Contrar informațiilor oferite ieri, 15 septembrie, de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, în Sibiu mai sunt cel puțin două școli în care elevii de clasa a VIII-a învață de după-amiază. Este vorba despre Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Dacă la prima, părinții au depus sesizări atât către Consiliul de Administrație al școlii, cât și la Inspectoratul Școlar Județean, la cea de-a doua unitate de învățământ, din declarațiile reprezentanților instituției, până în acest moment nu au fost depuse sesizări pe acest subiect. Principala nemulțumire a părinților este încălcarea legii și faptul că elevii de la aceste școli nu au aceleași condiții de învățare ca restul colegilor din Sibiu, într-un an pandemic.
În urma materialului „Conflict la Brukenthal între părinții elevilor din ani terminali și conducere. Motivul: orele de după-amiaza”, publicat de Turnul Sfatului, la redacție au ajuns mai multe sesizări prin care se atrage atenția asupra faptului că și la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, elevii de clasa a VIII-a sunt nevoiți să învețe după amiază, în condițiile în care, există Ordinul de Ministru Nr. 1456, Art. 16, Al. 4 emis de Ministerul Sănătății, în care se menționează că „Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV) și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au activitate educativă/cursuri numai dimineața”.
Părinții s-au arătat nemulțumiți și au făcut astăzi, 16 septembrie, o adresă către conducerea școlii și către IȘJ, prin care cer să li se explice motivele pentru care unitatea de învățământ nu respectă ordinul de ministru și cer soluționarea acestei situații. În caz contrar, scriu părinții, vor ataca decizia administrativă, în instanță.
„Dacă ar fi voință s-ar putea face un nou consiliu de administrație și să se schimbe această decizie, pentru că un Ordin de Ministru nu poate să nu fie pus în aplicare, prin lege, dar la noi, în Sibiu, se întâmplă. Nu este corect față de copii. Nu au aceleași condiții de învățare față de ceilalți”, spune unul dintre părinții elevilor de clasa a VIII-a.
„Astăzi a fost depusă o adresă către conducerea școlii și către inspectorat și așteptăm un răspuns. Nu avem pretenții de părinți mironosiți, în sensul în care să vină copiii noștri de dimineață. Nu. Există o bază legală care trebuie musai respectată, pentru că, unde este lege nu-i tocmeală și atunci autoritățile, de la conducerea școlii, inspectorat și prin implicarea primăriei ar trebui să găsească o soluție, soluție care, până în momentul de față, cred că nici măcar nu a fost luată în calcul. Adică nu s-a gândit cineva - domnule cum îi aducem pe acești copii de dimineață – nu-i aducem – de ce? Pentru că în ultimii opt ani de zile, cel puțin la această școală, elevii de clasa a VIII-a vin de după amiază și au lăsat lucrurile, efectiv, la voia întâmplării, fără să se gândească la impactul atât emoțional, cât și funcțional din punct de vedere școlar, într-un an pandemic. Trebuie să ținem cont că acești copii nu și-au terminat nici clasa a VII-a în condiții normale, iar acum ar trebui ca în zece luni să susțină un examen foarte important pentru viitorul lor”, spune un alt părinte.
Contactat telefonic, directorul Ioan Moșneag spune că s-a luat această decizie din lipsă de spațiu.
„Astăzi am primit o adresă de la părinți în acest sens, se va organiza un consiliu de administrație și atunci se va hotărî ce este de făcut. Este clar, însă, că nu-i putem aduce de dimineață, in condițiile de astăzi, în școală. O să încercăm să vedem în alte locații, dacă găsim și atunci vom vedea. Până în momentul de față nu am făcut demersuri către primărie pentru spații, dar urmează să facem”, a explicat directorul.
Și la Colegiul Pedagogic elevii de clasa a VIII-a învață de după amiază
Nici conducerea Colegiului Național „Andrei Șaguna” nu a găsit o soluție pentru aducerea elevilor de clasa a VIII-a în programul de dimineață. Directoarea colegiului, Mihaela Filip explică situația.
„În primul rând nu există spațiu. În al doilea rând, elevii noștri de la liceu fac practică pedagogică în școli de aplicație la ciclul primar și se fac aceste cursuri doar dimineața, deci nu putem aduce clasele a IX-a, de exemplu, care sunt cinci, pentru a aduce o singură clasă de a VIII-a de dimineață. Vreau să vă spun că acest scenariu l-am propus aprobării și Inspectoratului Școlar și Comitetului pentru Situații de Urgență. Apoi, programul celor de liceu, pentru că suntem în două schimburi, este cu ore reduse și trebuie să termine la ora 13.00, pentru a avea o oră în care să dezinfectăm, pentru ca la ora 14.00 să vină gimnaziul. Prin absurd, dacă am aduce clasele a IX-a după amiaza, cu programul lor de șase, șapte nu ne-am încadra. Și al treilea motiv este acela că sunt destul de mulți elevi în clasele a IX-a care sunt navetiști, astfel încât, dacă ar termina programul la ora 19.30 n-ar mai putea să se întoarcă acasă. Elevii de clasa a VIII-a sunt elevi din cartier care doar trec strada și ajung acasă. Avem o singură clasă de a VIII-a, prin urmare, în consiliul de administrație am decis că acesta este cel mai bun scenariu pentru noi”, spune Mihaela Filip.
De asemenea, directoarea precizează că, până în acest moment nu a primit nicio adresă de la părinți prin care să-și arate nemulțumirea și că, încă de anul trecut, s-a solicitat spațiu de la primărie.
„Pentru anul trecut avem două memorii de cerere de spațiu, iar anul acesta am fost în audiență la doamna director Simona Pop și ne-a promis, însă doar verbal și nu în scris, că de la anul vom avea un etaj la Colegiul Economic, dar numai de la anul”, a mai spus aceasta.
Sursa Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 20577
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Ron
Acum 54 minute
Mișu Mare
Acum 1 oră
Newman
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Xxx