În total, în județ au fost externate din spitale, până acum, 79 de persoane care au refuzat tratamentul medical, deși aveau test pozitiv pentru coronavirus. Sunt confirmate acum în Sibiu 314 cazuri active de Covid-19.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1017 de persoane, dintre care 953 adulți și 64 copii. 68 persoane au decedat în urma infectării cu noul coronavirus. În total, sunt considerate vindecate 714 persoane, însă dintre acestea, 635 sunt cazuri vindecate și externate și 79 sunt cazurile externate cu test pozitiv, la dorința pacienților.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 23 persoane, cei mai mulți, șase, făcând parte din categoriile de vârstă 19 - 29 de ani și 60 - 69 ani. Cinci persoane intră în categoria de vârstă 40 - 49 ani, iar câte trei persoane fac parte din categoria 1-18 ani și 30-39 ani.
Sunt acum în monitorizare 667 de persoane care se află în carantină la domiciliu și alte 69 persoane, aflate în izolare la domiciliu.
240 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă, anunță Prefectura Sibiu, fiind verificate 390 de persoane, 29 societăți comerciale/PFA și 22 mijloace de transport în comun.
În total, au fost identificate nouă persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei. Polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport în comun, pe toată durata călătoriei.
În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 11 societăți, au aplicat 2 avertismente si o sancțiune contravențională în valoare de 1200 lei pentru depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 1918
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Dan