Locurile de joacă din municipiul Sibiu rămân închise în contextul situației epidemiologice, însă acestea sunt pline de copii și părinți, riscând astfel propagarea infecțiilor.
Primăria Sibiu susține însă că nu se pot lua măsuri împotriva celor care încalcă legea și intră în aceste spații de joacă, pentru există lacune în lege.
”Legislația în vigoare nu prevede expres instrucțiuni pentru locurile de joacă. Precizează doar că activitățile recreative sunt permise cu condiția ca numărul de participanți să nu depășească 10 persoane care nu locuiesc împreună. Având în vedere că locurile de joacă sunt frecventate de minori care nu au carte de identitate, nu sunt însoțiți de părinți mereu și astfel nu se poate face dovada domiciliului, respectarea prevederilor legale nu poate fi monitorizată. Prin urmare, pentru siguranța celor mici, locurile de joacă rămân închise. Sperăm ca și părinții să înțeleagă că această decizie a fost luată pentru protecția copiilor și să respecte măsura, din grijă pentru aceștia”, susține administrația locală.
”Dacă e să iei virusul, îl iei de oriunde, nu numai de aici”
Doar că părinții în general nu înțeleg. ”Mie nu mi-e teamă că se infectează, pentru că al meu nu se prea joacă cu ceilalți. Și acum, se dă singur pe tobogan, nu se apropie de alți copii. Oricum, dacă e să iei virusul, îl iei de oriunde, nu numai de aici”, spune o mămică ce-și păzește copilul, aflat la joacă în cartierul Ștrand.
O bunică, aflată în același loc cu doi nepoței spune că parcul a rămas ultima soluție pentru copii să ia puțin aer. ”Ce să facem cu ei? Să-i ținem în casă? Nu au stat atât amar de timp? Trebuie să se joace, că de aia sunt copii. Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine, să nu ne lase”, spune femeia.
Copiii fac forme ușoare de Covid-19. Dar transmit mai departe...
În perioada 15 iunie - 7 august, erau doar 14 tineri sub 18 ani infectați cu SARS CoV-2, din totalul de 245, câți au fost identificați în această perioadă în județului Sibiu. Cei 14 reprezintă 5,71% din totalul infectărilor din această perioadă. Deși se spune despre copii că sunt un vector de infecție, deoarece nu pot fi controlați permanent și neglijează măsurile de protecție sanitară, numărul celor infectați este mic.
Dr. Victoria Bîrluțiu are și o explicație: nu se cunosc toate cazurile, pentru că la copii boala nu se manifestă decât în foarte puține situații.
”Din punct de vedere al infectării virusologice poate că cifrele sunt diferite. Mă refer că poate există familii în care a fost diagnosticat un membru, un adult, și nu restul. Și mai ales copiii, care din start fac forme ușoare și care pot să fie asimptomatici și nediagnosticați. Ei s-ar putea să treacă prin boală fără a fi diagnosticați. Testele acelea serologice poate că ar fi utile în această situație, pentru că ne-ar arăta procentul din populație care ar intra în contact cu virusul și a creat anticorpi”, explică doctorul sibian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: copii , Sibiu , parc , coronavirus
Vizualizari: 3645
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil