Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Regulile care trebuie respectate în localuri, de astăzi. Proprietar din Sibiu: „Eu nu deschid încă”

Regulile care trebuie respectate în localuri, de astăzi. Proprietar din Sibiu: „Eu nu deschid încă”

Localurile și restaurantele au posibilitatea, de astăzi, să primească și înăuntru clienți, dar nu fără o serie de reguli care trebuie respectate. Printre acestea, se numără necesitatea ca fiecare client care se ridică de la masă să facă acest lucru purtând mască, iar mesele să fie amplasate la 2 metri distanță una de alta. Totodată, sunt permise maxim șase persoane la aceeași masă.

Conform hotărârii care a fost adoptată în urmă cu câteva zile de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și care a intrat astăzi în vigoare, operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice pot să își reia activitatea în interiorul clădirilor. Totuși, există operatori care încă profită de vremea frumoasă și spun că nu vor să ia decizii pripite. Așteaptă reguli concrete, explicite, pe care să le pună în aplicare.

„Nu deschidem încă, pentru că e foarte cald afară și nu are rost să ne complicăm. Avem în plan și niște reamenajări, așa că această perioadă e binevenită. Vom deschide, cel mai probabil, în luna octombrie. E foarte greu pentru cei care au restaurant. La noi, pentru că terasa e mare și încă e cald, e în regulă. În orice caz, nu-mi place să fac lucruri pe genunchi, așa că aștept reguli clare, date din timp și pe înțelesul tuturor, nu vreau să mă mai trezesc cu zeci de polițiști care vin în controale sau să ne bruscheze. Clienții au avut probleme serioase cu autoritățile tocmai din cauza acestui fapt, că nu sunt reguli clare”, spune proprietarul unui local din Sibiu.

Iată câteva din regulile care vor trebui respectate în condițiile actuale:

- portul măștii de către clienți este obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unității de alimentație publică;

- se interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;

- se interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul unității;

- se interzice consumul de alimente/băuturi la scaunele situate la bar și se limitează interactiunea persoanelor stand in picioare

- se interzic activitățile de divertisment (dans) în cadrul unității de alimentație publicăh) în unitățile cu plata la casa de marcat se vor instala panouri de protecție din plexiglas;

- se stabilește un număr de maximum 6 clienți care pot ocupa o masă, excepţie de la această regulă fac membrii de familie;

- se asigură respectarea distanței între ocupanții meselor alăturate prin amplasarea meselor pe principiul  “o masa ocupată, una liberă”;

Documentul întreg poate fi consultat AICI.

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus