Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Copil de patru ani lovit de mașină, în timp ce mergea pe bicicletă, în parcul Sub Arini

Copil de patru ani lovit de mașină, în timp ce mergea pe bicicletă, în parcul Sub Arini

Un copil de aproximativ patru ani a primit îngrijiri medicale după ce a fost acroșat de mașină, în zona parcului Sub Arini. 

Accidentul s-a petrecut în fața Stadionului Municipal. O sibiancă în vârstă de 79 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la dreapta pentru a parca și a acroșat un copil în vârstă de 4 ani care se deplasa regulamentar pe bicicletă, pe pista destinată circulației bicicliștilor, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Copilul era însoțit de părinți.

Știre inițială. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor băiețelului, apoi l-a transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Luther, având un traumatism la un picior.

Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs accidentul. 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3004

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus