Sâmbătă,
23.01.2021
Parțial Noros
Acum
9°C

Magazinele din mall-uri care au intrări exterioare vor fi deschise după 15 mai

Magazinele din mall-uri care au intrări exterioare vor fi deschise după 15 mai

Magazinele din interiorul mall-urilor care au intrări exterioare vor fi deschise după ridicarea stării de urgenţă, a anunţat, miercuri, premierul Ludovic Orban.

Şeful Guvernului a fost întrebat despre redeschiderea spaţiilor comerciale după data de 15 mai, subiect care ar fi fost discutat în cadrul reuniunii conducerii PNL de marţi seară, inclusiv cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

"Au fost prezentate anumite situaţii specifice, în care în anumite spaţii de tip mall sunt magazine care au intrări exterioare şi că e normal că pentru aceste magazine cu intrări exterioare, chiar dacă sunt în interiorul mall-urilor, ele vor fi deschise, cum, de altfel, vor fi deschise în mall-uri farmaciile, magazinele care desfac produse alimentare, spălătoriile - astea au fost accesibile şi în perioada stării de urgenţă", a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul a reafirmat că după 15 mai în interiorul localităţii va exista libertate deplină de circulaţie.

"Încă nu am finalizat cadrul de reglementare aferent deplasărilor în afara localităţii. Deocamdată, am stabilit că vor fi permise deplasările şi în afara localităţii, dar pentru o categorie de motive pe care noi le considerăm întemeiate, care, în momentul în care le vom hotărî, le vom prezenta publicului", a menţionat Orban.

Cât priveşte sectorul HoReCa, el a subliniat încă o dată că restaurantele nu se vor deschide după data de 15 mai.

"Avem întâlnire, astăzi, cu sectorul HoReCa, dar am avut întâlniri cu reprezentanţii companiilor, asociaţilor patronale pe aproape toate domeniile de activitate, pentru a identifica problemele specifice, pentru a ţine cont de propunerile care există din partea acestor structuri patronale pe fiecare domeniu de activitate. Şi astăzi voi asculta punctele de vedere ale reprezentanţilor HORECA, sigur, aici, am spus limpede în analiza de risc epidemiologic, restaurantele, în special restaurantele în spaţii închise, sunt printre zonele cu cel mai mare risc epidemiologic. Din cauza asta, după 15 mai, nu vor fi deschise. Hotelurile, în condiţiile respectării anumitor reguli, vor fi deschide, după data de 15 mai. Şi sigur că, încetul cu încetul, şi reluarea libertăţii de circulaţie şi cu stabilirea motivelor de deplasare în afara localităţii, va exista o creştere a cererii pentru cazare în spaţii de tip hotel, motel, pensiune", a afirmat Orban, potrivit sursei citate.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus