Asociația De-a Arhitectura strânge bani, la Maratonul Internațional Sibiu, pentru a putea susține ateliere dedicate copiilor din satele sibiene. Proiectul are nevoie de 6.800 de lei pentru a fi implementat – patru ateliere ar urma să fie organizate în 2021, într-o rulotă cumpărată cu banii strânși anul trecut, tot la maraton.
Prin proiectul „De-a arhitectura la sat...pe roți”, asociația sibiană își propune să învețe tinerele generații cum să păstreze patrimoniul arhitectural rural. „Ne dorim ca activitățile să fie accesibile și copiilor care locuiesc în satele din județ și am decis să ducem pe roți atelierele la ei în sat. Atelierele pe roți înseamnă o rulotă transformată într-un mic spațiu de lucru, de desenat și bricolat, de citit cărți de arhitectură, de proiecții. Ne propunem să realizăm în felul acesta minim patru ateliere, ce se vor desfășura o dată la două săptămâni. Rulota am achiziționat-o din suma strânsă la Maraton Sibiu în 2019 și urmează să o recondiționăm și să o dotăm pentru ateliere”, spun inițiatorii proiectului.
Practic, prin intermediul atelierelor, copiii vor învăța să aprecieze și să protejeze mediul din care provin. Astfel, satele își vor păstra frumusețea și elementele tradiționale de-a lungul generațiilor.
„Cunoaşterea de către copii a satului în care trăiesc şi a problematicilor lui pune bazele unei responsabilităţi sociale și duce la o atitudine pozitivă faţă de sat, măreşte curiozitatea şi atenţia faţă de transformările mediului în care trăiesc. Copiii, moștenitori ai satelor lor își vor dori să protejeze mediul construit valoros și să se implice activ în procesul de conservare al construcțiilor autentice și de creare al construcțiilor noi”, explică reprezentanții asociației.
Pentru anul 2020-2021, proiectul are programate minim patru ateliere care se vor desfășura o dată la două săptămâni și vor avea o durată estimată de patru ore fiecare. La un atelier vor participa aproximativ 15 copii.
Beneficiarii proiectului sunt copiii cu vârste între 7 și 14 ani din satele sibiene, familiile acestora, profesorii de învățământ primar care vor participa și, nu în ultimul rând, satele din județul Sibiu asupra cărora copiii, viitori cetățeni, își vor pune amprenta.
Detalii despre proiect și cum vă puteți înscrie pentru a-l susține găsiți AICI.
Maratonul Internațional Sibiu
Evenimentul sportiv va avea loc anul acesta în data de 29 august, iar numărul celor care vor putea să alerge este limitat – 1.000 persoane. Totuși, dacă sunt și alți alergători care ar vrea să susțină cauze, dar nu apucă să se înscrie la evenimentul oficial, pot face acest lucru în data și pe traseul ales de ei.
Citește mai multe în articolul de AICI.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1786
Ultimele comentarii
Acum 15 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 16 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian