Miercuri,
28.09.2022
Innorat
Acum
18°C

SGA răspunde acuzațiilor Apă-Canal: Am aplicat legea. Mai multe, în instanță

SGA răspunde acuzațiilor Apă-Canal: Am aplicat legea. Mai multe, în instanță

Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu a răspuns, într-un punct de vedere oferit la solicitarea reporterului Turnul Sfatului, la acuzațiile lansate de conducerea Apă Canal Sibiu SA în urmă cu câteva zile.

Totul a plecat de la amenzile de 70.000 de lei aplicate de Sistemul de Gospodărire a Apelor societății Apă Canal Sibiu SA, în data de 20 mai, pentru deversarea unei părți din apa din canalizarea comunei Șelimbăr direct în Cibin.

”Motivele pentru care Apele Române și Garda de Mediu au aplicat amenzi societății Apă Canal Sibiu SA pentru evacuarea surplusului de apă prin canalul de bypass sunt cel puțin obscure, scăpând unei judecăți logice”, spunea ing. Vasile Maier, directorul Apă Canal, în urmă cu câteva zile. Acesta chiar suspecta motive politice care ar fi stat în spatele amenzilor.

Conducerea SGA Sibiu, în replică, transmite că doar a aplicat legea și că mai multe detalii despre acțiunea din ziua respectivă vor oferi în instanță, unde oricum se va ajunge.

Redăm comunicatul SGA Sibiu transmis pe adresa Turnul Sfatului:

”În data de 20.05.2020, ora 20:00, urmare a unei sesizări recepționată prin numărul unic de urgență 112 de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Căpitan Dumitru Croitoru” Sibiu și redirecționată Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu și G. N. M. – S. C. J., echipa operativă din cadrul celor două instituții s-a deplasat la Stația de epurare ape uzate Mohu.

Echipa operativă a constatat faptul că SEAU Mohu nu a respectat prevederile Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 6 din 20.01.2020, act de reglementare emis de Administrația Bazinală de Apă Olt, privind alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate.

Rațiunea pentru care trebuie respectate limitele de încărcare cu poluanți a apelor uzate urbane la evacuarea în cursurile de ape naturale este protejarea sănătății populației și a mediului. Sănătatea populației și protejarea mediului înconjurător este un interes major. Prin nerespectarea acestor limite la indicatorii de calitate a apelor la evacuarea în emisar, se aduce atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind apărarea mediului înconjurător împotriva degradării calității apelor, menite a asigura protejarea sănătății populației.

Administrația Bazinală de Apă Olt – Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu consideră că acțiunea de control, constatare și aplicarea sancțiunilor s-a făcut în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Având în vedere că aceste fapte fac obiectul unui dosar în justiție nu vom comunica public informații în legătură cu această acțiune”, au explicat reprezentanții SGA Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 2843

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Io De la tara

Acum 2 ani

pagina a doua a comunicatului nu se vede...
Raspunde

Vasile Maier

Acum 2 ani

Daca doriti , se pot consulta la sediul nostru cele doua amenzi aplicate in data de 20/21.05.2020.Nici una nu se refera la depasirea concentratiei de poluanti in apele descarcate in Cibin ! Deci iarasi minciuni ! Una este acordata pentru accesul organelor de control in Statia de epurare , iar cealalta pentru neanuntarea organelor indreptatite legat de deschiderea bypassului. Nu contesta nimeni drepturile si obligatiile organelor de control ! Altceva contestam si cred ca acest lucru este si in inetresul abonatilor nostrii !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus