Polițiștii sibieni au prins în cursul zilei de ieri un bărbat care a mințit că vrea să vândă o mașină, apoi a fugit cu banii de avans și mașina.
IPJ Sibiu anunță că Polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mică, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv înșelăciune.
”La data de 3 februarie, o femeie a sesizat poliția despre faptul că a fost înșelată de un bărbat cu ocazia vânzării – cumpărării unui autoturism. În fapt, la data de 3 februarie, pe raza comunei Șura Mică, bărbatul s-ar fi întâlnit cu partea vătămată pentru a-i vinde acesteia un autoturism, solicitându-i plata unui avans în valoare de 4.800 de lei. După ce a primit banii, bărbatul s-ar fi urcat la volanul mașinii de vânzare și ar fi demarat în trombă, îndreptându-se către Autostrada A1, fără ca femeia să-l poată urmări”, explică reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat, constatându-se în același timp faptul că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
”În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv înșelăciune, iar la data de 17 iunie a.c., presupusul făptaș a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive”, mai arată IPJ Sibiu.
Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , inselatorie , politia , vanzare , masina
Vizualizari: 2877
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Aaa
Acum 1 oră
Panamera
Acum 1 oră
Feketecica
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Asdfasdf