Vineri,
10.07.2020
Cer Senin
Acum
27°C

România și „prietenia” ruso-maghiară

25 Iunie 2020 13:12

România și „prietenia” ruso-maghiară

La Moscova s-a declanșat o veritabilă campanie de comentarii acide antiromânești, pe motiv că în Strategia Națională de Apărare pe 2020-2024, pentru prima dată după 1989, Rusia este menționată ca o amenințare de securitate pentru țara noastră. Îndată apoi, la Budapesta, ministrul maghiar de externe Peter Sziyyarto lansează un atac dur împotriva președintelui Iohannis, catalogându-l ca un politician foarte antimaghiar.

Primii, (politicieni de rang înalt, inclusiv purtătoarea de cuvânt al MAE rus precum și importante agenții de presă) au „tradus”noțiunea de amenințare de securitate din strategie, spunând că prin aceasta noi socotim statul rus ca un stat inamic sau stat ostil in timp ce ministrul maghiar afirmă că președintele nostru „se folosește constant de Ungaria și guvernul maghiar în campania electorală din România”invocând, ca ultim argument, atacarea la CCR a legii prin care parlamentul trimite guvernul să înceapă tratative cu Ungaria pentru deschiderea unui nou punct de fontieră la punctul Beba Veche-Kubekhaza.

Acuzele sunt exagerări și denaturări răuvoitoare. „Strategia” nu pomenește nici direct nici aluziv de stat inamic sau ostil, construcții cu conotație gravă ce țin de posibile confruntări militare. NATO și mulți politicieni occidentali au catalogat Rusia ca o amenințare de securitate în urma invadării Crimeei, a amestecului în Donbas, a tentativei de dominare a Mării Negre. Sunt acte și fapte petrecute în ultimii ani care, în mod justificat, stârnesc preocupare și îngrijorare. Pe alt plan, președintele a atacat legea la CCR nu pentru că s-ar fi opus deschiderii unui nou punct de fontieră cu Ungaria ci pentru simplul motiv că potrivit constituției, inițiativa declanșării negocierilor în vederea încheierii unui tratat internațional în numele României aparține executivului, iar nu legislativului.

Reacția aceasta de ultimă oră face dovada raporturilor tot mai încordate pe care România le are cu cele două țări, pe fondul unui fenomen de o deosebită semnificație în planul politicii globale, anume, ideea rescrierii ordinei mondiale, mișcare în plină desfășurare sub ochii noștri. Într-adevăr, dincolo de uriașe eforturi pentru structurarea puterii lor interne, economice și militare, China în zonele Pacificului, Est Asiatică și Africană, mai nou Turcia în zona Orientului Arab și Nord Africană ( Maghreb) precum și Rusia în zona arabă (vezi Siria și Libia), precum și în zona europeană, (vezi Crimeea, Donbas, „acapararea” Mării Negre, tendințele evidente de infiltrare în Mediterana), tind să disloce Statele Unite din poziția dominantă de primă putere, poziție dobândită după ultima conflagrație, cum și să limiteze influența Europei în planul relațiilor internaționale. Ciudat este că prin politica de retragere în propria carapace (America first) a doctrinei Trump, odată cu abandonarea în favoarea competitorilor a importante zone de influență, precum și cu o Europă profund preocupată de problemele ei interne de organizare și dezvoltare, numiții competitori parcă anume sunt invitați la dezordine.

Fenomenul stârnește în mod justificat îngrijorare. Competitorii reformulării influenței mondiale au cu toții, tendințe și apucături quasi-totalitare, sau quasi democratice, dețin totodată și cele mai mari resurse economice și umane, vădit superioare democrațiilor occidentale. În posibile mișcări ale devenirii istorice, acești factori pot juca un rol esențial, o reconfigurare a influențelor fiind nu numai posibilă ci și probabilă. În zona europeană, Rusia ar juca potul cel mare. Ea vizează reimplementarea influenței nu numai, ci și dincolo de fruntariile fostei URSS.

Și pentru Ungaria, o astfel de evoluție ar veni în întâmpinarea propriilor aspirații. De un secol ea visează la Ungaria Mare, cu prilejul centenarului Trianon Victor Orban fiindu-ne înfățișat extazic în fața hărții Ungariei Mari pe meridianele planetare, evident cuprinzând și Transilvania. Intuind o posibilă evoluție a strategiilor mondiale pe o astfel de traiectorie, Ungaria urmează vizibil o politică la două capete. De o parte, este membră a UE și componentă a NATO, unde se comportă cu excepțiile „de rigoare” ( deja este în perspectiva sancțiunii de sub art.7 din Tratatul UE) iar de altă parte adoptă o linie de apropiere, mai mult chiar, de prietenie cu Rusia. Un fel de real-politik compatibil evolutiv cu orice variantă posibilă.

În optica unei astfel de politici se poate înscrie  atitudinea față de România atât a Ungariei cât și a Rusiei care, la rându-i, vede în politica noastră de ferm atașament față de occident - și ținând seamă de poziția noastră geo-strategică - un obstacol în calea redefinirii influenței ei pe zona teatrului european. Și nu-i deloc de glumă căci, dacă tendința de repliere a Americii s-ar face simțită și pe teatrul european ( vezi mișcările de efective din Germania) implicând și NATO, terenul poate rămâne descoperit oricăror posibile evoluții. Nu-i nevoie de confruntări fățișe. Războiul de tip hibrid în care Rusia s-a vădit a avea experiențe de succes, poate strecura și în „ținutul secuiesc” ceva omuleși verzi care, apoi, să solicite sprijin și protecție din afară. Și în orice caz, dacă Rusia ar recâștiga un cuvânt tot mai geu de spus în arealul european, de această dată, spre deosebire de 1944, aproape sigur ar înclina balanța în favoarea Ungariei.

Nu sunt povești fanteziste nici variante dincolo de posibil, ținând seamă că vremurile se mișcă dar, politica românească postdecembristă parcă le așterne un fel de covor roșu, permițând o tot mai evidentă enclavizare, odată cu diminuarea eficienței suverane a statului în zona locuită majoritar de  secui și, absolut notabil, odată cu sporirea influenței statului maghiar în aceeași zonă. Politica  minorității maghiare se înscrie la rându-i perfect în acest registru, folosindu-se abil și cu succes de șantajul parlamentar.

Cât îi privește pe politicienii actuali, cei mai mulți provenind din zona extracarpatică, aceștia nu sunt familiarizați nici cu trecutul, nici cu prezentul problemelor care frământă Transilvania, ca atare nu vădesc un interes deosebit pentru ele. Cât îi privește pe cei proveniți din zona Ardealului, în special parlamentarii, aceștia preferă, (nu toți), să sprijine majorități toxice, interese partidice, în detrimentul interesului național reprezentat de „veșnicul”contencios post Trianon deși, atacuri concentrice, coordonate, de tipul celor mai sus pomenite, întăresc cu atât mai mult supoziția amenințării de securitate despre care vorbește Strategia de Apărare a țării.

Vizualizari: 2214

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan2 Cp

Acum 2 săptămâni

pe fratele lui dejeu lor omorit hortystii comuna poieni,jud cluj ii spune ceva?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus