Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

VIDEO Prefectura sesizează poliția. Un candidat la Primăria Tălmaciu împarte locuitorilor ajutoarele de la UE

VIDEO Prefectura sesizează poliția. Un candidat la Primăria Tălmaciu împarte locuitorilor ajutoarele de la UE

Un film în care un cetățean îi atrage atenția candidatului PSD la Primăria Tălmaciu, Ioan Ciorogariu, că nu e în regulă ca el să asiste la împărțirea unor bunuri persoanelor defavorizate a determinat Prefectura Sibiu să sesizeze poliția. Se dorește o investigație cu privire la posibila încălcare a normelor legale de către un candidat la funcția de primar. ”Având în vedere că distribuirea ajutoarelor pentru persoanele defavorizate se face potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 9 din OUG nr 84/2020, de către persoanele desemnate prin Ordinul Prefectului nr. 286 din 23.06.2020, privind desemnarea persoanelor care distribuie pachetele cu produse de igienă și pachetele de alimente din cadrul Programului Operațional de Ajutorarea Persoanelor defavorizate – P.O.A.D. 2019-2020, Instituția Prefectului – județul Sibiu a sesizat Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu posibila încălcare a normelor legale de către un candidat la funcția de primar, și a solicitat efectuarea verificărilor necesare”, anunță Prefectura Sibiu.

”E perioada de vară, oamenii sunt în concedii, pe cine să trimit?”

Primarul orașului Tălmaciu, Nicolae Petru Basarabă susține că Ciorogariu este consilierul său și nu a avut pe cine să trimită să împartă aceste ajutoare. ”Pe el îl implic în toate acțiunile, pentru că așa și scrie în fișa postului. Sunt produsele acestea pe care le-am primit de la Uniunea Europeană, de la Banca de alimente am primit niște lapte, în ultima perioadă. Ce facem, îl aruncăm? Sunt unii imobilizați la pat, nu au cu ce veni. Eu l-am trimis, i-am trimis pe toți, are delegație. E perioada de vară, oamenii sunt în concedii, pe cine să trimit? A mers el, șoferul și șefa de compartiment. Sunt pachete destul de grele. Dumnezeu să ne ierte, decât să le las aici să se strice, mai bine l-am trimis să le împartă. Nu știu dacă am făcut bine sau nu. Fiecare să ajungă în față... Personal nu cred că e bine, că laptele are perioadă mică, expiră”, a explicat primarul.

Nicolae Basarabă nu va mai candida pentru un nou mandat, social-democrații desemnând un alt candidat pentru această funcție: Ioan Ciorogariu, consilierul actualului primar. Ciorogaru nu a a răspuns până acum la solicitările noastre pentru a-și exprima un punct de vedere.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3454

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus