Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu va fi iluminat în portocaliu

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu va fi iluminat în portocaliu

Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, spitalul de Pneumoftiziologie va fi iluminat în culoarea portocaliu. Joi seara, între orele 20:00 – 21:00, clădirea va fi iluminată colorat, iar cadrele medicale ale spitalului vor purta pe tot parcursul zilei câte un accesoriu de culoare portocalie. Portocaliul este culoarea aleasă de Organizația Mondială a Sănătății ca simbol pentru acest eveniment.

„Nu putem avea pacienți în siguranță dacă nu este în siguranță și personalul medical. Aceasta a fost marea provocare cu care ne-am confruntat în această perioadă de pandemie și spre care ne-am canalizat eforturile. Prin urmare, asigurarea echipamentului de protecție pentru cadrele medicale am considerat-o în permanență la fel de importantă ca toate celelalte servicii pe care le oferim în cadrul spitalului, în scopul vindecării pacienților noștri”, transmit reprezentanții spitalului într-un comunicat de presă.

Sloganul ales de OMS pentru această zi este „Personal medical în siguranță! Pacienți în siguranță”, iar tema a fost stabilită după ce “pandemia de SARS-CoV-2 a dezvăluit provocările și riscurile uriașe cu care se confruntă personalul medical, de la infecții asociate asistenței medicale, la stigmat, boli și chiar deces. Mai mult, lucrul în medii stresante face ca lucrătorii din sănătate să fie mai predispuși la erori care pot duce la afectarea pacientului. Prin urmare, Ziua Mondială a Siguranței Pacientului 2020 are ca temă: Siguranța lucrătorilor din sănătate: o prioritate pentru siguranța pacientului”, după cum se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

De la începutul anului și până în prezent, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, au  fost externați aproape 1.700 de pacienți, 270 dintre aceștia fiind pacienți cu COVID-19. Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a declarat săptămâna 14-18 septembrie 2020 ca fiind „Săptămâna Siguranței Pacientului în România” și a propus ca mâine, la ora 12, timp de un minut, oricine dorește să se alăture campaniei se poate opri și aplauda în semn de apreciere și mulțumire pentru personalul medical.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus