Duminică,
09.08.2020
Cer Senin
Acum
18°C

Primele decontări ale cheltuielilor generate de carantina instituționalizată: peste 667.000 de lei

22 Mai 2020 17:03

Primele decontări ale cheltuielilor generate de carantina instituționalizată: peste 667.000 de lei

Suportate, inițial, din bugetul județului, cheltuielile generate de asigurarea carantinei instituționalizate în contextul pandemiei Covid-19 au fost decontate de la bugetul de stat. Parțial, deocamdată.

667.200 de lei este suma care, până acum, a fost virată de la bugetul central pentru acoperirea cheltuielilor generate de asigurarea de spații de carantină pentru sibienii care s-au reîntors din alte țări considerate ”zone roșii”, precum și pentru hrana acestora. Suma a fost virată în bugetul județului (din care au fost acoperite, în primă fază, aceste cheltuieli) la începutul acestei luni, mai precis în ziua de 6 mai 2020, se arată într-un proiect de hotărâre inițiat la nivelul CJ Sibiu. ”S-a majorat bugetul local al Județului Sibiu cu suma de 667,20 mii lei, reprezentând subvenție de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină, încasată de la Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu în data de 06.05.2020”, se arată într-un raport al Direcției Economice din cadrul CJ Sibiu.

Până în ziua de 28 aprilie 2020, pentru persoanele aflate în carantină instituționalizată erau decontate cheltuieli de 230 de lei pe zi pentru cazare și alți 70 de lei pentru trei mese pe zi. După data de 28 aprilie 2020, cei 230 de lei pe zi pentru cazare se mai plătesc pe cameră, nu pe persoană.

O întreagă ”secretomanie” bântuie la nivelul instituțiilor publice în ceea ce privește informațiile referitoare la carantina instituționalizată. De exemplu, spațiile de cazare folosite (hoteluri și pensiuni) nu au fost făcute nicicând publice, informațiile despre acestea fiind publicate fie ”pe surse”, fie ca urmare a unor scăpări ale celor din administrație. Printre spațiile folosite pentru carantină instituționalizată se numără hotelurile Cindrel, Ramada, Apollo și Rin și pensiunea Flamingo.

Carantina instituționalizată este o măsură aplicată persoanelor care s-au întors din alte țări considerate ”zone roșii” în cele două luni în care România s-a aflat în stare de urgență (16 martie – 14 mai) sau celor care nu au respectat condițiile izolării la domiciliu (în acest caz, însă, cheltuielile sunt acoperite de cei care nu au respectat izolarea). Din 15 mai 2020, odată cu intrarea în stare de alertă, românii care se întorc din alte țări sunt obligați să intre în izolare la domiciliu.

Conform datelor comunicate de Instituția Prefectului Sibiu, în 22 mai 2020 în carantină instituționalizată se mai aflau 128 de persoane. Din datele centralizate de Turnul Sfatului, media zilnică a persoanelor aflate în carantină în județul Sibiu a fost de 356 în luna aprilie și, respectiv, de 322 în cursul lunii mai.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Bure Bista

Acum 2 luni

bravo
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus