Sibienii sunt invitați să își expună punctul de vedere referitor la prima documentație urbanistică ce își propune reconversia uneia dintre cele mai mari platforme industriale din marginea centrului istoric al Sibiului: Libertatea – Amylon.
Demolată de mai bine de zece ani, zona fostei fabrici Amylon a devenit interesantă pentru investitorii de la Bau Maschienen Service din Sibiu. Cărora, pentru a investi în zona respectivă, administrația locală le-a cerut realizarea unui plan urbanistic zonal pentru toată aria cuprinsă între calea ferată, Aleea Țesătorilor, str. Abatorului, str. Târgu Fânului și str. Viitorului.
După cum se arată și în Planul urbanistic general al Sibiului, zona este supusă unui regim de restructurare, prin care se urmărește înlocuirea caracterului industrial cu unul mixt: locuințe, funcțiuni administrative, financiar-bancare, comerciale cu caracter interurban etc. Destinația de locuire este impusă la un procent de minim 40% din suprafața construită desfășurată, a fiecărei parcele. ”Această zonă a orașului, atât de apropiată de centru, este neatractivă în prezent, deși reprezintă o resursă imobiliară importantă”, constată arhitecții care au realizat planul urbanistic zona. Este vorba de a. plan, firma de arhitectură a lui Alexandru Găvozdea, sibianul care în prezent ocupă poziția de președinte al Ordinului Arhitecților din România.
Un viitor cartier cu trei zone
Pentru cele aproape șase ha de teren care vor rămâne disponibile investitorilor după cedarea către Primărie a suprafețelor necesare căilor de comunicație, inițiatorii documentației urbanistice propun trei tipuri de ocupare și utilizare. Prima este denumită ”Libertatea-Amylon_A” și are cea mai mare pondere în zona studiată. Aici vor fi permise tot tipul de utilizări (de la financiar-bancar, la cultură, turism și, evident, obligatoriu locuire), amenajate în clădiri cu o înălțime maximă de 20 de metri la coamă. Potrivit regulamentului de urbanism propus, aici vor putea fi ridicate clădiri cu cel mult cinci niveluri supraterane: parter, trei etaje și mansardă sau nivel retras (fără subsol).
Excepție de la aceste limitări o fac trei zone (colorate cu portocaliu în planșa de reglementări) unde vor putea fi ridicate blocuri mai înalte. Două zone sunt propuse înspre Cibin, în stânga și dreapta viitoarei noi străzi, iar cea de-a treia la intersecția acestei viitoare artere cu str. Abatorului. Aici se propune ca blocurile care să poată fi construite să aibă o înălțime maximă la coamă de 29 de metri. Blocurile ar urma ca, peste parter, să aibă cel mult șase etaje și mansardă sau etaj retras.
Proiectul urbanistic prevede și amenajarea unor zone exclusiv pentru locuire (Libertarea-Amylon_B), dar și a unor spații libere și plantate de folosință comună (Libertarea-Amylon_V). „Amenajări ale spațiului public, alei pietonale și de ciclism, lucrări de modelare a terenului, oglinzi și cursuri de apă, fântâni și jocuri de apă, mobiliar urban, locuri de joacă pentru copii, amenajări și instalații de agrement și loisir” sunt tipurile de utilizări ale acestei din urmă zone propusă pentru viitorul cartier.
Mobilarea acestor zone ar urma să fie stabilită într-o etapă ulterioară, cea a planurilor urbanistice de detaliu.
Acoperișuri verzi și o Libertatea ”reinventată”
Documentația elaborată mai recomandă și ”aplicarea de strat vegetal (iarbă, gazon, flori și arbuști), cu stratificarea de protecție necesară pe terasele clădirilor de locuințe colective, având în vedere beneficiile economice (izolare termică cu până la 60% mai bună a teraselor), ecologice (creșterea procentului de suprafețe înverzite în cartier) și de confort (izolarea fonică a locuințelor de la ultimul etaj)”.
Cei care au elaborat acest plan urbanistic au în vedere și cele două corpuri de clădire ale fabricii Libertatea, aflate pe str. Târgu Fânului și pe malul râului Cibin. ”(Acestea – n.r.) pot fi relevante pentru memoria colectivă a locului și se află într-o stare fizică relativ bună. Se recomandă reabilitarea/conversia acestora și integrarea lor în viitorul concept de dezvoltare al proprietății”.
O nouă stradă. Cu perspective îndepărtate
Documentația urbanistică elaborată are în vedere și amenajarea unei străzi cu o lățime de 21 de metri, propusă prin Planul urbanistic general al orașului, stradă care ar urma să lege Abatorului de str. Viitorului și, mai departe, prin intermediul unui viitor nou pod peste Cibin de o viitoare stradă amenajată pe malul opus. Mai departe, noua arteră ar urma să ajungă până la str. D. Bagdazar, chestiune care ridică ceva dificultăți. ”Această legătură traversează terenul viran care a aparținut abatorului, respectiv terenul aflat pe malul opus care a aparținut fostei Cazangerii și necesită străpungerea parcelelor de locuințe din str. Bagdazar, inclusiv desființarea unor construcții”, constată documentația urbanistică elaborată.
Până la construirea unui eventual nou pod este Cibin și realizarea conexiunilor către str. Rusciori, noua viitoare stradă ar urma să fie folosită în regim ”shared-space”, adică să permită atât circulația pietonală și cu bicicleta, cât și cea auto, dar la o viteză mult limitată.
Oricum, după cum remarcă și documentația elaborată, ansamblul de străzi din zona studiată (Viitorului, Teclu, Abatorului) sunt extrem de neprietenoase cu pietonii, înguste și lipsite de vegetație. Documentația elaborată nu acoperă, însă, decât strada Viitorului, pentru care se vorbește de creșterea lățimii, inclusiv în zona subtraversării căii ferate. Aici circulația este restricționată pe o singură bandă și doar pentru mașinile sub doi metri înălțime, prin urmare documentația elaborată propune re-amenajarea subtraversării astfel încât să devină prietenoasă și cu pietonii, dar și să ofere posibilitatea circulație pe două fire.
”Părăsirea clădirilor fostelor fabrici și terenurile virane rezultate în urma demolării unora dintre acestea creează o atmosferă sumbră în această parte a orașului. Traficul auto intensifică această atmosferă prin poluarea aerului și zgomot, în lipsa oricărei vegetații. Proximitatea râului Cibin este insuficient valorificată pentru creșterea calității vieții în oraș. Intervenții precum cea care face obiectul PUZCP au menirea de a răsturna această situație, transformând zona într-un loc agreabil, care să crească standardul de locuire la nivel de oraș”, memoriul general al documentației urbanistice supuse consultării publice
Cât mai puține mașini
Amenajările urbanistice din zona studiată ar trebui să aibă cel mult 40% din locurile de parcare impuse prin PUG la vedere. Restul de 60% trebuie amenajate în interiorul clădirilor care urmează a fi construite.
Iar faptul că este atât de aproape de centru, precum și având în vedere propunerile de mobilare, inițiatorii planului urbanistic consideră că în zonă s-ar preta ceea ce ei denumesc ”mobilitate blândă”. Adică, în interiorul viitorului cartier accentul să fie pus pe deplasarea pietonală, cu bicicleta sau cu transportul public. Asta în contextul în care Primăria Sibiu are în proiect, din fondurile europene pe care le poate cheltui până în 2023, amenajarea unei piste de biciclete de-a lungul malurilor Cibinului, între Ștrand și Gușterița.
Proiectul are în vedere și amenajarea unei legături cu o lățime de șase metri între strada Viitorului și str. Abatorului exclusiv pietonală. Totodată, viitorul cartier Amylon ar urma să aibă amenajate și o serie de piste de biciclete.
Sibienii care au observații sau propuneri referitoare la acest plan urbanistic zonal sunt invitați să le depună în scris la sediul administrație locale sau să le transmită on-line pe adresa Primăriei Sibiu, la pms@sibiu.ro.
Descarcă de aici Regulamentul local de urbanism propus pentru Libertatea-Amylon
Memoriul general pentru Libertatea-Amylon
Planșa de reglementări urbanistice propuse pentru Libertatea-Amylon
Sursa foto principală: Google Earth
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: amylon , libertatea , PUZ
Vizualizari: 13120
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Bambolero
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
VP
Acum 7 ore
Pintilie
Acum 7 ore
Emil