela Grigoraş; SCENOGRAFIA: Mihaela Grigoraş; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Mihaela Grigoraș;
durata: 45 min.
marți, 5 mai, ora 18:00
spectacol în limba germană
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
DIE BREMER STADTMUSIKANTEN
după Fraţii Grimm, traducere de Lilly Krauss-Kalmár
REGIE ARTISTICĂ: Lilly Krauss-Kalmár; SCENOGRAFIE: Febus Viorel Ştefănescu; MUZICĂ ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; DISTRIBUŢIE: Daniela Dragomir, Angela Páskuy, Claudia Stühler, Adrian Prohaska, Jenö Major, Lilly Krauss-Kalmár (voce);
durata: 50 min.
sâmbătă, 9 mai, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
PRINŢESELE SPION
după scenariul original de Elena Vlădăreanu
REGIA: Robert Bălan; SCENOGRAFIA: Aurelia Călinescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; VIDEO DESIGN: Coralie de Gonzaga şi Silviu Naicu; COREGRAFIA: Barbara Crişan; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Lucia Barbu, Barbara Crişan, Mircea Corcoveanu, Eleonora Coşulet, Daniela Dragomir, Andrei Hansel, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Raluca Pavel, Claudia Stühler;
durata: 60 min.
marți, 12 mai, ora 18:00
spectacol în limba germană
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
KINDERZIMMERZAUBEREI
de Elise Wilk
REGIA: Leta Popescu; SCENOGRAFIA: Oana Micu, Tiberiu Toitan; MUZICA: Alexandros Raptis; ILUSTRAȚII: Lucia Mărneanu; în DISTRIBUŢIE: Páskuy Angela, Claudia Stühler, Leo-Nora Băcanu, Paul Bondane;
durata: 50 min.
sâmbătă, 16 mai, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
CEL MAI MARE GULLIVER
după Gellu Naum
REGIA: Alexandru Dabija; MUZICA: Ada Milea; SCENOGRAFIA: Adrian Damian; DRAMATIZAREA: Leta Popescu; PĂPUȘI: Oana Micu și Tiberiu Toitan; ASISTENT REGIE: Leta Popescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Alexandra Constantin; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Barbara Crișan/Raluca Pavel, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Paul Bondane, Charlie Fălămaş, Adrian Prohaska;
durata: 50 min.
Programul complet al înregistrărilor poate fi consultat online, pe teatrulgong.ro.
Foto: Dragoș Dumitru
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Monica Baldea , Adrian Tibu , Ada Milea , Gellu Naum , Lilly Krauss Kalmar , Moş Crăciun , Alexandru Dabija , Paul Bondane , Fraţii Grimm , Mircea Corcoveanu , Dragoș Dumitru , Charlie Fălămaș , Angela Páskuy , Raluca Pavel , Claudia Stühler , Adrian Prohaska , Daniela Dragomir , Gabriela Mitrea , Jenö Major , Petre Ispirescu , Páskuy Angela , Leta Popescu , Barbara Crişan , Adrian Vlad , Lucia Barbu , Eleonora Coșuleț , Silviu Naicu , Actorii Hansel Andrei , Mihaela Grigoraș , Robert Bălan , Elena Vlădăreanu , Elise Wilk , Nora Băcanu , Adrian Damian , Alexandros Raptis , Florin Grigoraș , Aurelia Călinescu , Oana Micu , Febus Viorel Ştefănescu , Alexandra Constantin , Tiberiu Toitan , Lucia Mărneanu , Andrei Hansel
Vizualizari: 1661
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Sibian
Acum 11 ore
Jiji Berbecali
Acum 11 ore
Carcotel
Acum 12 ore
John doe
Acum 12 ore
John doe