"Cultul eroilor - datoria sacră a fiecărui român!"
"Eroii noștri sunt stejari și vulturi Și flori de câmp, tot câmpul românesc; De două mii de ani și mai din urmă, După furtuni, aici se regăsesc!"
de Adrian Mierlușcă
Pomenirea eroilor neamului românesc în ziua praznicului Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos a fost instituită încă de la începutul secolului trecut, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 mai 1920, a pus în aplicare un decret prin care Primul Parlament al României Mari și Regele Ferdinand stabileau în mod expres acest fapt. Hotărârea Sfântului Sinod din acel an a fost consfințită de alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească. Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.Biserica noastră se roagă la fiecare Sfântă Liturghie pentru toți ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român. Pomenirea eroilor la sfintele slujbe ale Bisericii este expresia cea mai profundă a cultivării legăturii de iubire fraternă față de aceștia, semnul recunoașterii demnității lor și al respectului pentru ei. Pomenirea din neam în neam a celor care s-au jertfit pentru apărarea poporului și a patriei este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea este mai mare decât moartea.
Patriarhia Romana ne informează: „Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței creștine, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”.
Apartenența la un neam cu o istorie atât de bogată ca a noastră aduce cu sine numeroase obligații printre care cea mai importantă este, de departe, cultivarea și păstrarea vie, intactă a memoriilor și tradițiilor românești.
”Eroi au fost, eroi sunt încă / Și-or fi în neamul românesc” răsună vorba unui cântec din ce în ce mai puțin pus în fața conștiinței tinerilor, însă el tună în inima și în mintea tuturor celor care, în fața jertfei, se opresc și se cutremură, chiar dacă din ce în ce mai rar. Eroii au fost mereu în istoria neamului nostru românesc, căci nu cred să mai fie pe fața pământului un popor a cărui istorie să se asemene cu cea a noastră, căci trecutul neamului românesc este o îngemănare de lacrimi și durere, de glas de rugăciune și fum de tămâie spre pomenire, de nădejde și așteptare.
Noi, cei de astăzi, care ne bucurăm de libertate, oricât am căuta să înțelegem, nu vom putea, căci acești eroi care au fost si ne sunt pilde ale viețuirii și dăinuirii, iar eroii care sunt, sunt tăcuți, smeriți, dar se fac pietre de temelie pentru viitor. Dacă după vremi mulți și-au plecat frunțile făcându-se țărână din țărâna strămoșilor lor, nicicând n-au fost uitați. Columna lui Traian ne pune în față primele icoane ale eroilor neamului nostru. Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt ne-a arătat, apoi, cum se cinstesc eroii, ridicând primul mausoleu al eroilor noștri prin biserica de la Războieni, unde odihnesc cei care au căzut în crunta luptă de la Valea Albă din iulie 1476. La Mărăști, Mărășești, Oituz, în Munții Tatra..., au fost din cei care ne-au arătat că urmașii nu sunt mai prejos de înaintași. Se împlinesc 106 ani de la intrarea Bucovinei în Primul Război Mondial. Atunci, tinerii au fost luati sub flamuri străine să lupte, au fost mințiți că se jertfesc pentru drepturi ale neamului lor: limbă, lege și pământ, dar realitatea a fost alta. Au plecat fără să privească înapoi, la soții, la copii, nici la părinți, însă au pus în inima lor, glasul și chipul lor. Executau necondiționat porunca împăratului, îmbogățind astfel pământul altor popoare, însă ne-au întărit pe noi, cei de astăzi, în nădejde de mai bine, căci dacă atunci au fost brațe tari pentru dăinuirea neamului și astăzi, cred, că vor fi brațe ce se vor ridica pentru înveșnicirea în inima neamului.
În anii interbelici, Societatea "Cultul Eroilor" a adunat în cimitirele eroilor osemintele a 200.000 de eroi români și străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzlețe, a repatriat din și în străinătate rămășițele a peste 1.500 eroi, pe baza convențiilor stabilite, a construit 106 cimitire militare definitive și 14 mausolee, a asimilat mormintele de război și cele ale ostașilor și civililor căzuți în timp de pace în luptele pentru apărarea granițelor, a ordinii publice și a siguranței de stat.
Un simbol al ostașilor români, al tuturor celor care au făcut minuni de vitejie pentru apărarea patriei, care și-au dat jertfa supremă pentru existența și propășirea neamului românesc, plătind cu sângele dezrobirea și unitatea națională a românilor, este Eroul Necunoscut, ce se odihnește în Parcul Carol din București. Așa cum scrie pe monumental funerar: "Pe oasele lui odihnește pământul României întregite".
Regele Ferdinand, la 17 mai 1923, prin cuvintele rostite cu ocazia reînhumării în Parcul Carol I a rămășițelor Eroului Necunoscut, rămân unele dintre cele mai frumoase adresate vreodată celor care sunt tăria și dăinuirea acestui neam: "Cu cununi de laur erau întâmpinați în vechime biruitorii sub arcuri de triumf și tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinței mântuitoare. Cununa de laur ce-ți aduce întâiul Rege al României Mari, ție, ostașului fără nume, care întrupezi, de acum și până în veac, jertfa sutelor de mii de vieți închinate pe altarul patriei pentru mărirea și unitatea națională, este și cununa muceniciei și cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta își îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei și al vitejiei; toți ochii lăcrămează, toate inimile bat acum pentru cei iubiți ai lor, cari singuri sub cerul lui Dumnezeu sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locașului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoștință, Țara întreagă, căci fără nume fiind ești al neamului întreg". Marele ziarist Constantin Bacalbașa scria într-un articol din 1927 intitulat ,,Înălțimea sufletească a morților eroici”: ”În vremea marelui război, neamul românesc s-a înălțat din jertfa sutelor de mii de vieți. În fața celor mai spăimântătoare unelte omorâtoare, soldații României au mers cu piepturile descoperite; dacă n-aveau căști de oțel sau paveze care să-i acopere, în schimb aveau armătura dinăuntru, oțelul sufletesc care i-a dus la glorie prin moarte. ( ) De aceea avem . Aceasta va trebui să fie marea noastră sărbătoare națională. Aceasta va trebui să fie și să rămâie ZIUA SFÂNTĂ, răsplata meritată pentru cei care au căzut, îndemnul înălțător pentru cei care au rămas. Eroii au căzut pentru patrie, aceștia sunt stăpânii sufletelor noastre, în fața mormintelor glorioase viața se vede mică în fața morții.”
Și dacă vrem ca jertfa lor să nu fi fost în zadar ar trebui să avem în vedere faptul că Eroii vin din trecut. Ei nu sunt numai ai Asociației Naționale Cultul Eroilor, ai Armatei sau ai Ministerului de Interne. Eroii sunt ai națiunii române și fiecare dintre noi, indiferent de rang sau poziție socială, are datoria morală față de ei. Fiecare dintre noi și toate instituțiile statului român.
Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea: „ Uniformele, adică Armata Țării, au apărat țara și acestea au avut credința dăinuirii ei fără sfârșit, cei căzuți pe câmpurile de onoare au sfințit-o și noi, urmașii, avem datoria de a-i cinsti pe acești sfinți, deoarece ,,patria devine eternă prin cultul eroilor”.
De multe ori aud voci care exprimă o grea și inexplicabilă întrebare: Pentru cine mai sunt importanți eroii? Ce este acela patriotism?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur: Pentru fiecare dintre noi, căci ei sunt cei care au pierit pentru ca noi să trăim sub tricolor, ei sunt cei care au tăcut pentru ca noi să putem vorbi românește, ei sunt cei care au intrat în istorie pentru ca noi să avem istorie. Negreșit, fiecare avem printre părinți, bunici, strămoși, pe cineva mort pe front, prizonier de război, refugiat, deportat în lagăre, victimă sau nedreptățit al istoriei. La Sfânta Liturghie, preoții îi pomenesc pe cei căzuți pe câmpurile de luptă și numai noi, prinși în caruselul vieții de zi cu zi, aproape i-am dat uitării. Cui îi mai arde azi de eroi? Ne-au mai rămas, poate, un nume, nici acela reamintit întreg, o poveste încețoșată a vieții lor frânte brusc, eventual o fotografie îngălbenită, din care ne privesc tineri, frumoși și încrezători.
Stimați români, de aici și de pretutindeni, oriunde vă aflați, haideți să cinstim, cu tot respectul și prețuirea care se cuvin, vitejia, devotamentul, spiritul de sacrificiu ale ostașilor căzuți la datorie, dovedite în luptele pentru apărarea ființei naționale, a poporului și a gliei străbune! Biruitori sau înfrânți, anonimi sau figuri de legendă, aceștia vor rămâne veșnic în inimile si sufletele noastre și vor continua să trăiască, prin noi, întreg poporul pe care l-au făurit, pe plaiurile pe care le-au apărat cu prețul vieții.
Ne înclinăm cu emoție în fața mormintelor lor, aducem jerbe de flori și lacrimile recunoștinței, îi pomenim veșnic și împărtășim urmașilor noștri faptele de vitejie și eroism, spre a sădi în inimile lor sentimentul patriotismului, mândriei și demnității naționale.
Să nu uitam niciodată: România de azi este clădită pe jertfele eroilor.
Col. rtr. Petru Bejenaru, Președinte A.N.C.E.”REGINA MARIA” Filiala județeană Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , primul razboi mondial , Ziua Eroilor , Regele Ferdinand , Cultul Eroilor , Sfântul Sinod , Bisericii Ortodoxe Române , Nicolae Iorga , Asociaţiei Naţionale Cultul Er , Parcul Carol , Înălţării Domnului , Sfânta Liturghie , României Mari , Iisus Hristos , Sfintele Paşti , Patriarhia Română , Adrian Mierlușcă , Armata Țării , Constantin Bacalbașa , Eroul Necunoscut , Eroului Necunoscut , La Sfânta Liturghie , Hotărârea Sfântului Sinod , La Mărăști , Marele Voievod Ștefan , Munții Tatra , Petru Bejenaru , Valea Albă , Înălțării Mântuitorului Iisus , Primul Parlament
Vizualizari: 14691
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Patriotii suveranisti
Acum 1 oră
Emila Elzoroaba
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ciolacu marcel