Toți cei 312 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Cristian vor primi tablete și laptopuri la începutul acestui an școlar, anunță reprezentanții școlii. Device-urile vor ajunge la copii în urma solicitărilor făcute de Direcțiunea Școlii Gimnaziale Cristian și vor fi cumpărate din bugetul local. Potrivit primarului Ioan Seuchea, achiziționarea acestor laptopuri și tablete a fost decisă prin Hotărâre de Consiliu Local.
Astfel, la începutul anului școlar 2020-2021 toți elevii din ciclul primar vor primi tablete iar cei din ciclul gimnazial, laptopuri.
„Banii vor fi din bugetul local prin Hotărâre de Consiliu Local, am făcut și contractul și am preluat prin SICAP oferta. Tabletele vin în aproximativ două săptămâni, iar laptopurile în trei săptămâni”, spune primarul Ioan Seuchea.
La Școala Gimnazială din Cristian învață 179 de elevi la ciclul primar și 133 la gimnaziu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1641


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
X
Acum 12 ore
C. Marinescu
Acum 13 ore
Cristerean