Bolnavii internați în spitale, inclusiv cei infectați cu SARS CoV-2, vor putea vota duminică, la alegerile locale, prin intermediul urnei mobile. Votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice, anunță Biroul Electoral Central. Echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.
Persoanele carantinate semneză cu propriul pix, vor purta măști, iar ștampila va fi dezinfectată
Echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către ceilalţi alegători. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte. Aceştia nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum un metru faţă de alegător.
Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Persoana care votează îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea ''Votat'', îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.
Va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea ''Votat'' şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/ lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , alegeri locale , coronavirus
Vizualizari: 918
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul