Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Petrișor Petrescu: Sunt încă jucătorul lui Hermannstadt

Petrișor Petrescu: Sunt încă jucătorul lui Hermannstadt

Jucătorul sibian Petrișor Petrescu a declarat pentru Turnul Sfatului că nimeni din club nu l-a informat cu privire la o eventuală încetare a contractului. ”Eu nu am avut până acum nicio discuție, cu niciun oficial al clubului cu privire la contractul meu. Mă antrenez normal, sunt în programul echipei ca și până acum, pot spune că sunt încă jucătorul lui Hermannstadt. În plus, niciodată nu am avut vreo discuție cu antrenorul, în care să-mi spună că nu mai sunt în vederile sale. Am văzut știrile, nu știu de unde au informațiile, vom vedea ce va fi în viitor”, a spus Petrescu. 

Jucătorul de 27 de ani, născut în Cisnădie, este singurul sibian rămas la FC Hermannstadt și despre el s-a scris în presa centrală, alături de Lucian Dumitriu și Adrian Bălan că li se va rezilia contractele cu acest club.  ”Sibiul schimbă liniile din mers. Aflați de mai multă vreme în vizorul conducerii, mijlocașii Petrișor Petrescu, Lucian Dumitriu și „vârful" Adrian Bălan au fost fost înștiințați azi la prânz de antrenorul Ruben Albes că nu mai mizează pe ei„, scria ieri gsp.ro. Conform ziarului de sport, celor trei li s-ar mai fi acordat duminică o ultimă șansă, la Cluj, în duelul cu CFR, însă niciunul n-a reușit să convingă. Petrescu și Bălan au fost chiar titulari, și înlocuiți pe parcursul partidei, în timp ce Dumitriu a intrat în repriza secundă.

Petrișor Petrescu a jucat în primele trei meciuri din acest campionat și are la activ două pase de gol. Cota lui de piață, conform transfermarkt.com este de 450 de mii de euro. Singurele cluburi la care a jucat sunt din județul Sibiu, loc unde s-a și născut: Voința Sibiu, FC Cisnădie și FC Hermannstadt.

Adrian Bălan a jucat și el în cele trei partide și are un gol marcat. În carieră a mai jucat la Dinamo II, Damila Măciuca, FC Voluntari și Poli Iași.

Lucian Dumitriu este din Bârlad, nu a jucat decât într-un singur meci, cel cu CFR Cluj și a ajuns în Sibiu de la Foresta Suceava.

Despărțirea de Lucian Dumitriu a fost anunțată pe pagina oficială de Facebook a echipei de fotbal. ”Mulțumim pentru golurile spectaculoase, pentru ambiția din teren, pentru bunătatea ta și pentru că ne-ai fost alături la greu, dar și la bine, din liga a II-a până în Liga 1! A fost și va rămâne o călătorie frumoasă... Astăzi A.F.C.Hermannstadt și mijlocașul Mihai Dumitriu au reziliat de comun acord înțelegerea contractuală”, a anunțat ieri clubul.

Despre acest subiect s-a mai scris aici:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3019

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus