Joi,
29.09.2022
Cer Senin
Acum
10°C

Școlile din Roșia se pregătesc pentru noul an școlar: „Intenția noastră este să facem cursurile într-un singur schimb”

Școlile din Roșia se pregătesc pentru noul an școlar: „Intenția noastră este să facem cursurile într-un singur schimb”

Profesorii și directorii celor șase structuri școlare aparținând Școlii Gimnaziale Roșia se pregătesc pentru începerea anului școlar 2020 – 2021 în condiții de siguranță, în contextul pandemiei de COVID-19. De pregătirea școlilor s-au ocupat încă din perioada verii, spun reprezentanții unităților de învățământ, acum urmând să fie puse la punct ultimele detalii pentru ca cei aproximativ 1.000 de elevi să poată reveni la școală din septembrie. Scopul principal al directorilor este acela ca elevii să învețe într-un singur schimb.

Prof. Nicolae Dorin Boriga, directorul Școlii Gimnaziale din Roșia spune că detaliile legate de începerea noului an școlar în contextul creat de pandemia de COVID 19 vor fi discutate și în cadrul unui consiliu profesoral.

„Intenția noastră este, iar pe perioada verii am făcut măsurători în toate școlile în acest sens, să facem cursurile într-un singur schimb. În Roșia sunt șase structuri școlare. Vom încerca să facem o decalare privind începerea orelor, însă, nu va fi posibilă decât la nivel primar. Ne-am gândit ca elevii să nu înceapă toți odată orele, ci să fie cu diferențe, probabil de un sfert de oră, ca să putem crea toate condițiile de siguranță. La gimnaziu nu vom putea face decalarea pentru că ne-am duce cu orele până seara târziu. Apoi, din punct de vedere al organizării, am încercat să luăm măsurile încă din vară. Am dotat toate școlile cu dispensere de săpun și de prosoape de hârtie la băi și dispensere cu dezinfectant de mâini pe holuri și la toate intrările în școli. Totodată urmează să primim săptămâna viitoare și dozatoare pentru dezinfectant în clase, cate unul  pe fiecare catedră. Toate intrările școlii sunt dotate cu covorașe dezinfectante, și urmează să reanalizăm traseele de circulație. Cele care există acum au fost făcute pentru susținerea examenului de evaluare națională. Ele trebuie regândite pentru toți copiii. Probabil vom întâmpina probleme pe holurile care sunt mai înguste, dar vom vedea și vom alege soluția cea mai bună”, spune directorul Nicolae Dorin Boriga.  

Proiecte pilot pentru tehnologizarea școlilor

Școlile din Roșia se pregătesc și pentru situația în care învățământul va trebui desfășurat on-line. Directorul școlii spune că s-au primit deja, prin donație, 100 de calculatoare second hand, dar care îi vor ajuta mult pe elevii care provin din familii defavorizate.

„Am făcut o triere a elevilor și în baza unui punctaj pe care l-am stabilit prin Consiliu de Administrație, ținând seama de frați, de venituri și așa mai departe, s-a făcut un clasament, iar după 1 septembrie se vor distribui aceste calculatoare către elevii care au nevoie de ele din comuna Roșia. Asta am putut face noi. Ne ajută și faptul că avem o relație bună cu Primăria. Atât primarul Ioan David, cât și reprezentanții Consiliului Local au fost alături de noi încă de la începutul pandemiei. Am ținut permanent legătura și chiar de curând am discutat cu primarul despre distribuirea tabletelor, conform Proiectului de Lege în acest sens. Acum așteptăm să apară ghidul solicitantului ca să putem face solicitarea pentru obținerea acestor tablete”, mai spune directorul.

Totodată, la școala din Roșia se desfășoară o serie de proiecte pilot care au ca scop dotarea școlii cu tehnologie pentru desfășurarea orelor on line în bune condiții.  

„În acest moment în școala din Roșia există un proiect pilot prin care Asociația OvidiuRo și Fundația Keep Giving urmează să ne sprijine în acest an cu o platformă foarte complexă, cu catalog digital și cu gadgeturi pentru o parte dintre copii. O să începem proiectul cu aproximativ 120 de copii, urmând ca, în timp, să se dezvolte. Au fost selectate cate două clase, una din învățământul primar și una din cel gimnazial din fiecare structură școlară care vor fi dotate cu laptopuri pentru activitățile care se vor desfășura atât la clasă, cât și online. Este un proiect de mare importanță pentru noi. De asemenea, mai colaborăm cu Asociația Elijah care ne-au pus deja la dispoziție circa 200 de măști din material textil, urmând ca, până la începerea școlii toți elevii să primească astfel de măști”, spune Maria Daniela Țugulea, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale din Roșia. 

În comuna Roșia învață 1.000 de elevi. Dintre aceștia 252 sunt preșcolari, 413 învață la ciclul primar și 283 la gimnaziu. De asemenea, 63 de elevi învață în cadrul programului „A doua șansă”. Aceștia vor veni la școală după-amiaza, fiind adulți care au optat să-și termine studiile. Preocuparea  conducerii școlii este ca toți aceștia să-și desfășoare activitatea în siguranță.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus