Amenzi în valoare de 41.000 de lei au fost date mai multor unități sanitare din județul Sibiu, cu excepția spitalelor, potrivit unui raport al Direcției de Sănătate Publică, prezentat astăzi, 30 septembrie, în Ședința de Consiliu Prefectura. Potrivit acestuia, au fost făcute 316 controale în urma cărora au fost aplicate 44 de sancțiuni dintre care 22 au fost avertismente și 15 au fost amenzi. Majoritatea unităților sanitare controlate au fost cabinete stomatologice.
Printre neconformitățile constatate se numără „nerespectarea legislaţiei sanitare în ceea ce priveşte sterilizarea (nenotarea în registrul de sterilizare, neefectuarea autocontrolului efeicienţei sterilizării cu teste biologice, punerea în uz de instrumentar nesteril); nerespectarea precauţiunilor universale referitor la igiena mâinilor; deţinerea de medicamente şi/sau materiale sanitare cu termen de valabilitate depăşit; nerespectarea normelor în vigoare cu privire la controlul medical periodic; completarea în avans de date în documentele medicale; lipsă de echipamente conforme în cabinetele stomatologice și nerespectarea măsurilor speciale instituite în situaţii epidemiologice deosebite.
În urma recontroalelor 35 dintre aceste deficiențe au fost remediate sau sancționate contravențional.
Nereguli au fost găsite și la laboratoarele de tehnică dentară şi optică medicală, acolo unde inspectorii DSP au făcut 24 de controale. În principal, la aceste unități s-a constatat lipsa certificatului de înregistrare în Registrul Unic al Cabinetelor din România, problemele fiind remediate în urma recomandărilor făcute de inspectori.
Sursa Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5223
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU