De la începutul anului, vânătorii sibieni au ucis patru urși, deși numărul de animale cerute pentru derogare de la legislația care protejează această specie a fost mult mai mare.
Asociațiile de vânătoare din județ au solicitat în acest an Serviciului Biodiversitate din Ministerul Mediului nouă solicitări, însă oficialii din Ministerul Mediului au aprobat doar cinci. Dintre acestea, patru aprobări au fost duse la îndeplinire, în timp ce într-o situație autorizația a expirat fără ca animalul să poată fi vânat. ”Cota de intervenție se aprobă la nivel național. Ministerul poate da, în funcție de solicitările venite din județe, în funcție de pagube, de animale agresive și așa mai departe, o abrogare de la legea care protejează acest animal pentru un anumit număr de exemplare. În general, anual sunt aproximativ între 140 și 170 de astfel de aprobări. Există, desigur, și situații în care animalul nu este vânat în perioada de timp în care este valabilă autorizația”, a explicat deputatul Ioan Terea, fost director al Direcției Silvice Sibiu.
Conform datelor Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, AVPS Săroaia din Săliște, AVPS Dealul Cerbului din Tălmaciu, AVPS Jderul din Nou Român și AV Hubertus din Cașolț au primit aprobare pentru ”recoltarea” a câte unui exemplar, asociațiile făcând o singură solicitare. Pe de altă parte, solicitări au mai venit de la AVP Silva Marpod, care din două solicitări nu a primit niciuna, de la OS Rășinari, care tot din două solicitări a primit doar una și de la AVP Cocoșul de Munte din Arpaș, căreia i s-a respins singura solicitare.
Conform datelor prezentate de Direcția Silvică Sibiu pe site-ul propriu, pe aria județului se aflau în anul 2018, ultimul din statistica afișată, 65 de exemplare de urși bruni. Numărul lor este în creștere, conform acelorași date, în anul 2015 numărul de urși fiind de 57.
Serviciul Biodiversitate al Ministerului Mediului nu a acordat pentru județul Sibiu nicio aprobare pentru vânarea lupilor, în cursul acestui an. Conform datelor prezentate pe site-ul Direcției Silvice, în județ există 42 de exemplare de lupi, numărul fiind, de asemenea, în creștere.
Anul trecut, asociațiile de vânătoare din județ au primit cinci derogări de la lege, din șapte cereri efectuate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
DEWALD
Acum 2 ore
Sile dieselarul
Acum 3 ore
Dfhdfh