Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
6°C

Primăria Sibiu reamintește sibienilor că până vineri, 4 septembrie, se primesc cererile pentru acordarea tichetelor sociale elevilor din medii defavorizate

Primăria Sibiu reamintește sibienilor că până vineri, 4 septembrie, se primesc cererile pentru acordarea tichetelor sociale elevilor din medii defavorizate

Reamintim sibienilor că vineri, 4 septembrie, se încheie prima perioadă de înregistrare a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale pentru sprijinul elevilor proveniți din familii cu o situație materială dificilă, în cuantum de 500 de lei/copil/an școlar, în conformitate cu O.U.G nr.133/2020.

Tichetele sociale vor fi emise în format electronic și vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, cum ar fi: caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație. Menționăm că tichetele se pot folosi timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și  pot fi utilizate numai în anumite magazine din localitatea de domiciliu. Lista cu aceste magazine va fi transmisă fiecărui beneficiar, odată cu distribuirea tichetului.

Cei care vor îndeplini condițiile de eligibilitate după acest termen, pot depune în continuare cereri la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu, pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

Beneficiarii programului. Conform actului normativ acest sprijin financiar se acordă copiilor cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora. Menționăm că titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.

Pentru a beneficia de acest ajutor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă domiciliul/reședința în municipiul Sibiu;
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna iulie 2020 să fie de până la 1.115 lei;
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de până la 284 lei;
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță sau școală.

Click aici pentru documentele necesare înscrierii:

https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/DAS_Model_de_cerere_tip_pentru_acordarea_de_tichete_sociale.pdf

Depunerea cererilor. Cererea tip completată, însoțită de actele doveditoare, se depune de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului la sediul Direcției de Asistenţă Socială Sibiu, de pe b-dul Victoriei, nr. 1-3, camera 2 sau poate fi transmisă electronic la următoarele adrese de e-mail: [email protected] și [email protected]

Precizare! Beneficiarii de venit minim garantat și cei de alocație pentru susținerea familiei care sunt deja în evidențele Direcției de Asistență Socială au obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021, nemaifiind necesară depunerea celorlalte documente.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus