M-am plimbat prin turnurile istorice ale Sibiului, redeschise după 50 de ani

Din 1 august, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor s-au deschis pentru vizitatori. Este prima dată în istoria recentă a Sibiului când cele două turnuri de pe strada Cetății pot fi vizitate. În cea de-a patra zi a lunii august plec „înarmată” cu un aparat de fotografiat și curiozitatea de a vedea cum a fost recuperată istoria celor două simboluri care au fascinat turiștii, chiar și numai din exterior.

Intrarea se face pe la Turnul Dulgherilor. O muzică relaxantă, de pian se aude din câteva boxe negre, fixate pe perete. Au rolul lor. Facilitează transpunerea în trecut. De cum intri în turn, pe partea stângă este un ghișeu unde un domn cu ecuson, ușor plictisit, care mestecă o gumă, se uită în telefon. Îl întreb dacă pot vizita turnurile și dă din cap a aprobare. Îl întreb apoi dacă intrarea este gratuită și aprobă din nou, de data aceasta printr-un da clar. Mă uit în jur și încerc să-i pun răbdarea la încercare. „Dacă aș dori un ghid, pe cineva care să vorbească despre istoria acestor turnuri, se poate?” Sprâncenele i se ridică într-un soi de nedumerire, mă măsoară din cap și până în picioare și înainte să-mi răspundă privește spre pereți. „Nu se poate, toate informațiile sunt explicate pe panouri”, spune el. Am zâmbit în sinea mea.

S-a descurcat, dar puțină amabilitate pe chip pentru vizitatori n-ar strica. Și, într-adevăr, pereții turnurilor sunt plini de panouri explicative, panouri pe care stă scrisă istoria cu date și aspecte din viața locuitorilor Sibiului de secol XV, XVI, XVII în română, engleză și germană.Nu lipsesc nici plăcuțele pe care pot fi citite regulile de vizitare. O îmbinare stranie a istoriei cu vremurile tulburi pe care le trăim. „Purtarea măștii este obligatorie, astfel încât nasul și gura să fie acoperite”, „Intrarea vizitatorilor va fi restricționată de către administrator ori de câte ori va fi necesar pe durata de vizitare a turnurilor”, „Zonă supravegheată video”. Și chiar este supravegheată. Sunt camere video peste tot.

Cele două turnuri

Am început urcarea în cel mai nordic dintre turnurile de pe strada Cetății, pe aceleași scări pe care, în urmă cu sute de ani, oamenii urcau să apere orașul. Am închis ochii și am tras aer în piept. Doar mirosul de tencuială și cel al scărilor proaspăt lăcuite m-au ținut în prezent. A, și dacă tot am spus de scări, unele dintre ele sunt o adevărată provocare. Le urc și le cobor fără să las trecutul sau prezentul să mă distragă. Sunt înguste și extrem de abrupte. În fața mea, o tânără se chinuie să le coboare. „Mi-e frică”, spune ea. „Nu cred că mai pot coborî!” „Ba, sigur că poți!”, se aude din spatele ei vocea liniștitoare a mamei. „Poți încet și cu atenție. Nu te grăbește nimeni”. Este o familie de turiști din Brăila. Treceau întâmplător de strada Cetății și au văzut că turnurile sunt deschise. Mai sus, o sibiancă venită și ea să vadă turnurile a cedat și a refuzat să mai urce. Nici chicotelile soțului care se laudă că are o condiție fizică mai bună decât a ei nu o conving.

Mi-am continuat drumul până în vârf, apoi am coborât pe coridorul exterior pentru a ajunge în cel de-al doilea turn, Turnul Olarilor. De pe coridor, strada Cetății se vede de la un alt nivel. Muzica de pian este înlocuită de sunetul unei mașini de tuns iarba și de vocile mai multor muncitori care lucrează la fațada unei clădiri învecinate. Aflu de pe panourile explicative că acest turn a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Fac loc celorlalți vizitatori și mă strecor pe scări în sus. Observ că pe zidurile istorice, din loc în loc, sunt montate și mici dispensere cu dezinfectant pentru mâini. Le folosesc și îmi văd de drum. Pe coridorul exterior și în cel de-al doilea turn îmi sar în ochi și spoturile led. „Noaptea trebuie să fie feeric”, îmi spun.

Turnul Olarilor este la fel de spectaculos ca primul. Meterezele care odinioară foloseau pentru a lua viața dușmanilor, acum îți arată frânturi de peisaj. Se văd și munții. Ultimul etaj al turnului îți taie respirația. Acolo mă întâlnesc cu doi polițiști locali care par mai mult să viziteze decât să controleze. Nu mă abțin și îi întreb dacă sunt în timpul serviciului sau au venit să vadă turnurile. „Și una, și alta!”, răspunde unul dintre ei. Colegul lui observă că în spatele unei bârne de lemn, se află un porumbel fără viață. „Probabil n-a mai reușit să iasă și a fost prins aici, săracul. Să anunțăm pe cineva”. Coboară să-l anunțe pe omul cu ecuson. În urma lor cobor și eu. Mă îndrept  spre ieșire. Înainte să părăsesc turnurile, îmi sare în ochi un caiet mare, studențesc. Pe el stau două pixuri. Este un caiet de impresii. Îl răsfoiesc și văd că deja, cele două turnuri au avut câteva zeci de vizitatori. Ce impresii au lăsat? Toate numai de bine.

Turnurile de pe strada Cetății merită vizitate și merită să rămână în starea de acum pentru mult, mult timp.

Prof. Zeno Pinter s-a ocupat de procesul de restaurare

Înainte să părăsesc turnurile, unul dintre polițiștii locali îmi spune că profesorul dr. Zeno Pinter, istoric și consilier local vorbește foarte frumos despre lucrarea pe care a supervizat-o și m-am gândit să-l sun. L-am întrebat ce a însemnat această lucrare pentru el și ce înseamnă pentru Sibiu.

„Este un proiect care, cred eu, că interesează pe toți sibienii. Fortificațiile Sibiului sunt un patrimoniu foarte important care reflectă istoria orașului, reflectă modul în care Sibiul a încercat să supraviețuiască, să se apere de-a lungul secolelor și a fost mare păcat că, atâtea decenii, aceste obiective nu s-au putut vizita. Cred că au fost închise prin anii 70. Eram elev când am fost în excursie și le-am văzut ultima oară. Aceste turnuri de pe strada Cetății sunt legate de acel coridor de strajă, singurul păstrat practic în Sibiu și sunt o adevărată bijuterie. Istorici de artă, istorici militari pot să vină să studieze cum se apărau oamenii în acest oraș medieval, pentru că este o adevărată artă să vezi la ce distanță este zidul de jos față de zidul de sus, cât bătea o arbaletă, cât bătea un arc. Totul se poate demonstra acolo și arăta celor interesați. Mi se pare un obiectiv absolut superb. Sper ca, la un moment dat, să se facă și o mică expoziție de arme care s-au folosit în aceste turnuri, pentru că sunt. În Muzeul Brukethal se păstrează întregul arsenal al Sibiului, dar în momentul de față se pune problema de siguranță și de mediul din cele două turnuri. Momentan nu pot fi expuse piese de patrimoniu acolo”, răspunde profesorul.

Pasiunea din vocea lui și felul în care vorbește mă duc cu gândul la întrebarea pusă la început omului cu ecuson. Oare a fost chiar fără noimă? Turnurile merită un ghid, cel puțin periodic. Sunt atâtea povești de spus. Povești de substanță, povești ale celor care au apărat aceste ziduri, povești dintr-o lume atât de bine conservată în Sibiu.

Intrarea vizitatorilor se face prin Turnul Dulgherilor, iar ieșirea prin Turnul Olarilor. În perioada de sezon turistic, între 1 aprilie și 31 octombrie, programul de vizitare este de marți, până duminică, între orele 11.00 și 19.00, iar în extrasezon, publicul va avea acces de marți, până duminică între orele 10.00 și 18.00.

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671