Vineri,
07.08.2020
Partial Noros
Acum
25°C

Mihai Blotor, Prietenii Mocăniței: ”Oau, ce proiect frumos! Nu vă putem ajuta!”

05 Iulie 2020 21:43

Mihai Blotor, Prietenii Mocăniței: ”Oau, ce proiect frumos! Nu vă putem ajuta!”

După aproape 15 ani de eforturi, de la cele mai mărunte, cum este cositul ierbii, până la întâlniri diplomatice la nivel înalt, Mocănița Sibiu-Agnita este mai aproape de a redeveni realitate ca oricând. Zilele trecute Asociația Prietenii Mocăniței a semnat un proiect de peste 110.000 de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru ca în maxim doi ani mocănița să circule din nou pe Valea Hârtibaciului. O mare parte din merit îi revine lui Mihai Blotor, președintele asociației. Cu el am stat de vorbă despre cum a început totul și câte eforturi au fost necesare pe parcurs.

 

Cum a început pentru tine povestea Mocăniței Sibiu-Agnita? De ce ai vrut să te implici, să dai din timpul și banii tăi pentru un proiect pe care îl putem numi al comunității?

Eu sunt din Agnita de loc. Și în 2012 am venit în Sibiu la facultate. Înainte să vin la facultate, cât am stat eu în Agnita am mers o singură dată până în gară pentru că gara în Agnita e la vreo doi kilometri de oraș, nu aveai de ce să te duci acolo. La un moment dat, am ajuns până-n gară și nu era niciun tren, erau doar multe vagoane și m-am plimbat pe lângă ele, m-am urcat în vreo două. După, cred că am mai văzut de câteva ori trenul pe Valea Hârtibaciului din mașină, când făceam drumul de la Sibiu la Agnita, sau invers.

Ești genul pasionat de trenuri, aveai colecții acasă când erai mic?

Tata avea acasă o machetă, dar nu mă jucam că eram prea mic pe atunci, nu mă lăsa să pun eu mâna pe ea s-o stric. Mai scotea de Crăciun sau când era un eveniment, că erau scumpe. Dar nu cred că de acolo mi se trage, cred totuși că am fost atras de arhitectura industrială și în zona Agnitei gara e cel mai apropiat lucru de așa ceva. Prin 2003 mi-am luat primul aparat foto, o ”săpunieră” din aceea, pe care l-am testat pe un drum cu mașina între Sibiu și Agnita. Am zis să mă tot opresc, mă dau jos și fac poze. M-am oprit la Cornățel, m-am mai oprit pe lângă linie, pe unde am văzut-o eu aproape de drum, am fotografiat ce mi s-a părut mie interesant. Pe vremea aceea, la primăria Agnita era Radu Curcean, tocmai fusese ales, și în planul lui pe următorii patru ani era inclusă și reabilitarea Mocăniței. Eu când am auzit de asta, m-am gândit la pozele mele, le-am pus pe un CD și i le-am dus. I-am zis: ”Știu că ai în plan așa ceva, eu am făcut niște poze recente, poftim, poate te folosești de ele, poate nu, treaba ta”. Mai târziu, prin 2006 cred, eram deja angajat în Sibiu, mă sună Radu Curcean să-mi spună că e la masă cu un englez pasionat de trenuri. Ce făcuse el? Ca să încerce reabilitarea Mocăniței s-a adresat Fundației Mihai Eminescu a Prințului Charles pentru că ei restauraseră numeroase lucruri vechi prin zonă. Dar ei se ocupau și încă se ocupă de clădiri vechi, i-au spus că n-au oameni care să știe ceva despre trenuri. Dar, nu au renunțat din prima și au zis: ”Haideți că vă punem în legătură cu un ONG din Londra care se ocupa cu întreținerea și promovarea căilor ferate vechi și a muzeelor feroviare”. Ei, la rândul lor, niște bătrânei, s-au gândit să-l trimită pe cel mai tânăr dintre ei, care avea vreo 60 și ceva de ani la Sibiu, că tot avea drum până la Budapesta. Acesta era englezul care stătea la masă cu Radu Curcean când m-a sunat. El i-a spus că ar putea oferi ajutor, că au cunoștințe în domeniu, dar e nevoie de un localnic, un om disponibil să meargă pe teren, să țină legătura permanent, să fie activ, tânăr, cu mașină... Primarul din Agnita s-a gândit la mine că îi dădusem niște poze și mă potriveam cât de cât descrierii.

Tu nu aveai în momentul respectiv o pasiune pentru trenuri.

Eu n-aveam nicio treabă, eram proaspăt angajat la Sibiu, dar nici nu știam eu prea multe ce vreau să fac cu viața mea. Să mă întâlnesc din când în când cu nenea acesta să vedem ce putem face pentru Mocăniță nu mi s-a deosebit, am zis că hai să vedem, oricum aveam ceva timp liber. M-am întâlnit cu englezul prin decembrie și anul următor m-au chemat la ei în Anglia să-mi arate mocănița din Țara Galilor restaurată de ei ca voluntari. Bine, ei tot restaurau la trenul pe care mi l-au arătat de prin anii 70. Cred că prin 2019 l-au și gătat de restaurat. M-am gândit atunci că dacă și nouă ne ia 50 de ani să refacem Mocănița Sibiu-Agnita e cam mult. Dar acolo cred că am luat virusul acesta sânge, ideea de a face voluntariat feroviar. În 2008 am făcut prima ieșire la voluntariat pe linia mocăniței, împreună cu niște prieteni am făcut un grătar în gară la Cornățel. Până s-a făcut carnea ne-am dus și am curățat puțin prin gară, erau buruieni de doi metri, nu știai dacă mai sunt șinele pe sub. Am cosit, șinele păreau în stare destul de bună, am găsit și niște coloane hidraulice prin buruieni, erau folosite să alimenteze locomotiva cu apă. Am curățat și clădirea gării, care era locuită de niște oameni fără casă și lăsaseră gunoaie pe acolo. A doua zi, duminică, m-am dus iar pe acolo, să fac niște poze că nu am avut aparatul cu mine prima oară. Una dintre coloanele hidraulice deja nu mai era.

Cum ați scos-o din bălării, a și văzut-o cineva și a furat-o.

Exact! Am găsit pe jos numai o cheie mare, folosită la dezmembrare. Acesta a fost și primul meu contact cu Poliția la Mocăniță. De atunci au fost peste o sută. Cam acesta a fost începutul meu la Mocăniță.

Fast-forward până în 2020, în timpul acesta nu ai obosit, nu ți s-a luat de atâta alergătură? Mai ai același entuziasm?

Cred că da. Recunosc, a fost un moment, sau două, în care am vrut să mă las. Aveam impresia că trag degeaba, că nu se implică nimeni, nu ne ajută nimeni, dar pe urmă veneau colegii mei să-mi spună că-i fain afară și să ieșim la voluntariat, să facem aia, ailaltă...

În toți anii aceștia, tu ți-ai luat vreodată bani pentru munca depusă? Ca organizator pentru diferite evenimente dedicate Mocăniței sau, cum este proiectul acesta pe fonduri europene, ai un salariu?

Nu am de unde să iau bani când eu mă chinui să strâng bani pentru orice se întâmplă legat de Mocăniță. Nu e ca și cum am fost vreodată plătiți să facem ceva. Cred că benzina am decontat-o de câteva ori cât am mers la București, tot pentru Mocăniță, la minister, în rest, oriunde am mers a fost pe banii mei. Vara merg cam de două ori pe săptămână pe Valea Hârtibaciului. Și ca să-ți răspund și de proiect, n-am pus niciun ban în el pentru cine l-a scris, el este cel mai simplu proiect posibil. Are două achiziții, una pentru locomotivă și una pentru reparația celor două vagoane. Atât. Eu l-am scris, cu ajutorul celor de la GAL Valea Hârtibaciului, care au tot interesul să facă un proiect pentru Mocăniță pentru că sunt conștienți că este cel mai important proiect turistic pe Vale. Deci, nu iau niciun ban din el. Pe viitor, dacă vom reuși să accesăm și alte fonduri europene, probabil că o să încercăm să ne gândim și la salariile celor care muncesc pentru Mocăniță. Fiind primul, am vrut să fie cât mai simplu ca ne asigurăm că va fi acceptat. Cu experiența acumulată o să încercăm să le facem tot mai complexe pe viitor.

Mai ții minte câte personalități politice ai cunoscut la București și câți ți-au promis sprijin pentru Mocăniță?

Cred că m-am întâlnit cu vreo cinci miniștri, pe lângă nu mai știu câți secretari de stat...

Pe lângă deputați și senatori...

Cu ăștia nu prea am avut contact pentru că niciodată nu ne-au sărit în ajutor cei de pe plan local.

Și dintre miniștri e vreunul care să-și fi respectat cuvântul?

Nu, dar știi de ce? De cele mai multe ori, după ce mă întâlneam cu ei, la câteva săptămâni erau schimbați, venea altul și niciunul nu continua ce începuse predecesorul, nici măcar nu știa despre ce vorba, trebuia s-o iau de la zero. De vreo doi ani am și renunțat că degeaba mergeam la București. Și nu era o pierdere de vreme numai pentru mine, venea cu mine la întâlnire și Ambasadorul Marii Britanii, veneau și alții, și plecam de acolo împăcați că am făcut ceva, iar două săptămâni mai târziu eram de unde plecasem. Mai erau și companiile acestea din subordinea Ministerului Transporturilor, ne întâlneam și le ziceam ce vrem să facem la Sibiu, că ne trebuie un vagon, un sprijin, ziceau: ”Oau, ce proiect frumos, cum să nu, faceți o hârtie și rezolvăm tot!”. Ei, făceam hârtia și primeam răspuns înapoi: ”Nu! Nu se poate”. S-a întâmplat asta de mai bine de zece ori.

Acum te înțeleg de ce ai vrut să renunți.

Nu e vorba numai de asta. Uite, a fost o licitație prin 2003 când s-au tăiat locomotive și vagoane. Licitația organizată la Bursa Română de Mărfuri și noi am strâns niște bani de la Fundația Mihai Eminescu să mergem să cumpărăm ce putem legat de Mocăniță. M-am dus de vreo cinci ori la licitația aia. Am mers cu trenul, că nu aveam mașină, am stat câte o zi întreagă pe drum. De fiecare dată când m-am dus licitația ori se anula, ori se amâna. A șasea oară am zis că nu mai fac iar un drum până la București, că n-am mai putut, atunci s-a ținut licitația, s-a prezentat doar REMAT-ul, care a luat tot. Deși în cele cinci licitații consecutive de mai înainte niciodată nu s-a prezentat cineva de la REMAT.

Asta te-a pus pe gânduri.

Am zis că nu are rost, chiar nu merge așa. Ba mai mult, ultima chestie pe care o avem acum e legată de concesiunea liniei. Practic, avem acum linia, clădiri, poduri, tot ce vrei pe traseul Mocăniței. Unele dintre clădirile acelea au fost vândute de altă companie localnicilor. Eu le am în gestiune dar ele nu-s ale mele și nu pot să le folosesc. Gară, canton, omul locuiește în ea. Cum pot eu să-l dau afară? Eu le am pe inventar și răspund pentru ele. Dar ele au fost vândute de altă firmă, nu asta care mi le-a dat mie. Cine e proprietarul? Oamenii care locuiesc acolo cred că sunt de bună credință, n-aveau de unde să știe ei. Unii sunt foști ceferiști care stau de 20 sau 30 de ani acolo. Nu avem nicio intenție să-i dăm afară. Dar nici nu pot să răspund de o clădire în care stă altcineva și face orice modificare vrea, unii au pus acoperiș din tablă, alții un geam termopan și ele sunt monumente istorice. Asta îmi macină gândurile zilele acestea.

Ca să încheiem, totuși, pe un ton optimist, e Mocănița Sibiu-Agnita mai aproape ca oricând să redevină realitate? Aveți concesionate liniile, aveți bani europeni pentru locomotivă, pentru vagoane, aveți tot ce trebuie?

Noi, în ultimii ani am tot făcut trenuri. Nu sunt locomotive cu aburi câte vrei prin țara aceasta așa că puținele care există sunt folosite în sezonul estival acolo unde au respectivii liniile lor. De aceea noi nu puteam închiria locomotiva în plin sezon estival, ci doar după 15 septembrie. Ca să le facem mai dese, ne trebuie trenul nostru. Și ca să avem trenul nostru, un prim pas este proiectul pe care l-am câștigat. Bine, anterior acestui proiect, avem nevoie de un spațiu unde să le păstrăm, că degeaba vine locomotiva cu vagoanele că dacă le lăsăm în aer liber peste noapte dispar bucăți din ele, în câteva zile nu le mai găsești. Pentru asta am făcut hala. Am mai primit anul trecut o donație din Elveția, două vagoane de marfă și un vagon salon, cu promisiunea că vom mai primi și altele. Locomotiva este un diesel deocamdată, deși am văzut că scrie lumea pe facebook că de ce nu luăm una cu abur, dar dacă se strică în câmp nouă ne trebuie un diesel pe care să-l pornești la cheie și pe care să te poți baza că merge să nu lăsăm oamenii în mijlocul câmpului. O locomotivă cu abur o pornești în câteva ore. Anul acesta vrem să facem iar trenuri în septembrie și ne-am apucat deja de inspecția liniei și repararea ei, că n-am mai circulat pe ea din 2018. Și n-am mai circulat pentru că am invitat-o pe doamna prefectă, care e din Cornățel, să vină și ea la o plimbare cu trenul. În schimb, ea a trimis Poliția pe noi să ne oprească plimbările și să ne verifice legalitatea. Legalitate care este doar interpretabilă pentru că România nu are legislație pentru așa ceva. Și ne-a luat doi ani până să dovedim că este totul în ordine și putem circula fără probleme. Ăștia sunt oamenii...

Foto: Prietenii Mocăniței

Vizualizari: 5518

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Marcel Ioan

Acum 1 lună

No, ce sa zic. Fiind de pe vale nu pot sa zic decat bravo si succes! Dar... prostia si reavointa sunt cele mai puternice forte pe care le are omul politic. Cred ca prostia e pe primul loc... Cu asta nu o sa razbesti... Dar, multe urari de bine pentru proiect!
Raspunde

O cauza pierduta Apolitic

Acum 1 lună

Il contrazic pe domnul Blotor . Exista legislatia care reglementeaza circulatia pe caile ferate din Romania. Dinsii trebuie sa respecte normele de securitate pe caile ferate romane ca orice alt operator . Asociatiile si fundatiile nu sunt deasupra legii in Romania . Am avut accidentul de anul trecut de la Mocanita din Maramures , unde tot o asociatie opera si care s-a crezut deasupra legilor romanesti. Ca o concluzie mie mi se pare ceea ce fac dansii un hobby fara nici o finalitate, asociatia nu are puterea financiara pentru a putea sa reabiliteze mocanita nici in 100 de ani . Mocanita a fost rentabila ca timp a transportat marfa , personalul nu fost niciodata rentabil, iar ideea dansilor ca putem cheltui zeci de milioane de euro pentru transport turistic sezonier este ridicola.
Raspunde

Dan2 Cp

Acum 1 lună

un proiect de suflet da politrucii romani asteapta sa ilfaca altzii daca se face sa vedeti ministrii,secretarele lor,amantele lor politruci cu.................. noi am facut ,dres,guvernul.............,grija pentru sibieni,turism...................... in loc sa fie un brand al jud sibiu e bataie de joc la adresa sibienilor
Raspunde

Dan2 Cp

Acum 1 lună

mocanita abrud cimpeni circula de sapt viitoare in weekend aia cum au reusit ca doar nu au 2 perechi de....................................... ts ..ar trebui si o ancheta jurnalistica cine nu vrea si cina baga betze in roate incercati
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus