Sâmbătă,
23.08.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Orban: DSP-urile vor emite decizii în cazul românilor care au ieşit la cerere din spital sau nu s-au internat

Orban: DSP-urile vor emite decizii în cazul românilor care au ieşit la cerere din spital sau nu s-au internat

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că în cazul celor peste 4.000 de români infectaţi cu noul coronavirus, care fie au ieşit la cerere din spital înainte de a fi vindecaţi, fie au fost diagnosticaţi pozitiv şi nu s-au internat, Direcţiile de Sănătate Publică vor emite decizii care să cuprindă obligativitatea izolării la domiciliu sau internarea în spital.

Prim-ministrul a făcut aceste precizări la finalul videoconferinţei de la MS cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema modului de gestionare a crizei sanitare.

"Discuţia a fost extrem de importantă pentru că am stabilit măsuri imediate. De asemenea, s-a discutat despre actele normative subsecvente care trebuie emise în aplicarea legii. Prima şi cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4.000 de cetăţeni români care fie au ieşit la cerere din spital înainte de a fi vindecaţi, fie au fost diagnosticaţi pozitiv şi nu s-au internat. Pentru aceste cazuri, Direcţiile de Sănătate Publică (...) vor emite decizii care să cuprindă, pe de-o parte, obligativitatea izolării la domiciliu, pe de altă parte, reevaluarea stării de sănătate prin diagnosticare, urmând ca în cazul în care s-au vindecat, testul ieşind negativ, normal, să iasă din izolare, iar în cazul în care sunt pozitivi, dacă sunt asimptomatici - să rămână 14 zile în izolare la domiciliu, sub tratament, iar dacă au simptome care necesită internarea să se dispună prin decizii ale DSP internarea în spital", a explicat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

El a adăugat că, pentru toate persoanele care sunt suspecte de COVID-19 şi urmează să fie diagnosticate, "Direcţiile de Sănătate Publică vor emite deciziile de internare pentru diagnosticare, iar, în cazul în care sunt pozitivi, în funcţie de recomandarea medicului se vor emite deciziile de tratare în spital".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1003

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus